Reuşito(mili)metrul

Se citeşte (via Camil Stoenescu) şi se lasă gândul în voia lui nevoită …

E opinia lui Dan Perjovschi, se respectă fără doar şi fără poate, reluată (şi implicit repetată de Vlad Mixich), reluare ce aduce, vrând-nevrând, o extrapolare în maniera Marin Sorescu: Uşor, băieţi, cu reuşita pe scări !
Cum performanţa în domeniul cultural îşi are doza ei de cumplită aproximaţie iar “ilustrul cărturar” Patapievici, lărgind perspectiva, nu este, totuşi, decât o referinţă conjuncturală, îmi este teamă că şi tema aceasta se va impune prin din ce în ce mai jena(n)te repetiţii agresive,  convocări precipitato-tendenţioase ale altor coruri de bocitoare profesioniste  şi cu mult mai puţin din puţin mai multul argumentelor chiar şi relative la ignoranţă …

Condiţionate, varianta “cuget cu buget” sau nu, şi ele!

Fosta monstruozitate mai mult decât profitabilă, chera mu!

Augustin Buzura, de pe-o margine de amar din amar pelin, scriind  despre pişcotarii şi pretutindenarii pretinsei intelectualităţi din sfera (b)oierilor minţii.
Ultima frază e o cumplită palmă peste obrazul celor ce evită, din motive de igienă mentală şi (fripturistă) paradigmă a cauzalităţii,  (cel puţin) o mărturisire izbăvitoare: Am fost un dobitoc!

< Odată cu crearea ICR a început nebunia. Mircea Cărtărescu asemăna noua instituție cu cele două „monstruozități comuniste”: Casa Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Nu bănuia pe atunci ce port important va fi el însuşi pentru noul canal de scurgere a „sprijinului material” și turistic. „Dilema” dorea ca ICR-ul să rămână sub egida Parlamentului, temându-se că „noua structură instituțională ar putea pune probleme în ceea ce privește independența, credibilitatea și echidistanța revistei” etc. Îi deranja enorm pe membrii redacţiei președintele onorific, deși mai avea foarte puțin până la încheierea mandatului. Acum, deşi semnatarii de pe lista de susținători ai ICR-ului, de fapt ai lui H.R. Patapievici, sunt cam aceiași, lupta se duce pentru ca institutul să rămână sub autoritatea „simbolică” a președintelui. Exact pentru ceea ce fusesem eu, predecesorul lui H.R. Patapievici, la conducerea ICR-ului, condamnat, insultat, linşat mediatic etc. >

Dialog inteligent la umbră de gâtlegău

“De ce protestează domnul Patapievici, că nu vreau să-l schimb ?”, a întrebat Ponta, zâmbind.
Directorul Institutului Cultural Român din Viena a răspuns de asemenea zâmbind:. “Nu ştiu, mă vedeţi pe mine cu papion ?”

Adevărul

Un gând într-un rând şi-un pic # 27

Societatea civilă iese din neantu-i sau “nişte regizori” se simt,  subit amnezici, atinşi la simţiciune de reacţiile la foşti lupi băsescofili şi coteriile lor sinecuriste.

Elena Udrea goală de sens

Pardemocratlberal.
L-am folosit de atâtea ori şi tot nu-l pot reţine. Cuvântul, de este cuvânt, ceea ce mi-e greu să cred, o distrofie a unor vocabule, mai degrabă, aparţine Elenei Udrea şi l-a identificat, cu ocazia convrgresului din mai, Cristian Tudor Popescu, în “PDL are nevoie de un rege” …
De aici: P.S. Pedeliştii sunt lacomi şi la litere, le înghit pe nemestecate:T.Băsescu spune”presdenţie” în loc de preşedinţie, V.Blaga “candează”, nu candidează, E.Udrea iubeşte “Pardemocratlberal”, şi nu Partidul Democrat Liberal. Cam cum se zicea pe vremuri “Toaşgeral” în loc de Tovarăşul General.
Scriind despre modalitatea anapoda a transmiterii şi retransmiterii ecoului în portocalosferă am avut nevoie, pentru exemplificare, de Pardemocratlberal, dă-i căutări cu google, pe bucăţele şi fragmentat căutând am crezut că dau de-un indiciu într-o postare mai veche de pe Politeia.
Mai veche, adică 2 septembrie 2009, cu-n titlu greu de ocolit  CTP-ul, Udrea si erectia la romani şi cu referiri aproape deloc elogioase la adresa unui articol publicat în Gândul (încă pe tarabe, pe vremea aceea) Savanta şi Amanta.
Este acolo o referire care mi-a dat de gândit despre cuvintele care rămân sau nu imune la timp.
<Nu pot sa nu afirm ca in “zile bune”   scoate si CTP-ul un editorial de calitate, nu pot sa-l acuz de “tonomato-manie” si chiar apreciez incercarea lui de a fonda o “coperativa jurnalistica” nestiind ca a fost infiltrat de doi escroci notorii – unul care era finantat de Patriciu si celalat se finanta din afaceri nebuloase cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale>.
Cei doi escroci notorii sunt bine mersi (la fel şi dumneavoastră!), cu primul, poetul naţionale Cărtărăscu vede posibile alianţe ale Băsescului (dacă-şi lasă firea acasă) iar despre al doilea şi afacerile nebuloase cu S.T.S. nu reţin să se audă cine ştie ce cu excepţia unei nebulozităţi, după caz, nervozităţi şi mai accentuate …
Unul din comentatorii la  “CTP-ul, Udrea si erectia la romani” scria: ca o completare la postarea lui ThPH, un articol excelent al lui HRPatapievici …
Hai să hai şi acolo.
Salt în abjecţie
<Ceea ce s-a petrecut marţea trecută, după un lung şir de deraieri şi derapaje pregătitoare, reprezintă un salt decis în abjecţie. Este vorba de emisiunile „Sinteza zilei” (moderator Mihai Gâdea) şi „În gura presei” (realizator Mircea Badea)>.
Şi dă-i şi combate, toate petrecându-se în septembrie 2009 …
Memoria, bat-o vina, mă împinge să mai caut o abjecţie, notorie:
10 decembrie 2010 Patapievici: Geoana, protagonistul unei scene de sex oral
Băsescu a lovit copilul, ci cred ca doar l-a împins. Greşeala sa a fost că nu a negat imediat. A fost un pic ca in cazul lui Bill Clinton, în chestiunea cu sexul oral… Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană făcându-i-se sex oral şi a refuzat să o folosească împotriva lui. Este un om cinstit, credeţi-mă>, declară Patapievici, în cadrul unui interviu acordat cotidianului La Vanguardia
Mă întorc la “Salt în abjecţie” să-l citez pe ştiutorul din surse sigure:
“Cum poate fi calificat acest exerciţiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omeneşte, ca degradant.”
Şi încă o revenire.
Finalul din “Savanta şi Amanta” rezistă, din păcate, cu succesuri, timpului:
<Elena Udrea, presa, alături de adversarii politici ai lui Băsescu, este cea care umflă de la o zi la alta această băşică de neant.
Doamna Udrea are gura mare şi înghite toate acuzaţiile, insinuările, insultele (gen „caz patologic“), metabolizându-le pe loc în notorietate. În tot bâlciul legat de „a furat, n-a furat“, „e scump, e ieftin“, „legal, ilegal“, văd că nimeni nu susţine tăierea răului de la rădăcină: desfiinţarea Ministerului Turismului, inventat pentru d-na Udrea. Turismul românesc are nevoie în clipa de faţă de cel mult o debara, o gheretă la Guvern. Nu vreun contract cu Eurosport sau cu Bregovici e prea scump, orice leu cheltuit la acest minister-gablonţ e un scandal în economia actuală a României, în care sute de mii de bugetari aşteaptă să fie daţi afară. Altfel, vom fi conduşi pe nesimţite câtu-i hăul (adică până va fi trimisă în judecată distinsa d-nă) de „legea Udrea“.
Ca să nu mai vorbesc de cei care îşi pun speranţa într-o eventuală înfrângere a lui Băsescu în decembrie. Aceştia uită cum s-a căţărat în sistem fata din Buzău: mai întâi Cocoş şi PSD, apoi Stolojan şi PNL, apoi Băsescu şi PD-L. De va fi să piardă Băsescu, Elena nu piere, ea se mişcă natural. Încă o deosebire între cele două Elene: Udrea n-ar sfârşi la zid, sub gloanţe, alături de bărbatul ei>.

Şi toate astea mi s-au întâmplat pentru că nu mi-am amintit, la timp, de ministeriala şi nu savanta formulare “Pardemocratlberal” …

Apel către lichelele apelului pentru respectarea statului de drept şi a democraţiei

Beranger cu o formidabilă postare Aştept un val de indignare şi autoimolare colectivă

Distrugerea structurilor administrative ale ţării prin regionalizare şi desfiinţarea judeţelor tradiţionale, insulta adusă lui Mihai I concomitent cu disculparea lui Antonescu, astea nu-s decât ultimele două picături în hârdăul cu diaree puturoasă pe care Băsescu ni-l plimbă pe la nas de peste şase ani de zile. Aştept nu o indignare tardivă şi molatecă, aştept mai mult de la neamul ăsta emasculat (…) Aştept aşadar ca 6.059.315 de cetăţeni să se revolte, să iasă în stradă şi să ceară suspendarea preşedintelui. Aştept ca 5.277.068 de cetăţeni să iasă în pieţe, să-şi pună cenuşă în cap şi să-şi ceară scuze în mod public pentru că au votat ca ţara asta să fie distrusă. După care, cu coctailuri Molotov şi cu pietre din caldarâm, să ia cu asalt Palatul Cotroceni şi să-l lapideze pe trădător. Mai aştept ca cei peste 100 de