Humor sepa(pa)ratist la el

“Este o cale lungă, fără dialog, fără respect şi fără o deschidere desigur că nu se poate realiza aşa ceva. Oricum, nu este pentru prima oară când vă întâlniţi cu un astfel de deziderat în ultimii 22 de ani” 

Titlul celor de la Gândul: “UDMR nu renunţă la autonomie. Kelemen: Autonomia se poate realiza prin lege şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească” e, de departe până și mai departe, din punctulețul meu de vedere, un exemplu de imbecilitate clasică și singura scuză decentă ar fi, dar mă tem că nu ține, contagiunea …

Nemilostivul timp

Cei de la Gândul au însoţit ştirea (aproape fără relevanţă, cine, ce să mai creadă despre o criză indusă?) “Germania NEAGĂ că Angela Merkel ar fi propus un REFERENDUM ÎN GRECIA privind rămânerea în zona euro” cu o imagine a cancelarului, pe care o apreciau că “face toţi banii” (ai cui?) …
Bani, nebani, propunere, nepropunere, negare, ne-negare, ce se poate observa, din galop, este că obiectivul foto e imparţial, prelucrarea imaginii, aproape voit absentă şi, ceea ce ştiam se confirmă, vremea vremuieşte, indiferentă la o personalitate a momentului sau la poziţia ocupată de aceasta …

Mediafax, John MacDougall

“Boje moi” …

Pentru cine iubeşte tenisul de câmp şi ceea ce presupune acesta, după infernalul meci de ieri dintre Nole şi Rafa nu se poate să nu considere de referinţă editorialul semnat de Cristian Tudor Popescu, omul a cărui voce mi-a lipsit ieri pentru ca sărbătoarea să fie perfect perfectă!

Lazar Nole şi Satanadal

Dacă adori tenisul şi nu crezi în Dumnezeu, se poate să devii credincios după ce ai văzut setul decisiv al “meciului – măcel” Nole – Rafa.
Mărturisesc că am ţinut cu Djokovic. Dincolo de respectul imens şi simpatia pe care le nutresc faţă de jucătorul şi omul Nadal, îl voiam pedepsit pentru felul în care l-a învins pe Federer în semifinală – cu un antijoc de anduranţă, bazat pe retrimiteri exasperante de mingi în terenul advers, pe băgatul de beţe în roatele maşinăriei fine de tenis marca RF.
Şi momentul a venit. După un prim set confuz, câştigat de Nadal la limită, Djokovic mărşăluieşte în seturile 2 şi 3, ajungând să conducă şi în setul 4 cu 4-3 şi 40-0: trei mingi de break, practic trei mingi de meci. După ce ghemul acela s-a sfârşit, mi-am amintit ce mi-a spus odată Ion Ţiriac: nu trebuie să te gândeşti niciodată că ai trei mingi de meci, pentru că ai, de fapt, de trei ori minge de meci. Ajuns cu cuţitul la gât, Nadal lasă ţăcăneala şi explodează în fiecare dintre cele trei puncte cu servicii şi forehanduri nimicitoare. Agăţându-se de orice minge cu nişte rictusuri satanice pe faţa lui de băiat bun, reuşeşte să împingă în tie-break un meci ca şi pierdut. Şi acolo Djokovic ajunge la 5-3. Din nou, Satanadal, cu icnete şi contorsiuni de groază, egalează şi câştigă, inuman, setul.
Mă ia durerea de cap, dar uit de ea pentru că la începutul setului 5 mi se strânge inima. Deşi e 2-2, Nole se aşează tot mai greu la minge, începe să “înoate” prin aer, loveşte tare la disperare sau pune o scurtă nepregătită pentru că schimbul de mingi îl sufocă. S-a trecut de 5 ore de joc. Djokovic e livid. După un raliu de vreo 30 de schimburi, trimite mingea câţiva metri în aut şi se prăbuşeşte dezarticulat la pământ. Părea o fiinţă umană prinsă fără scăpare în căngile de stânga şi de rever ale unui monstru transformer.
Satanadal are 4-2, serveşte şi ajunge la minge de 5-2. Tot tenisul pe care l-am văzut şi l-am jucat într-o jumătate de veac îmi spune că e sfârşitul. Eu, comentând pentru pereţi din fotoliul meu de acasă, nu mai cred. Nole, în iadul de pe Rod Laver Arena, strânge în palmă crucea pe care o poartă la gât şi şopteşte, către cerul acoperit de tavan din cauza ploii, Boje moi!, Dumnezeul meu, nu mă părăsi…
Ca Lazăr, cel întors din moarte la îndemnul lui Iisus, “Ridică-te şi umblă!”, Djokovic rupe din şold o dreaptă inversă fulgerătoare. Pe urmă rezistă, ireal, la câteva raliuri crâncene. Aveam impresia de nesuportat că se va prăbuşi după fiecare lovitură.
Rămâne în picioare. Câştigă cinci ghemuri la rând, Nadal nu mai ia decât unul. Chiar şi înainte de ultimul punct, mi-era teamă că lui Nole i se vor tăia picioarele şi va cădea ca o păpuşă scoasă din priza divină.
Novak Djokovic merita victoria. El a condus jocul în mare parte din cele aproape 6 ore, arată un echilibru superb, unic, între stilul “brici”, de atac, al lui Federer şi defensivele de cauciuc armat ale lui Nadal sau Murray, este jucătorul cel mai apropiat de perfecţiune, Domnul Tenis al momentului. Dar poate tocmai de asta, zeul păgân al sportului odată alb, iritat, îl putea sorti înfrângerii.
Nu sunt credincios, dar nu văd cum aş putea spune altceva decât că Dumnezeul sârbului Novak a hotărât altfel.


Mărturisesc că de multă vreme ţin cu Rafael Nadal şi-l privesc cu mai mult decât respect pe Novak Djokovic. Ieri la final ajunsesem, ca acum câţiva ani la un meci pe zgură la Madrid, în comentariul incredibil al aceluiaşi Cristian Tudor Popescu să regret că tenisul de câmp încă n-a ajuns la treapta de-a opri trecerea dincolo de granţa umanului şi a declara doi câştigători, din când în când …

Încheptoşarea volumetriei basoreliefurilor portocalosferei

Bunul Moş Călifar, înainte de a manifesta vagi şi inocente accente patriciene şi misogine (dar şi rapid recunăscătoriu şi comiţătoriu de autocritică) se revoltă, pe bună (şi din păcate inutilă) dreptate.
Masuri dure de austeritate la Guvern: fantani arteziene pentru Boc

Anul trecut valoarea totală a contractului era 37,7 milioane lei exclusiv TVA, pentru o perioadă de doi ani. Acum a ajuns la 175 Dar ”n-avem bani de salarii din cauza pensionarilor” .
Păi sa nu-l scuipi pe stradă dacă-l vezi ?

Referinţa este un articol semnat de Ovidiu Bărbulescu, în Gândul, RESTAURAREA PALATULUI VICTORIA: Fântâni arteziene alimentate de câte trei guri de leu. Cheltuielile totale vor depăşi 175 de milioane de lei, unde în noua limbă de lemn, ar zice unii, portocaleză, scriu eu, se folosesc termeni aiuritori (de la coadă la cap):
* Sediul Guvernului, o clădire încadrată în Clasa I de risc seismic (ar fi fost culmea altfel), a intrat (stând pe loc) în 2009 într-un proces de consolidare, modernizare şi extindere prevăzut să fie derulat pe o perioadă de aproximativ trei ani.
* Tot în 2009, reprezentanţii RA-APPS declarau agenţiei MEDIAFAX că au încheiat cu firma Aedificia Carpaţi contractul de consolidare a Palatului Victoria prin licitaţie publică restrânsă (sunt delicioşi, de-a dreptul delicioşi), valoarea totală a contractului fiind anunţată atunci la 37,7 milioane lei exclusiv TVA, pentru o perioadă de doi ani.
* Suma cheltuită până în prezent pentru consolidare şi lucrările de amenajare aferente se ridică la 38,3 milioane lei, urmând ca pentru finalizarea (am început a deveni atent) acestor lucrări să mai fie cheltuite alte 17,3 milioane lei
* În funcţie de posibilităţile de finanţare, estimarea pentru elaborarea proiectului va fi realizată până la sfârşitul semestrului I al anului 2012, urmând ca tot în anul 2012 să fie derulată licitaţia pentru execuţia lucrărilor (cum zici???) transmite RA-APPS.

Maniera de abordare cu josul în sus nu e o găselniţă personală (doar am imitat stilul de lucru al locatarilor clădirii ce urmează să “intre” în consolidare) şi mi-a permis să înţeleg că proiectul va fi elaborat până în iunie anul viitor când, de abia atunci, se va licita, probabil şi mai restrâns, execuţia lucrărilor. Creşterea de patru ori a bugetului, “în funcţie de posibilităţile de finanţare”, e un amănunt demn de cârcoteala noastră şi mioritică şi specifică.
Dar să-l scuipi numai pe primului ministru secund?
Şi pe el, da, e cu totul altceva!

***
Termenul de “încheptoşat” l-am cules dintr-o colosală, indignată şi voit nefiltrată postare a Shogunului, Nu noi, nenea! Alţi copii, din altă clasă

Elena Udrea goală de sens

Pardemocratlberal.
L-am folosit de atâtea ori şi tot nu-l pot reţine. Cuvântul, de este cuvânt, ceea ce mi-e greu să cred, o distrofie a unor vocabule, mai degrabă, aparţine Elenei Udrea şi l-a identificat, cu ocazia convrgresului din mai, Cristian Tudor Popescu, în “PDL are nevoie de un rege” …
De aici: P.S. Pedeliştii sunt lacomi şi la litere, le înghit pe nemestecate:T.Băsescu spune”presdenţie” în loc de preşedinţie, V.Blaga “candează”, nu candidează, E.Udrea iubeşte “Pardemocratlberal”, şi nu Partidul Democrat Liberal. Cam cum se zicea pe vremuri “Toaşgeral” în loc de Tovarăşul General.
Scriind despre modalitatea anapoda a transmiterii şi retransmiterii ecoului în portocalosferă am avut nevoie, pentru exemplificare, de Pardemocratlberal, dă-i căutări cu google, pe bucăţele şi fragmentat căutând am crezut că dau de-un indiciu într-o postare mai veche de pe Politeia.
Mai veche, adică 2 septembrie 2009, cu-n titlu greu de ocolit  CTP-ul, Udrea si erectia la romani şi cu referiri aproape deloc elogioase la adresa unui articol publicat în Gândul (încă pe tarabe, pe vremea aceea) Savanta şi Amanta.
Este acolo o referire care mi-a dat de gândit despre cuvintele care rămân sau nu imune la timp.
<Nu pot sa nu afirm ca in “zile bune”   scoate si CTP-ul un editorial de calitate, nu pot sa-l acuz de “tonomato-manie” si chiar apreciez incercarea lui de a fonda o “coperativa jurnalistica” nestiind ca a fost infiltrat de doi escroci notorii – unul care era finantat de Patriciu si celalat se finanta din afaceri nebuloase cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale>.
Cei doi escroci notorii sunt bine mersi (la fel şi dumneavoastră!), cu primul, poetul naţionale Cărtărăscu vede posibile alianţe ale Băsescului (dacă-şi lasă firea acasă) iar despre al doilea şi afacerile nebuloase cu S.T.S. nu reţin să se audă cine ştie ce cu excepţia unei nebulozităţi, după caz, nervozităţi şi mai accentuate …
Unul din comentatorii la  “CTP-ul, Udrea si erectia la romani” scria: ca o completare la postarea lui ThPH, un articol excelent al lui HRPatapievici …
Hai să hai şi acolo.
Salt în abjecţie
<Ceea ce s-a petrecut marţea trecută, după un lung şir de deraieri şi derapaje pregătitoare, reprezintă un salt decis în abjecţie. Este vorba de emisiunile „Sinteza zilei” (moderator Mihai Gâdea) şi „În gura presei” (realizator Mircea Badea)>.
Şi dă-i şi combate, toate petrecându-se în septembrie 2009 …
Memoria, bat-o vina, mă împinge să mai caut o abjecţie, notorie:
10 decembrie 2010 Patapievici: Geoana, protagonistul unei scene de sex oral
Băsescu a lovit copilul, ci cred ca doar l-a împins. Greşeala sa a fost că nu a negat imediat. A fost un pic ca in cazul lui Bill Clinton, în chestiunea cu sexul oral… Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană făcându-i-se sex oral şi a refuzat să o folosească împotriva lui. Este un om cinstit, credeţi-mă>, declară Patapievici, în cadrul unui interviu acordat cotidianului La Vanguardia
Mă întorc la “Salt în abjecţie” să-l citez pe ştiutorul din surse sigure:
“Cum poate fi calificat acest exerciţiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omeneşte, ca degradant.”
Şi încă o revenire.
Finalul din “Savanta şi Amanta” rezistă, din păcate, cu succesuri, timpului:
<Elena Udrea, presa, alături de adversarii politici ai lui Băsescu, este cea care umflă de la o zi la alta această băşică de neant.
Doamna Udrea are gura mare şi înghite toate acuzaţiile, insinuările, insultele (gen „caz patologic“), metabolizându-le pe loc în notorietate. În tot bâlciul legat de „a furat, n-a furat“, „e scump, e ieftin“, „legal, ilegal“, văd că nimeni nu susţine tăierea răului de la rădăcină: desfiinţarea Ministerului Turismului, inventat pentru d-na Udrea. Turismul românesc are nevoie în clipa de faţă de cel mult o debara, o gheretă la Guvern. Nu vreun contract cu Eurosport sau cu Bregovici e prea scump, orice leu cheltuit la acest minister-gablonţ e un scandal în economia actuală a României, în care sute de mii de bugetari aşteaptă să fie daţi afară. Altfel, vom fi conduşi pe nesimţite câtu-i hăul (adică până va fi trimisă în judecată distinsa d-nă) de „legea Udrea“.
Ca să nu mai vorbesc de cei care îşi pun speranţa într-o eventuală înfrângere a lui Băsescu în decembrie. Aceştia uită cum s-a căţărat în sistem fata din Buzău: mai întâi Cocoş şi PSD, apoi Stolojan şi PNL, apoi Băsescu şi PD-L. De va fi să piardă Băsescu, Elena nu piere, ea se mişcă natural. Încă o deosebire între cele două Elene: Udrea n-ar sfârşi la zid, sub gloanţe, alături de bărbatul ei>.

Şi toate astea mi s-au întâmplat pentru că nu mi-am amintit, la timp, de ministeriala şi nu savanta formulare “Pardemocratlberal” …