Fosta monstruozitate mai mult decât profitabilă, chera mu!

Augustin Buzura, de pe-o margine de amar din amar pelin, scriind  despre pişcotarii şi pretutindenarii pretinsei intelectualităţi din sfera (b)oierilor minţii.
Ultima frază e o cumplită palmă peste obrazul celor ce evită, din motive de igienă mentală şi (fripturistă) paradigmă a cauzalităţii,  (cel puţin) o mărturisire izbăvitoare: Am fost un dobitoc!

< Odată cu crearea ICR a început nebunia. Mircea Cărtărescu asemăna noua instituție cu cele două „monstruozități comuniste”: Casa Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Nu bănuia pe atunci ce port important va fi el însuşi pentru noul canal de scurgere a „sprijinului material” și turistic. „Dilema” dorea ca ICR-ul să rămână sub egida Parlamentului, temându-se că „noua structură instituțională ar putea pune probleme în ceea ce privește independența, credibilitatea și echidistanța revistei” etc. Îi deranja enorm pe membrii redacţiei președintele onorific, deși mai avea foarte puțin până la încheierea mandatului. Acum, deşi semnatarii de pe lista de susținători ai ICR-ului, de fapt ai lui H.R. Patapievici, sunt cam aceiași, lupta se duce pentru ca institutul să rămână sub autoritatea „simbolică” a președintelui. Exact pentru ceea ce fusesem eu, predecesorul lui H.R. Patapievici, la conducerea ICR-ului, condamnat, insultat, linşat mediatic etc. >