“Filmul urât” …

traian-basescu-ghimpele8-630x472

Deloc paradoxal, împotriva acestui taclagiu și fatidic accident istoric “singur, înfăşurat în mandea-i!” dar și a funestei sale camarile a mentalității se iese astăzi, mai mult sau mai puțin rațional, la urne.
Pentru o brumă de demnitate și pentru imensa șansă de a da cu var

Un gând într-un rând şi-un pic # 27

Societatea civilă iese din neantu-i sau “nişte regizori” se simt,  subit amnezici, atinşi la simţiciune de reacţiile la foşti lupi băsescofili şi coteriile lor sinecuriste.

Vasile, fii bărbată!

Clujul l-am câştigat, azi-noapte la 03.00 mai erau trei secţii, avea… să vă spun exact … 1.034. În tot cazul, în jurul cifrei de 1.000 

Doar recitind excelentul articol Cum a “investit” Elena Udrea 100.000.000 lei? Poveste despre Sectorul 3 şi oraşul Cluj UPDATED, semnat de Răzvan Orăşanu, realizezi, ancorându-te cu parcimonie de realitatea bunului simţ,  că exprimarea răspicată (de-i mai spune pe eliticeşte, comprehensibilă) “în jurul cifrei de 1.000” e absolut penibilă iar miza se dovedeşte invers proporţională când a fost depusă  pe un căluţ, preşedinte sergent (de la Vodă înduioşată zicere) şi fost preşmier al lanţului de cabinete Boc 

Până una, alta, stând strâmb (cum ne-au obligat ultimii vreo şatpe ani) şi judecând drept (cum încercăm a ne debăsesciza zoriţi, unii mai demult, alţii mai recent) au fost doar nişte amărâte de alegeri locale şi nu un conflict armat care să justifice, chiar şi pentru un portocalofil, bizareria neghiobiei enunţului “Clujul l-am câştigat” …

Croitorul minunat (din auzite) trebuie înlocuit!

Multă vreme (din puţina avută la dispoziţie) mi-a rămas, agăţată de-un gând, sentinţa, concisă, formulată de domnul Radu Călin Cristea : “Alternativa la Băsescu şi la democraţia de faţadă a regimului său autoritarist nu numai că există, dar se şi impune.” …
Rătăcind, înspre crucea zilei, prin vechi scrisori (electronice)  am dat  de-o legendă pe care o pricestuiam, undeva prin 2006. Doar că n-am găsit acolo de unde am aflat-o. Am apelat la soluţia consacrată drept prezidenţială, de-i mai spune Google şi am aflat de pe blogul  Luizei Ştefan (Mulţumesc, Doamnă!) că a fost consemnată de Tara Bennett Goleman în Alchimia emoţională …

< O legendă povesteşte despre un tânăr care auzise cum că ar exista un croitor minunat, Zumbach, care face nişte costume ce au darul de a face pe oricine să arate chipeş şi elegant. Într-o zi, tânărul se duce la Zumbach şi îi cere să-i facă şi lui un costum. Aşa că Zumbach îi ia măsurile şi îi spune să se întoarcă peste o săptămână. După o săptămână, tânărul client vine nerăbdător să îşi ia costumul şi i-l dă tânărului ca să îl probeze. Arăta minunat – cu excepţia faptului că o mânecă era mai lungă decât cealaltă, că nasturii nu se potriveau şi că pantalonii erau prea scurţi. Cum era de aşteptat, clientul se arătă nemulţumit. Zumbach, profund jignit, spuse cu indignare: „Nu costumul e de vină. De vină e modul în care îl porţi. Dacă îţi îndoi numai puţin cotul stâng, mâneca va cădea perfect. Şi dacă te apleci puţin în faţă şi îţi ridici umărul drept, nasturii se potrivesc perfect cu butonierele. Iar dacă îndoi puţin genunchii, vei vedea că pantalonii vin minunat.” Clientul încercă să facă aşa cum i se spuse şi – ce să vezi? – costumul îi venea turnat – şi arăta superb!” 

 Şi recitesc din nou cuvintele încărcate de grele sensuri: Alternativa la Băsescu şi la democraţia de faţadă a regimului său autoritarist nu numai că există, dar se şi impune.”
Costumul lui navalo-năvalo-reformatoro-schizoid, cu şi fără plloni flexibilizaţi, văzut, cu genunchii, cel puţin, puţin îndoiţi şi ge(ne)ros stipendiată perspectivă subiectivo-comparativo-exclamativo-volodiană drept armură imbatabilă, mie unuia nu mi se potriveşte!

“Desfăcutul celor prost făcute în ultimii peste douăzeci de ani”

Domnul Dorin Tudoran mi-a fost un prilejuitor în drumul, grabnic îndrumuit, către “o nouă platformă de comentarii pe care au lansat-o doi tineri şi talentaţi jurnalişti români, ”dezertori” din establishmentul presei, unde se vor fi săturat de tot ce au văzut din interior. Oanei Dan şi lui Vlad Stoicescu li s-a alăturat Andrei Crăciun, şeful secţiei Publicistică de la Adevărul. Citiţi, pentru început, fie şi numai acest text şi veţi vedea,  încă o dată, că de reformă are nevoie nu doar clasa politică, ci şi presa, care, prin interesele proprietarilor şi marilor ei rechini, este legată de puterea politică prin multiple şi zdravene cordoane ombilicale. Mergeţi apoi la paginile jurnalismului de investigaţie şi veţi vedea că poate fi practicat, acolo unde nu există nici comandă politică, nici teama de ea; adică poate creşte doar acolo unde lipsesc armatele de oameni născuţi în poziţie de drepţi.”

România de la 0!
Am citit, pe îndelete, o excelentă retrospectivă sau poate o lucidă privire peste umăr în Sfârşitul lui Havel. Patru tablouri şi o înmormântare, cu mult mai sus decât tot ce a apărut publicat în România în decembrie anul trecut …

Platforma nou apărută promite să fie un loc “unde fruntea-n frunte se caută” şi unde, oricât de caraghios şi rău intenţionat ai fi, nu poţi găsi (băsescieni) moguli pentru simplul motiv că nu sunt …

Momentul decidenţilor şi decidenţii momentului

Lucian Davidescu, magistral, în analiza Japonia se aliază cu China şi Rusia în “cruciada” contra dolarului despre lumea privită de la firul  balanţei comerciale, swap valutar şi înţelegerile bilaterale …
Iar Viaţa după Apocalips nu e un titlu inspirat ci o deja înfiorătoare stare de lucruri privită cu mult dincolo de ideologii, dihotomii şi tricotomii …
În Republica Mioritică, însă, nimic surprinzător,  o doamnă grăbită în comparaţii jignitoare şi cu o autonomie intelectuală în suferinţă cronică  apreciază că  doamna supremă s-a maturizat politic în sensul stabilirii, empiric portocalofil, că superficialitatea şi frivolitatea plac, că oamenii nu sunt interesaţi de ideologii, de programe, ci doar de imagini, în latex sau în vecinătatea caporalului Blaga.

Să nu uit că n-am cum să uit: fatidicul neamului şi funestul decident şeeef suprem “singur înfăşurat în mandea-i” hăhăie, se erijează şi dirijează, pretins august moftangiu umoral, pregătirea autorealegerilor …

Şi, cum altfel, ce nătărău am reuşit a fi, ocolind, sfios, în trecutul decembrie, Certocraţia, de teama lehamitii deziluziei: Băiete, un popor nou la domn’ …Escu!

Despre cel ce întoarce spatele gloriei

ASTROTURFERS Coincidenţă. Întoarcerea poetului la uneltele sale.

“Nu îl cunosc. Din cărţile sale – de poezie sau publicistică – şi din blogul CERTOCRAŢIA am învăţat cîteva lucruri fără de care aş fi fost neîntreg. Mereu, cînd am abandonat vreo slujbă – din motive pentru care ceilalţi mi-au spus că sînt nebun -, m-am gîndit că aşa este bine, aşa ar fi făcut şi el, asta e diferenţa dintre „a fi” şi „a părea”. „Excesele” pe care i le-am observat: discreţia şi exigenţa. A ştiut să întoarcă spatele gloriei, chiar şi atunci cînd îi scria „tratate”. În ultimul timp, articolele sale erau printre puţinele reacţii independente din publicistica de la noi. Nu ştiu dacă se va răzgîndi – tocmai a decis să se retragă din agora. Singurul lucru care rămîne de spus: mulţumesc. Fără el, puţini ar fi avut aripi. Eu, unul, sigur nu.”

Deferenţa datorată luxului indiferenței

L-am aşteptat pe Dorin Tudoran (tăcut şi la un moment dat suspicios,  gândind că nu e ceva, totuşi, în regulă cu vacanţa asta) în Certocraţia domniei sale  iar (re)întoarcerea şi cuvintele-i dăruite şi înminunate au venit ca într-un stih al Sadoveanului “bucuria-i cu năcaz”: a (re)venit să arate drumul-n drum al expresiei bulgare “liha mi ti” către lehamite.
Refuz să cred.
Dar îi respect opţiunea!

Când votezi cu Băsescu ţinându-te de nas (inconcevabil lavabil)

Doi contemporani, momentan asincron:

Colaboraţionistul de ispravă: Impresia generală, care e departe de a mă face fericit, este că Traian Băsescu are un important atu faţă de ceilalţi candidaţi: dă impresia unui bărbat adult. Cu defecte, cu striuri caracteriale discutabile, cu moduri de comportare adeseori stingheritoare, cu o carenţă congenitală a gustului pentru armonie, dar adult: trecut de euforiile pubertăţii, de vîrsta gesticulaţiei goale, în care asumi roluri “de efect”, afişezi romantisme misionare, dar te mişti, de fapt, sub tutela altora. (Andrei Pleşu, Dilema Veche, Dezbaterea prezidenţiabililor, noiembrie 2009)

Suma a tot ce are mai detestabil poporul român: Văd că dl Pleşu a făcut o preocupare aproape zilnică legată de mine. Nu aş vrea să spun public lucruri care sa nu-i placă dl. Pleşu despre cum l-am vazut eu ca şi consilier. Îl invit la decenţă. Este ultimul apel pe care îl mai fac la Andrei Pleşu” (Tartuf Vodă, experimentând dificultăţi stilistice la labeunu, august 2011).

***

Unul din cei doi a căzut “a căzut victima unei iluzii de sine înduioşătoare până la un punct“.
Punct să fie. Şi de la capăt!
Nu înainte, doar un pic înapoi, de a reciti excelenta analiză semnată de Dorin Tudoran, Haimanalâcul fosforescent.

 ** Inconcevabil, termen cărturărist, tradus prin amabilitatea metalanului barlauz.

“Paradoxul fundamental al modernității – dorința de a democratiza privilegiul”

Domnul Dorin Tudoran are pe CERTOCRAŢIA o postare de excepţie, Sperma regală: imaginarul francez vs. imaginarul american unde analizează dincolo mult de trecutul senzaţionalism, lăsând, răbdător, timpul să tempereze reacţiile şi iraţionale şi viscerale , alăturându-se excepţionalismului filozofului german Peter Sloterdijk, rectorul Universității de Arte și Design din Karlsruhe, cel care “plonjează cu aplomb în “Afacerea DSK” la invitația hebdomadarului francez Le Point (4 iunie 2011, nr. 2020)”.
Din această analiză a analizei m-au cutremurat şi încântat  în desfăşurarea de forţe, combinată şi accentuată, cuvintele germanului:

“(…) asta corespunde perfect esenţei moderinităţii: oamenii nu doresc să fie egali, ei vor să fie favorizaţi. Nimeni nu este interesat de egalitatea de a fi nesemnificativ. Democraţia perfectă ar fi cea care ar inventa arta de a favoriza pe toată lumea” .

Iar concluzia, citită şi recitită şi ieri şi astăzi “Succesul și ruina sunt același lucru.” pace nu-mi dă…

Cu alte cuvinte, sensul păstrându-se, am găsit scris în Feţele Tăcerii al lui Augustin Buzura:
“Un lucru va trebui să înveţi mai târziu: să schimbi semnul dinaintea sentimentelor. Binele şi răul sunt simple convenţii. Dacă te obişnuieşti cu ideea că binele este un simplu accident, un accident rău, nedorit, spectacolul devine fantastic, merită trăit.”