Satrapii constipaţi, balastul netrebniciei autohtone, epoci fatale

Fireşte că nu doar un “ceva” merge brambura şi în noi şi asta nu de azi, de ieri ci de multă, multă vreme, câtă, din câtă, a avut fiecare la dispoziţie …
Domnul Pleşu, cel recent invitat de Vodă la decenţă, asta şi constată, cuprins de-o bruscă revelaţie în Netrebnicie.
Verbul e sclipitor, referinţele sunt stelare, păţaniile domniei sale sunt apocaliptice dar dincolo de ele se observă, cu nepermisă şi dezolantă uşurinţă, că e cantonat în secvenţa bate şaua să priceapă reluctanta iapă.
În lumea reală dacă ţi se întâmplă să ceri un Martini, cu obligatoria gheaţă, estetica măslină şi un espreso “lung” dar primeşti ceva aproximativ înspre o mizerie şi o flagrantă lipsă de respect se cheamă că eşti prins la propriu, numele Pleşu e lipsit de relevanţă, în dilema, mai veche, mai nouă, a opţiunii dintre “lăcomia cumulativă” şi “selectivitatea astringentă”. Recomandat, pentru o optimă igienă mentală, este să te ridici şi să pleci. Între ridicare şi plecare scenariile aplicabile pot fi diverse dar toate încep cu un refuz. Mai boieresc sau, după caz, mai mârlănesc. Opţiunile sunt funcţie de moment, umorile caracteristice, idiosincrasiile definitorii şi violenţa erupţiei de criză nu în sens băsescian ci criză identitară.

În rest, în afară de încântarea datorată măiestriei frazei şi un “le-a zis-o” pentru secvenţa “guvernanţii nu mai par de mult plauzibili” anihilată, penibil şi precipitat de “iar pres­taţia opoziţiei nu e de natură să ne ofere un solid orizont de speranţă” (doar atât la alonja lu’ matale?) nu prea ai ce alege.
Inspiraţia, totuşi, oferită de cuvântul “netrebnicie” m-a dus, şi acesta a fost câştigul lecturii, la Epoca lui Alexandru Macedonski, scrisă parcă ieri,  şi de-o terifiantă actualitate (Și o naţie mai bine nu s-a dat de-a berbeleacu/ Iar desigur niciodată dezmăţarea n-a domnit/ Într-o epocă fatală, sub un aer mai tâmpit) de cazi pe gândite gânduri şi zici, vrând-nevrând, ca moralistul naţiuniii despre “impulsivitatea destructurantă”: uite, dom’le până şi autorul Excelsiorului este antibăsescu.