Despre (a)normalitatea întăririi, pe scurt

Preşedintele Parlamentului german, Norbert Lammert, se îndoieşte că măsurile adoptate la summit-ul UE de săptămâna trecută pentru întărirea zonei euro vor fi considerate legale de Curtea Constituţională a ţării”.

Atât!

În Republica Mioritică, România concretă mare parte din parlament e pe post de debara a Cotroceniului,  producţia de generali pe scaun pătrat bate recordul mondial, brutalitatea măsurilor luate de guvern este înţeleasă ca un dat existenţial cuvenit sud-estului continentului, realitatea nu e cea reală decât dacă e deformată prezentată de infernala maşină de propagandă a portocalosferei,  ultimul summit al Uniunii Europene e o victorie indubitabilă a lui “eu, ca şef de stat”, subit (sinomiul mojicesc nu se poate exclude) mare iubitoriu de zarzavaturi autohtone,  îndoiala e un lux iar Curtea Constituţională e (poftiţi la eufemisme!) o pseudoblepsie …

“Jos reacţiunea! Sus boborul!” (darea creerului de pereţii capului)

Portocalosfera şi glumeţii ei himerici …

HOTNEWS titrează fioros Pedelistii, năuciţi de cazul Apostu. Cum au reacţionat liderii PDL şi detaliază cu dezacordurile de rigoare:

<Reţinerea primarului Clujului şi acuzatiile de trafic de influenţă care planeză asupra preşedintele CJ, Maramures, Mircea Man i-au năucit pe democrat liberali. La nivel oficial pedeliştii declară ca justiţia îşi face treaba iar procurorii nu sunt înregimentaţi politic aşa cum acuză USL. Neoficial, liderii din teritoriu au înroşit telefonele la centru să întrebe ce se întampla. Conducerea centrală a făcut zid comun în jurul lui Emil Boc şi susţin că chiar dacă premierul l-a susţinut puternic şi l-a girat pe Sorin Apostu ăn funcţia de primar, nu are nicio legatură cu activităţile acestuia. Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca vestea arestării primarului Clujului a creat un adevarat haos în interiorul PDL.>
 
Hai să ne păstrăm, pozitiv, sobrietatea. E o scurtă reglare de conturi şi o uriaşă (mă rog, la dimensiunile mioritice) perdea de fum care să mascheze viitoarele colinde în clinchet de cătuşe de partea cealaltă a baricadei, acolo unde sunt cei ce nu atât că susţin, corect, că înregimentarea politică a justiţiarilor e penibil de evidentă ci nu-l acceptă pe Zeus…
 
Scrisa nemuritorului I.L. Caragiale, în Decadenţă:
Astăzi, ce avem? Desbateri, desbateri și iar desbateri. Foarte mulţumim de întrunirile dv.
Eu nu cer dela orator să mă lumineze – Îi pretind să mă’ncălzească. Oratorul trebue să vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga odată Fraaţilor ! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n’are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă’nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creerul de pereţii capului prin salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde și spontanee, până m’o năuci, până m’o face să scrâșnesc din dinți și să strig ca un turbat: sus poporul! Iată ce înțeleg eu prin orator. S’a pierdut astăzi, din nenorocire această școală mare:
Jos reacţiunea! Jos ciocoii! Sus libertatea, egalitatea și fraternitatea! Sus boborul!
 

Sărbătoritule, demisionează calm! (Colonia România)

Hotnews despre “şeeful statului” (aberantă denumire):
Nu e o întâlnire politică. Nu discutăm nimic politic. La 18.00 am întalnire cu Fondul  şi nu vreau sa mă duc nervos!

Declaraţiunea, probabil hăhăită, am citit-o, bombănind, după ce m-am îngrozit de ceea ce aflasem din Crudul adevăr al domnului Gheorghe Constantin care-l citează pe profesorul doctor Petre Prisecaru, din cadrul Departamentului de Integrare Europeană al Institutului pentru Economie Mondială al Academiei Române:

În urma primul val al crizei rămâne cea mai mare datorie publică din istoria ţării şi o clasă de mijloc vlăguită financiar sau aproape distrusă, având statutul de ostatică a unor bănci cu capital străin. Activele strategice sunt în cvasi-totalitate sub administrarea eficientă a unor multinaţionale occidentale, iar rentele extrase de acestea se duc în fiecare an, în mod invariabil, sub formă de dividende sau de preţuri de transfer, către ţări mult mai prietenoase cu propriii cetăţeni. Mai grav, datorită faptului că mulţi agenţi economici și o parte importantă a populaţiei active a ţării s-au îndatorat excesiv în valută străină, ultima pentru a cumpăra active imobiliare și bunuri de folosință ȋndelungată, statul român a contractat un credit uriaş care a avut drept consecință un curs de schimb stabil, convenabil în același timp și pentru exitul profiturilor masive realizate de capitalul străin în anii 2007 şi 2008. Companiile străine au realizat în România marje de profit de câteva ori mai mari decât în statele de origine sub pretextul că și riscurile sunt pe măsură, dar la primele semne de criză au refuzat, în general, asumarea de riscuri prin reinvestirea profiturilor și au trimis acasă sume uriașe de bani, decapitalizând economia românească. Statul român nu a făcut decât să se asigure, cu un preţ uriaș pentru populaţie, că aceste corporaţii au suficientă valută la dispoziţie pentru a-şi putea repatria profiturile. Situaţia este similară şi la anemica bursă de valori din București, unde la primele semne de panică externă investitorii străini dau semne de dezertare rapidă și de părăsire a scenei
În condiţiile unei politici monetare relativ conservatoare a Băncii Naţionale, cauzele fenomenului inflaționist trebuie căutate în structurile oligopoliste ale piețelor și în statutul de colonie economică al țării noastre. Creşterea preţurilor materiilor prime, care se regăseşte în costurile companiilor, nu este doar transferată instantaneu consumatorilor români, dar este folosită şi ca pretext pentru creşteri concertate de preţuri la produsele şi serviciile cu elasticitate scăzută a cererii. Situaţia este cum nu se poate mai rea: profiturile sunt exportate, pierderile sunt distribuite societăţii. Astfel, cei care profită din plin în perioadele de boom economic, nu contribuie cu nimic la ameliorarea efectelor depresiunii… Comportamentul acestor agenţi economici duce la agravarea situaţiei, transferul total de costuri sărăcind efectiv populaţia în ansamblu, dar afectând şi mai grav bugetarii care plătesc pe două căi: prin deprecierea valorii reale a veniturilor, dar şi prin tăieri nominale de salarii. Românii se aleg cu datoriile, dar fără active şi venituri pentru a le plăti, iar ordinea socială începe să semene cu sclavagismul. O concluzie importantă care se desprinde este că globalizarea generează bunăstare economică la periferie doar în prezența unui leadership local responsabil și cu viziune. Nicio ţară din lume, care nu este o colonie, are un sistem democratic funcţional şi vrea să rămână întreagă, nu poate să-şi permită să arate aşa cum arată România acum!
În acest context, rolul statului „social” nu trebuie să fie neapărat acela de a redistribui beneficiile în perioade de boom, cât, mai ales, acela de a proteja populaţia şi, implicit, stabilitatea socială, în astfel de perioade dramatice. Putem să ne gândim că, după dezindustrializarea masivă din anii ’’90, distrugerea statului social apare pe undeva ca o consecință firească, mai ales ȋn contextul instituirii obsesiei deficitului bugetar excesiv, atât sub tutela UE, cât și a FMI.
România pare a intra pe drumul abandonării cursului democratic care conduce la prosperitate, organizarea economică actuală fiind, deocamdată, mult prea profitabilă pentru entităţile străine, dar și pentru cleptocrația locală, pentru a fi sacrificată.
Din păcate, reforma politică și administrativă este doar o scuză penibilă pentru menţinerea unui sistem economic viciat, în timp ce, în urma creşterii economice din deceniul trecut, nu am mai rămas nici măcar cu speranţa. Instituţiile statului de drept sunt o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru funcţionarea economiei. Capitalismul adevărat s-a construit peste tot în lume prin reinvestirea profiturilor, nu prin exportul lor, prin bănci şi active strategice cu capital autohton, prin rate ridicate de economisire ale populaţiei, prin investiţii în inovaţie… dar, mai ales, prin construirea încrederii populaţiei în sistem, aplicând un mecanism echitabil de distribuire a pierderilor şi câştigurilor. Dacă în august criza de încredere a determinat în statele capitaliste prăbușirea burselor, în România ea poate submina chiar fundamentele democrației…Se pare că România a reuşit trista performanţă de a breveta o metodă de compromitere a capitalismului printr-un eşec de proporţii: oligarhizarea resurselor şi înrobirea populaţiei. “
 
 

Cinism şi solitudinea solidarităţii

Vodă, unde altundeva, la TVR, despre deciziile de la Bruxelles:  Nu este vorba de stergerea datoriilor Greciei, ci de restructurarea lor. Nu este o soluţie morală, dar ce e moral in criză?

Un posibil răspuns i-l serveşte, de la distanţă, mă rog, igienică, sublima Roberta Anastase: potrivit proiectului de buget al Camerei Deputaţilor, fondul aflat la dispoziţia preşedintelui forului va creşte la 174%.

Să solidarizăm bine, nu?

Fireşte că mă întorc la discursul Regelui Mihai, recetindu-l, nedecriptat de cine ştie ce oportunişti obedienţi în exerciţiul funcţiunii:
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

E cumplit de greu, Majestate!

Decriptarea viviparităţii josniciei

Victor Ciutacu în Cumătru’ lu’ Prince Paul de Alexandria a fost, este şi va rămâne un om mic:

<(…)  Tot acest eveniment, care s-a dorit a fi solemn, dar trebuie să recunoaştem că a avut în el şi o doză tragi-comică, mai ales în seara de gală de la Opera Română, a fost, poate, prima bătălie mediatică de amploare pe care preşedintele Băsescu, maestrul de necontestat al confruntarilor de gen, a pierdut-o categoric. Şi asta în ciuda strădaniilor evidente ale camarilei sale. N-a reuşit să schimbe agenda publică şi să-şi impună subiectele proprii cu toţi acoperiţii lui din presă şi din societatea (poreclită) civilă scoşi la treabă să scrie/vorbească aceleaşi lucruri după dictare sau cu repunerea pe tapet a veşnicei probleme a tablourilor de patrimoniu de la Peleş în contrapartidă cu închinarea a ţării către ruşi. Nu i-a folosit la nimic nici măcar ţinerea la distanţă, prin autocenzură sau constrângeri financiare, a marilor monarhiştilor bugetofagi de protocol (i-a văzut/auzit cineva glăsuind pe Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Caramitru?) şi a extrem de pragmaticului om de afaceri Daniel Ciobotea (în timpul liber Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). La fel cum şi aducerea de urgenţă la tribunal a lotrilor vestiţi Nicolae Popa şi Mihai Necolaiciuc, legaţi între ei prin aceeaşi pereche de cătuşe, s-a dovedit falimentară. Propaganda portocalie s-a autodepăşit şi a reuşit până şi performanţa de a scrie corect gramatical, în numele personajului caricatural “înnobilat” în Teleorman care se autointitulează Prince Paul, o depeşă mitocănească la adresa unchiului său. Pe care a vărsat-o pe piaţă într-o imundă latrină tipărită, consacrată ca atare pe vremea găinilor care fac pui vii şi devenită, în ultimii ani, Oficios al Cotrocenilor (…)>.

Despre creatorul imundei latrine tipărite aduc şi eu mărturia unei bădărănii împletită cu indecentă râtănie şi spirit de dârz utecist al altui anticomunist de conjunctură, incapabil să înţeleagă diferenţa dintre monarh şi exerciţiul funcţiunii …

Resturile care fac diferenţa (“se giudece a seracu şi plecatul”)

Aniela Nine semnează în Jurnalul Naţional un articol mai mult decât interesant şi onest despre aberaţiile portocalosferei şi anexelor sale, care supuse migraţiei fripturiste, care majoritare prin minoritatea ce o reprezintă pentru anul viitor, “Votul uninominal, blocat în compensare”.
L-am citit cap-coadă, automotivându-mă, intens, că-mi îmbunătăţesc cantitativ, sărăcindu-mi calitativ,cultura politică şi conştient, pe cât posibil, că oricum se vor mai schimba datele problemei de multe câte ori va vrea nu mai scriu cine pentru că aş comite un matinal truism, mai mult chiar, aş da dovadă de abordări ce se pot aprecia într-un stat de drept, cu o pretinsă şi agresivă centru-dreapta la putere, fostă centru-stânga,  funambuleşti.

Şi am revenit la începutul gotovirii cum ar fi scris Dosoftei  (în limba de lemn de dinainte de 1989 se spunea “ridicarea nivelului cultural”):

<Discuţiile privind varianta de uninominal în baza căruia vor fi aleşi următorii parlamentari anul viitor se află într-un impas în coaliţie, singurul principiu pe care s-au pus de acord reprezentanţii puterii fiind principiul „câştigătorul ia totul”. Modul însă în care se va face distribuirea „resturilor” de voturi şi atribuirea mandatelor aferente nu întruneşte consensul tuturor partidelor, PDL propunând o compensare pentru o treime din numărul total de mandate, ceea ce ar face ca jumătate din colegii să fie reprezentate de doi parlamentari, iar cealaltă jumătate de doar unul singur, variantă găsită ca nesatisfăcătoare de către UDMR, care îşi menţine dorinţa de compensare „pe listă naţională”>.

Şi m-am oprit la <singurul principiu pe care s-au pus de acord reprezentanţii puterii fiind principiul „câştigătorul ia totul”. >
Gata, mi-am zis şi eu într-o ţară în care toţi zic, şi cu secvenţa de învăţământ ideologic pe astăzi.
Nu sunt atât de caraghios să nu ştiu parametrul fundamental nu al principiului “pe care s-au pus de acord” ci al singurului mod de viaţă şi politic şi mioritic şi implicit şi explicit: câştigătorul (discutabil) ia totul (indiscutabil)!

***
1482: „Domnul înpărat în vec[ul] vecului; periţi li[m]bile de pămăntul lui. / Deşideratul mişeiloru audzit-ai Doamne, gotovire înremiei loru socoti urekia ta. / Se giudece a seracu şi plecatul; se nu adaugă-se după ace se mărescă-se omul în pământu.” (9, 37-39, pp. 28-29) Dosoftei şi traducerea psalmilor

“Şeful” statului “a stat timp de o oră”

O ţară aiuritoare şi mereu în contratimp …
Cum de ce?
Monica Macovei, această pururea vestală portocalofilă ne dumireşte că  poziţia UDMR faţă (şi profil) de comasarea alegerilor e încercare de şantaj, ce urâââât, şi au şi vai, săriţi,  domnul Laszlo Borbely crede, aşa mai urban şi nefugărit de D.N.A. că subiectul reorganizării teritoriale trebuie închis până după alegeri, care alegeri?, fostul ministru, mereu sinistrul Sebastian Lăzăroiu, cu o grămadă de timp liber la dispoziţia-i sociologico-plagiatorie salută “Noua Republică” a lui Mihail Neamţu ţistuind a mare mirare: “Nu credeam că Albă ca Zăpada va veni atât de curând”, alt domn, de prin Buzău, Cezar Preda le cere colegilor din PDL să vorbească mai mult de partidul lor şi mai puţin de Mişcarea Populară, care PDL şi care Mişcare, ultramediatizatul calculator al vitezei pumnului băsescian, Daniel Funeriu părereşte, pe la PRO TV, că universităţile sunt  obligate să ţină evidenţa studenţilor şi să vadă ce fac ei după studii, de regulă foştii studenţi şi absolvenţi de restul fac ce pot şi mai puţin ce vreau, o stea a politici externe Iulian Fota, consilier prezidential i-a lămurit pe toţi confuzii, mai mult sau mai puţin severi, că  NATO răspunde de securitatea statelor membre iar Rusia răspunde de securitatea propriului teritoriu iar reciproca, probabil, nu este valabilă dar care nu exclude duplicitarul (ştirea de pe HOTNEWS nu precizează în ce limbă s-a exprimat distinsul), viitoarea actuală doamnă de fier şi consilier de oţel, Andreea Paul Vass se întreabă, limbuto-slugarnico-retoric, dacă există vreun alt tânăr în politica românească hărţuit aşa cum a fost Elena Băsescu, hărţuita Elena Basescu trage cu sete în mingea ridicată la fileu afirmând, biata de ea, că sunt foarte multe persoane care fac greşeli de gramatică, dar nu au fost mediatizate ca în cazul ei, premierul secund  Miluş, alt fost tânăr cicălit al politicii mioritice, decretează, bazându-se pe-un munte de tupeu, invers proporţional cu statura-i şi pre limba lui obedientă că pensionarii nu au fost afectaţi direct de criză. George Becali, nelipsit din vreo revistă a presei zice şi el că aşa cum îl stie el pe Mircea Sandu ca un om echilibrat, niciodată nu a pus mâna prea mult iar Miron Mitrea, pudibond, nu vrea să pronunţe un adjectiv nepublicabil înainte de numele Geoană!
Şi cam atât!

Ba nu, am găsit pe Mediafax, undeva jos, o ştire colosală: preşedinteleee jucăuş şi şeeef al statului (susţinut, fireşte, cum bâiguie Teodor Baconschi “de România care lucrează”) care a fost însoţit de membri ai SPP, a stat timp de o oră într-un supermarket, unde a cumpărat pâine, lapte, fructe, a împărţit dulciuri copiilor şi a băut o cafea.

Protestez, cu vehemenţă, faţă de această manipulare imundă de presă.
Cum adică “a stat timp de o oră”?

Rătăcirea bezmetică prin fumurile ezoterice care paralizează gândirea

Un articol din Adevărul, semnat de Radu Călin Cristea mi-a atras atenţa asupra celei de-a doua “balamale”, prima fiind UDMR, aparţinând nenorocIrii numită coaliţia de guvernare.
Şi gândesc că dacă foloseşti pentru cei de la U.N.P.R. cuvinte gen cupid, hrăpăreţ, rapace, prădalnic, amoral, filistin, fățarnic, laș, mărginit tot e prea puţin. Reevaluatul general Oprea e capabil de surprize şi mai mari …

Un partid la trei franzele

UNPR este o adunătură de mercenari strânşi prin metode oculte într-o armie combătând sub steagul traseismului politic.
Chemarea sub arme a acestor dezertori cupizi înaintaţi la „excepţional” în grad de eroi ai supravieţuirii PDL s-a făcut prin ridicarea trădării, în semantica ei cea mai abjectă, la rang de doctrină politică. Niciun partid din România postcomunistă nu s-a constituit strict prin înrolarea unor indivizi culeşi de pe felurite centuri, albi ca zăpada după recrutarea în batalionul disciplinar al gen. (r.) Gabriel Oprea şi mânaţi apoi în lupta împotriva politicii ce „rătăceşte încă bezmetic prin fumuri ezoterice care paralizează gândirea” (citat din ideologia UNPR). În UNPR, stâlp de stânga-dreapta-stânga al guvernării, se intră în general contra cost, în baza unui mercurial ce se spune că ar cuprinde o gamă largă de produse şi servicii, de la franzele (trei la număr în sectorul 5) la imunitate faţă de orice deranj juridico-financiar. Vedetele unpr sunt unite de comuniunea în cârdăşia compromisului: cu cât eşti mai pătat, cu atât ai şanse mai mari să te caţeri pe crestele partidului. Nici n-au ieşit bine din zeghe primarii Antonie Solomon şi Mircia Gutău, încarceraţi pentru acte de corupţie, şi ţuşti în uniforma UNPR! Din aceeaşi gamelă de lux se înfruptă senatorul Şerban Mihăilescu, acuzat de luare de mită, fost ofiţer de Securitate care n-a colaborat cu Securitatea, ex-şef de cabinet al premierului ceauşist Constantin Dăscălescu. Mare grădina UNPR se lăţi-lungeşte cu cele 55.682 de hectare exploatate în Balta Brăilei de baronul-deputat Culiţă Tărâţă.
Ilie Morega, alt baron-deputat, fost Erou al Muncii Socialiste, un gigolo care a răvăşit aşternuturile PDSR, ApR, PSD, PRM, PNL-Câmpeanu, PNL şi, fireşte, UNPR. Senatorul Aristide Roibu, cel cu casă în buricul Parisului şi refugiat cu secretele trezoreriei pesediste în bunkărele generalilor (r.) de brigadă de divertisment Oprea, Emacu şi nea Puiu.
Alt senator, secretizatul Ion Vasile, piesă de rezistenţă în „reality show”-ul cu Hayssam, Munaf şi jurnaliştii răpiţi. Deputatul Eugen Nicolicea? El însuşi, în direct, la TV: „… ţi-ai permis să mă jigneşti că aşa te-a crescut mă-ta!”. Ultimul venit: deputatul Tudor Ciuhodaru, înghesuit penal şi momit cu un spital cu dedicaţie. În vreme ce eprubetele zăngăne de diverşi fetuși politici în căutare de mame şi taţi, lefegiii gen. (r.) Oprea execută milităreşte ordinele, cuceresc brazdă după brazdă şi au luat deja în cătare alegerile ce stau să vină. Păzea!

Ceasoficarea, alambicarea şi beatificarea portocalosferei

DC NEWS, ce să facă şi ei în piaţa asta dură a informaţiei, vin cu-n titlu voit şocant Tun de 5 milioane de euro, tras de Guvern cu prilejul Adunării Parlamentare NATO în care explică, înâi pe scurt, apoi pe larg cum că această entitate (care nu suportă concurenţa în materie de tunuri) condusă nu mai insist (Liha mi ti!) de cine şi de ce a alocat (având de ce şi de unde) 5. 780.750 de euro pentru lucrările de modernizare ale sălilor în care se va desfășura Adunarea Parlamentară a NATO, care includ ceasoficare, grupuri sanitare şi aer condiţionat. Evenimentul va dura 4 zile şi va reuni la Bucureşti 400 de delegaţi NATO, plus însoţitorii acestora. Din costurile de organizare au fost omise cazarea şi mâncarea pentru invitaţi, aceştia fiind nevoiţi să îşi suporte singuri aceste cheltuieli.
Nu mă interesează detaliile consistente, presupun, din punct de vedere financiar în condiţiile în care economia românească duduie ceva de speriat.
Am reţinut, în ordine, amuzat, surprins, intrigato-contrariat şi apoi evitând tâmpa epatare şi vremelnica frapare (dacă puneam sare se numea sanglare) termenul ceasoficare (s. f. creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control).
Imaginea aleasă de Lucian Negrea, autorul postării, mi se pare nu doar semnificativă ci şi emblematică …

Întâmplător sau nu, cine să mai ştie, cuvântul zilei propus de cei de la DEXONLINE este filistin.
Mă rog, îmi permit, o infantilă completare: filistinescu …

Oligopoliticieni şi oligosuccesuri

Probleme n-ar fi, cel puţin universul nu a suferit în mod explicit, că un oarecare, afirmat, şi otevizat pe cheliuţă de consecinţă, prin calculul pseudosavant al  vitezei pumnului băsescian (obligatoriu, lacrimi, Sever, masaj pe umărul stâng, ruşine Dinu!) greşeşte un plural iar o altă oarecare, europarlamentar, cu scor de partid la una din simulacrele de alegeri, de ceva timp încoace, are accese complet nejustificate de autohtonă miştocăreală, greşind greşitului la rându-i şi toate astea găzduite, inimaginabil acum ceva vreme, de Hotnews …

Probleme, în general, nu sunt în cotropitoarea portocalosferă …
Doar lehamitea (evidenţiată, aproape nimicitor, de Dorin Tudoran) se instalează nestingherită şi inisidioasă, din ce în ce mai agresiv-persuasivă acoperind, şi maculând, totul …
Scriu şi eu precum bulgarii  “Liha mi ti!”  (Mi-e silă, m-am săturat!).

 

OLIGO– Element prim de compunere savantă cu semnificația „mic”, „insuficient”, „sărac”, „puțin numeros”. [< fr., it. oligo-, cf. gr. oligos].