Rabbi, cu verbu-i inconfudabil în Între Ion Arafat şi Jean Mustafa Băsescu:
< (…) au fost formulate şi declaraţiile de ieri ale lui Traian Băsescu. Omul era gata să dea răspunsuri la obiecţiuni pe care nu le ridica nimeni, omitea întrebările care chiar impuneau răspuns, bătea câmpii, hlizea singur, pe urmă tot singur se înfuria. Senzaţia era că a rămas fără credit pe cartela telefonică şi n-a mai avut cum să sune la Realitatea lu’ Tatulici, aşa că a pus-o de o şuetă cu televiziunile, ca să mai trăncănească şi el. Eu cred că era machit. (…)
Ieşirea lui Băsescu de ieri a avut o singură motivaţie: a ieşit tamponat rău din coliziunea cu Arafat! Adică a luat-o peste bot aşa cum nu şi-a imaginat că o poate lua. Pentru că de data asta nu s-a mai confruntat cu un politruc speriat de duhoarea din dosar, nici cu un căcăcios care avea ca unică realizare în viaţă faptul că învăţase să respire de unul singur. Nu, de data asta Băsescu a avut în faţă exact tipul de personaj pe care îl detestă el mai abitir: profesionist, serios, curat! Şi a ieşit tăvălit. Iar tăvăleala lui se traduce în voturi pierdute. Multe. Şi în ură. Şi dispreţ. Adică exact ce e mai bun într-un an electoral. Ori prin ieşirea de ieri a încercat să se mai spele de muci. Ce a ieşit… s-a văzut.
Doctorul Arafat a reuşit să facă să încolţească, la mulţi români, o sămânţă care părea de multă vreme putrezită: solidaritatea. Ăsta poate fi semnul unei schimbări. Sau doar o anomalie pasageră. Numai de noi depinde ce va fi. >
Dincolo de aproape imposibilitatea, evidentă şi efectivă, de-a mai descrie logico-semantic evoluţiile patologice ale întâidetestatului şi fluidului chiriaş de la Trei Coceni (întâmplător sau nu cuvântul zilei la cei de la dexonline este ebuliometrie – metodă fizico-chimică de determinare a concentrației de alcool din unele lichide prin stabilirea punctului de fierbere al acestora) mă simt obligat să mărturisesc o faptă-mi mârşavă: am îndrăznit, iniţial, să suspectez onestitatea doctorului Raed Arafat …
Ai îngăduinţa iertării şi acceptă-mi scuzele pentru gândul nătâng, doctore Arafat!
Vultureşti 
Ba eu nicio clipa nu l-am banuit de lipsa de caracter pe acest om, dar am motive intemeiate. De-ai sti tot ce-a facut omul asta pentru romani… Pentru mine, Raed Arafat este, ca pretuire fata de persoana lui, pe aceeasi treapta pe care se mai gaseste doar Regele Mihai.
Si da, tot multumita lui mai rasare chiar si Luna Patrata, dar vei citi despre asta intr-o zi…
Mă refeream la aparenta lipsă de reacţie, de absenţa “schimbului de bale” cum ar spune Rabbi, pe timpul atacului, fără precedent, comis, telefonic, de întâidetestatul cârmaci …
Am bănuit (nu-mi caut scuze, mi-am recunoscut greşeala) ceva “mioritice” schelete prin cine mai ştie ce dulapuri (specialitatea incontestabilă a lui Vodă) …
Cum îţi scriam şi ieri am fost instruit o săptămână, la Târgu Mureş, de cei de la SMURD şi am proprietatea dimensiunii acestui serviciu fenomenal şi nespecific nouă, adepţii lui “merge şi aşa”, iniţiat din mai nimic de către doctorul Arafat!
e totuşi omul care a pus pe picioare SMURD-ul, pornind de la nimic, un SMURD care a salvat mii, poate zeci de mii de vieţi. şi numai pentru asta, merită tot respectul nostru. frumos textul lui rabbi, în stilu-i inconfundabil; nu am mai fost de multă vreme pe la el, cred că-i vremea să îi fac o vizită 🙂
Irefutabil (abordare elitisto-patapieviciană), boier dumneavoastră!
Iar drumurile care duc la Rabbi sunt pentru mine un privilegiu…
Pingback: vocea universului « Colţu' cu muzică
Parcă văd că abia de acum încolo vom începe să aflăm neaflate despre doctor. Aşa e stilul.
Tradiţia strămoşească a maculării, emasculării etice şi capotării estetice (ultimele două apud Volodea Tismăneanu) …
Şi uite cum calitatea comentariului tău m-a trimis până la Cicero: APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT “În fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii”, De republica
Iar judecătorii buni ai doctorului suntem noi şi nu ei şi mascaţii lor …