La cât de grav compromise sunt realităţile româneşti şi câte fracturi sociale se pot observa, fără pic de efort, intelectualitatea fină, de îndoielnică alonjă etică şi autodeclarat elitistă vine cu răspunsuri la întrebări pe care şi le fabrică singuri.
Două exemple, la nimereală.
<Creştinismului i-a fost interzis accesul în spaţiul public în mai multe forme: în învăţământ, în spatiul public ca dezbatere politică, în preambulul proiectului de constituţie europeană. Parcă am înnebunit! Suntem într-o stare pe care psihiatrii o numesc “denial”, sau “ura de sine”. Ne detestăm valorile care ne-au făcut. Altfel spus: vrem sa murim!” , a explicat Horia-Roman Patapievici marţi, la Ateneul Român, în cadrul evenimentului “Întrebari esentiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?>
—
Domnul Patapievici tropăie, deşi nu e cazul. atletic, agresiv şi aproape imund utilizând vorbirea la persoana întâi cu un plural generalizant, indubitabil şi habotnic de aşa manieră încât te trezeşti, treaz fiind, tentat să-l iei ori cu “vorba bună” (şi mă gândesc, entuziast, la replica lui Teo Negură) ori, dacă tot l-am citat pe Rabbi să-i semnalez un caz particular de combinare a ţicnelii pluralului majestăţii alambicat cu cel cărturăresc şi cel al pluralului parşiv care induce, simultan, prudenţa, făţărnicia şi tâmpenia.
Un fel de cretinism, adică. Şi acestuia i-a fost interzis, de ceva vreme, accesul în spaţiul public…
Vladimir Tismăneanu, Cine a fost Eugen Florescu? Hingherul ideologic ca om totalitar
< Comunismul a fost un sistem politic întemeiat pe supremaţia ideologiei. Tocmai de aceea este normal să ne ocupăm de sacerdoţii dogmei, de comisarii utopiei, de cei care, asemeni unor Chişinevschi, Răutu, Roller, Niculescu-Mizil, Popescu-Dumnezeu, Ion Iliescu, Petru Enache, Miu Dobrescu, Ilie Rădulescu, Ştefan Voicu, Sorin Toma, Constantin Mitea, şi-au facut o profesie din apologie, îndoctrinare, falsificare şi ploconire. A trecut aproape neobservat, în februarie 2009, decesul aparatcik-ului en titre al propagandei naţional-staliniste, fostul şef al Secţiei Presă a CC al PCR, favoritul Elenei Ceauşescu, zbirul care teroriza Uniunea Scriitorilor în anii 1980, aghiotantul lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, Eugen Florescu. Membru al CC al PCR până la prăbuşirea regimului comunist, “detaşat” pentru câţiva ani la Timişoara la mijlocul anilor 1980 ca secretar judeţean cu propaganda, Florescu s-a ocupat personal de supravegherea (domesticirea) intelectualilor critici din acel oras, în special a celor din jurul revistei “Orizont” (Mircea Mihaieş, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Şerban Foarţă, Marcel Tolcea, Livius Ciocârlie, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Iosif Costinaş, Lucian Alexiu). Obtuz, vehement, insolent, intolerant si incult, Florescu a fost, alături de Mihai Dulea, patronul politicii de intimidare a scriitorimii şi de susţinere a curentului autodenumit protocronism. >
Alt creştin, denial şi el pe măsura vremurilor, care simte nevoia să scrie, sub semnătură proprie, de “este normal să ne ocupăm”, amestecând, făţarnic perioadele de referinţă pentru a-şi centra, singur, posibilitatea de a-i scuipa pe unii şi a-i albi pe alţii …
Şi fireşte că am, stimulat, la rându-mi, întrebări…
Cine a fost Lioncik Tismeneţki ? Dar Traian Băsescu cine este?
Că tare mă tem că li se potrivesc cu mult mai mult decât duioasele apelative: sacerdoţii dogmei, comisarii utopiei, obtuzi, vehemenţi, insolenţi, intoleranţi, inculţi …
Vultureşti 