Corolarul Brânză

O majoră (şi sper, finală) criză de identitate alături de imensele deficite de reprezentativitate zgâlţâie, din / în toate direcţiile, actuala lăcustosferă …
Un exemplu minor, nici prolix, nici concis …

În “Revista presei” a celor de la Hotnews (unde altundeva?) se relatează că distinsul domn William Brînză (cine altul?), preşedintele PD(minus)L Diaspora (specialitatea, din câte reţin, de acum un an, a lui Baconschi), experimentând, nevoie mare, stilul tranşa(n)t, părereşte, cum şi cât crede de cuviinţă “Nu pot să-i părăsesc pe românii mei”. Am fost emoţionant (cam) foarte de înălţătoarea-i asigurare, mai ales că opţiunea-i este, pare-se, (i)revocabilă …
Uşor mai la vale sunt lăsat să aflu că “alesul românilor de pretutindeni” (ce modesto-pompoasă titulatură dar parcă -aluziv, abuziv?- intruzivă la adresa cotroceneanului, proprietar de drept şi fost stâng a acestui titlu ireductibil, aştept, însă, părerea lui Zăgrean şi conferinţa de presă a lui Boc) nu renunţă la colegiul din străinătate (ar fi fost culmea!) şi toate astea se petrec într- un interviu acordat gazetei de perete cu bulină (cine altcineva să găzduiască aşa ceva?), despre criza economică din Spania (pretutindeni-ul spaniol!), despre cum ar putea fi afectaţi românii de acolo (de unde rezultă că încă nu-s deşi sunt, uite o perspectivă magnilocventă de abordare filosofică sau, de ce nu, de abordare ideatică inedită), dar şi despre proiectele sale pe care le va susţine în continuare (reciproca nu e predictibilă) chiar dacă a trecut (vaaai! alt “carotat”, cum scria T.R.U. despre ce-a păţit bietul M.liniuţă R.U.) în Opoziţie  …

Înainte (ori, poate, înapoi) de a mă lasa păgubaş, mai citesc, încă o dată,  această aproape incredibilă concretizare a abstractului şi abstractizare a concretului: “NU POT SĂ-I PĂRĂSESC PE ROMÂNII MEI“.
Sublim! Nu ajunge, hai şi cu sinonime: desăvârșit, excepţional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb!
Aşa, parcă – parcă, se apropie, cât de cât, de ” lumea înconjurătoare, existentă în afara conştiinţei umane şi independentă de ea” …

Post scriptum
E aproape firesc, aflat sub percutantele şi eroicile influenţe brânziene, să manifest tendinţa (aiuritoare) de a da o fugă pe ţarina hermeneutică şi să declar, brusc aţos, că “nu pot să-mi părăsesc milioanele de cititori de pretutindeni” ale acestui blog dar îmi iau seama (şi urma, şi umbra), frânând, violent, în dezvoltarea acestei mostre, în manieră William mioriticul, de deşertăciune vanitoasă …
Adevăru-mi este că de (cele mai) multe ori risc (sunt exemple destule în blogosferă) să fiu (ceea ce nu e puţin, totuşi, formă de autoconsolare plăsmuitoare) singurul meu cititor!

52 thoughts on “Corolarul Brânză

  1. Pingback: Clipe încremenite (220512) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  2. Iertată-mi fie experimarea de mai sus…
    Chiar dacă nu comentez, îmi bucur inima cu toate fotografiile postate (pentru care-ţi mulţumesc) şi mintea cu textele şi, mai ales, briantele-ţi comentarii.
    La bună vedere!

  3. Pingback: Lătrături ocoşe (220512) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  4. Pingback: Vechi scăpărări (220512) | Amintiri din filumenie

  5. Pingback: Alt joc cu poze – 21.05.12 « Florina Lupa Curaru

  6. Pingback: Alt joc cu poze – 23.05.12 « Florina Lupa Curaru

  7. Pingback: Viaţa-n imagini (240512)

  8. Pingback: Clipe încremenite (240512) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  9. Pingback: Lătrături ocoşe (240512) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  10. Pingback: Vechi scăpărări (240512) | Amintiri din filumenie

  11. Pingback: Clipe încremenite (260512) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  12. Pingback: Vechi scăpărări (260512) | Amintiri din filumenie

  13. Pingback: Lătrături ocoşe (260512) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  14. Pingback: Vechi scăpărări (280512) | Amintiri din filumenie

  15. Pingback: Pe chibrituri: Chibrituri Bucureşti « Blog de Filumenistă

  16. Pingback: Alt joc cu poze – 29.05.12 « Florina Lupa Curaru

  17. Pingback: Alt joc cu poze – 31.05.12 « Florina Lupa Curaru

  18. Pingback: Vechi scăpărări (300512) | Amintiri din filumenie

  19. Pingback: Lătrături ocoşe (280512) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  20. Pingback: Lătrături ocoşe (300512) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  21. Pingback: Clipe încremenite (010612) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  22. Pingback: Clipe încremenite (280512) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  23. Pingback: Clipe încremenite (300512) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  24. Pingback: Viaţa-n imagini (300512)

  25. Pingback: Viaţa-n imagini (280512)

  26. Pingback: Pe chibrituri: Flacăra de chibrit « Blog de Filumenistă

  27. Pingback: Vechi scăpărări (010612) | Amintiri din filumenie

  28. Pingback: Lătrături ocoşe (010612) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  29. Pingback: Vechi scăpărări (030612) | Amintiri din filumenie

  30. Pingback: Să creşteţi mari! « Florina Lupa Curaru

  31. Pingback: Clipe încremenite (010612) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  32. Pingback: Viaţa-n imagini (010612)

  33. Pingback: Alt joc cu poze – 02.06.12 « Florina Lupa Curaru

  34. Pingback: Alt joc cu poze – 04.06.12 « Florina Lupa Curaru

  35. Pingback: Alt joc cu poze – 06.06.12 « Florina Lupa Curaru

  36. Pingback: Pe chibrituri: ADAS « Blog de Filumenistă

  37. Pingback: Pe chibrituri: “Valorificați prin Cooperativele de consum” « Blog de Filumenistă

  38. Pingback: Pe chibrituri: Apicultura « Blog de Filumenistă

  39. Pingback: Clipe încremenite (030612) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  40. Pingback: Clipe încremenite (050612) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  41. Pingback: Lătrături ocoşe (030612) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  42. Pingback: Lătrături ocoşe (050612) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  43. Pingback: Viaţa-n imagini (070612)

  44. Pingback: Viaţa-n imagini (030612)

  45. Pingback: Viaţa-n imagini (050612)

  46. Pingback: Clipe încremenite (070612) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  47. Pingback: Lătrături ocoşe (070612) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  48. Pingback: Vechi scăpărări (030612) | Amintiri din filumenie

  49. Pingback: Urgent, DEXAMETAZONĂ pastile « Stropi de suflet la vedere

Comments are closed.