Portocaleza accidentală a premierului apendice

Petru Calapodescu, Jurnalul Naţional, Băsescu vs Ungureanu, 47 – 4

< Năucitor, din multe puncte de vedere, sondajul IRES, de săptămâna trecută. La întrebarea “Cine deţine puterea reală în România?”, 47% din repondenţi au declarat că preşedintele, Guvernul fiind creditat cu doar 4 procente. Altfel spus, cetăţenii consultaţi n-au avut nici o reţinere de a constata că acest accident al democraţiei care e Traian Băsescu face şi desface totul în ţară, negând practic principiul separaţiei puterilor, în timp ce premierul Ungureanu şi echipa sa sunt priviţi ca un soi de apendice care ar putea să şi lipsească. >

În rest, hai progresuri şi flexibilizaţi-vă voios verbozitatea aberativă de (aşa zisă) dreapta!

Update: Mediafax via Gândul: < Premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni. «Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari», a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii”, au relatat surse politice>

Consemnez că premierul a avut “aproape” curaj …
Delicioasă, totuşi, sintagma,  “surse politice” …

11 thoughts on “Portocaleza accidentală a premierului apendice

  1. IRES…hai sa fim seriosi ! Sti ca alte sondaje au indicat , in proportie infinit mai mare …FMI ???

  2. Hmmm! MRU a facut asa ceva, chiar nu imi vine sa cred!!!. In spatele oricarui barbat de succes , sta o femeie, asa ca se prea poate ca doamna MRU sa il conduca mai bine ca doamna Boc, pe Emil!!

    • In “spatele ” lui M.R.U sta…Traian Basescu si…stim noi ce face el p-acolo ?

  3. Unde apare, totuşi, bărbatul de succes(uri), asta e enigma ….
    Că ultimul promovat în fruntea secundă a portocalosferei nu pare a fi decât încă un surogat!

  4. În ritmul acesta, drumul premierului către succesuri materializate prin decesuri politice este asigurat. Portocalezii (a se citi prezidentele) nu vor accepta mişcări în fronturi. Până la urmă, dulcea ca mierea e glonţul… partidului. Chiar şi atunci când (încă) nu faci parte din el. Cine o fi viitorul premier la bursa surselor… politice?

  5. Imaginea este sugestiva si, privind-o, peste desenele animate se suprapun imediat figurile personajelor.

  6. dacă premierul a avut aproape curaj, poate că şi sursele sunt aproape politice, boier dumneavoastră 😉

  7. Pingback: colţul cu rock clasic – 17 « Colţu' cu muzică

Comments are closed.