“Ninge, mă, ninge!” (nu e ceea ce pare)

Un excelent material publicat în TRIBUNA, Poiana, satul unde miresele îşi pun terfele, rmare a unei documentări în cadrul proiectului “Cercetarea gastronomiei tradiţionale din judeţul Sibiu”, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Pro­movarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul–Junii” Sibiu.
Un fragment aduc din sat aici cât să aflaţi ceea ce aţi pierde dacă nu citiţi restul:

< (…) După fotograf, nuntaşii luau o pauză şi se împrăştiau fiecare pe la casa lui, nu pen­tru că nunta s–ar fi sfârşit înain­te să înceapă, ci ca „să se schimbe din haine româ­neşti în haine domneşti”. Ş–apoi se lăsa cu petrecere de seara până dimineaţa şi, printre jiene şi învârtite, se serveau supă de tăiţei de casă, friptură de găină cu sos de roşii, friptură de miel şi de viţel cu piure, sarmale cu varză şi carne afumată şi us­căţele învârtite în jurul acului, cum numai în Mărginime vezi; iar dimineaţa, că tot mai era loc de veselie – poienarii obişnuiau să îmbete un miel, să–i dea drumul prin sala de petrecere şi apoi să–l sacri­fice. Şi tot de miel mai e legat un obicei: „În momentul când aduceau mielul, începeau bărbaţii să strige: Ninge, mă, ninge!. Era semnalul că tre­buiau să fiarbă vinul, pe care îl aduceau în oale mari şi–l serveau din oală cu polo­nicu’”, povesteşte Maria Bodea. Dar să nu credeţi că pleca cineva de la nuntă, fără să dea cuvenita cinste, adunată fie în găleată, fie în săcăteu, adică în traista pe care mireasa o ţinea legată de mână.  (…) >

—-

Postare dedicată Danei Diaconu,  doamna blogosferei care ţine socoteala zilelor rămase până la Dragobete …