Arama vremurilor …

The Retroscope, poster by “The Industrial Worker”, 1911

În linii mari nu s-a schimbat mare lucru din 1911 încoace …
În linii mici au apărut doar mai mulţi “explicăcioşi” şi de restul părerişti responsabili cu vopsitul gardului şi flexibilizarea angoasei leopardului costeliv!

Simulacrul utecist al luminii şi masele

Nu prea sunt multe de spus sau scris, din punctuleţul meu de vedere, despre credibilitatea jurnalistică proprietate personală a domnului Dan Tapalagă …
Evit, circumspect, de multă vreme să-l mai consider o referinţă cât de cât credibilă dar azi m-a iritat entuziasmul demn de alte cauze mai aberant portocaliii decât absenţa totală a ezitării în  a-i aplica şi el o copită lui Mihai Gâdea, ce oricum îşi ispăşeşte o meritată smerenie, urmare a unei precipitate aroganţe …
Ştiam că stipendiaţii de la Hotnews au în dotare fine aparate de măsurare a prostiei insipide,  dintre care se remarcă alambicometrul şi grosolanometrul (destinate “băsescofobilor raţionali”) dar, îndeosebi, m-a dezamăgit din M.R.U. la Antena 3 nucleul editorialului:

< Premierul Ungureanu este primit acum cu braţele deschide de mediul de afaceri pe care la rândul său îl curtează în mod inspirat, de publicul dezămăgit şi în căutare de alternativă, de cei cu educaţie peste medie scârbiţi de sub-mediocritatea ofertei politice etc. Pentru mulţi , MRU trece drept o lumină în comparaţie cu găunoşenia obraznică a unui Antonescu, versatilitatea imatură a unui Ponta sau brutalitatea unui Traian Băsescu. Pentru mase, MRU va fi ceva plictisitor şi greu de urmărit. >

“Lumina” în cauză eu unul (îndeplindind tapalagienele criterii de educaţie peste medie şi bagajul de stringentă astringenţă  al mai mult decât dezamăgitoarei ofrande politice) o văd aidoma unui coli A 4, pe care scrie “Am primit marfă nouă!”,  lipită  într-aiurea, cu aracet în exces, pe interiorul vitrinei unui magazin  “second hand” al cărui unic adminstrator este, se ştie, umilitul chiriaş de la Trei Coceni …

În jurnalism şi nu numai (cred că domnul Tapalagă ştie dar ori ignoră ori abhoră) nu există victorii sau înfrângeri nete ci doar iluzia tâmpă a acestora plus inevitabila “purcedere” către un bizar melanj între ce pierde cel ce câştigă şi ce câştigă cel ce pierde …

Hai progresuri şi, totuşi, mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!

Update:

La sugestia unui excepţional băsescofob raţional:

Stihiile autoelitismului ge(ne)ros

În “Ceaşca de cultură” am citit un interviu cu Dan C. Mihăilescu, în care, siderat, am aflat încă o dată, că între sublim şi ridicol distanţa e când infimă, când infirmă şi-mi rămâne, vorba Liiceanului (citându-l pe Nietzsche) doar consolarea metafizică (că tot nu ştie careva ce naiba mai e şi asta).
Sublimul e aici “după 50 de ani de lectură, am înteles demult că, din cât citeşti, dintr-atât înţelegi mai abitir că marile înţelesuri rămân ascunse dincolo de rafturi, în natură, printre stihiile lui Dumnezeu. Adică în afara bibliotecii. Erudiţia nu trebuie să slujească decât şlefuirii simţurilor, aşa cum cele văzute nu sunt decât travestiurile Nevăzutului.”
Ridicolul, în fond infirmitatea mentală e aici: “Când vorbim de relaţia dintre blogguri şi revistele literare, adică dintre amatorism şi profesionalism, se strică de-a binelea ierarhia, se alterează autoritatea, se malformează verdictele. Într-o masură covârşitoare, bloggurile sunt o vidanjă, o fosă septică în care se scurg veleitarismele, resentimentele, reaua voinţă, setea de răzbunare, pe scurt: ura netrebniciei, a servitorimii frustrate şi dezaxate, pe anvergura si calmul autoritar al stăpânilor”.

Stihiile penibile ale unui elitism autoinvocat în evidenţierea unui tâmp şi inutil raport …
Hai, pa!
Ba nu, toarnă-mi o cinzeacă de “consolare metafizică” să mi se relativizeze limita absolută a tragediei ca structură gnoseologică şi (Paraziţii, Pabibabum, submisivitatea exegezei fenomenologiei urbane), şlefuindu-mi travestiurile în biata-mi fosă septică, “să mi se îndrepte privirea”!

Emascularea etică a pretinsului stăpân

Mă îngrozesc la gândul că un Tismăneanu (ori cine ştie ce alt portocalofil elitist măcinat de bizareria verbozităţii, cu sau fără papion) ar fi capabil, într-un acces de netribnicie stipendiată, să demonteze adevărul fundamental  înscris pe-o bucată banală de carton în Piaţă …

Imaginea: Facebook/ Monika Lungu

Blestemul deficitului de atenţie şi tendinţa manelizării

Domnul Gheorghe Constantin sesizează extrem de corect pericolul potenţial în De ce n-o să se întâmple nimic după Piaţa Universităţii:

< Lucrurile sunt simple: pentru noi contează amănuntele, în detrimentul esenţei. Esenţa, în cazul protestelor din ultimele zile, era(este) proasta guvernare. Amănuntele: câţi au fost sau n-au fost în piaţă, faptul că unii sau alţii au fost prinşi cu iarbă sau l-au huiduit pe nu ştiu care politician capiu, rătăcit prin zonă, de ce tace băsescu sau de ce vorbeşte(prostii) boc au ţinut capul de afiş al dezbaterilor. Proasta guvernare, nu. Care înseamnă mai mult decât calitatea mizerabilă a celor care ne conduc acum. Înseamnă calitatea instituţiilor şi a ideilor, a politicilor publice, a legilor şi procedurilor, relaţiile dintre instituţii şi cetăţeni, calitatea dialogului social. >
 
Hotnews, departe de-a fi proşti ci doar nemernici cât încape pune accent pe mesajul acesta de tâmpă egalitate:

încercând să bagatelizeze lălăind esenţa (admit că pentru ei perspectiva este înfiorătoare dar şi meritată) faptului că PDminusL este doar debaraua acestui nene care a reuşit să înglobeze într-o cumplita (portocalo)sferă, fără doar şi fără poate,  actuala guvernare:

Chintesenţa este, paradoxal, la vedere.
Băsescu Traian nu are (şi sper să nu mai aibă vreodată) egal.
Pleacă accest accident al istoriei, cei aflaţi în contiguitatea lui dispar, alături de următoarea disperat apărată, urmaşa supremă şi blondă, în plan imediat secund iar, pe portocaliu de consecinţă, şi coborâtorii, descendenţii, odraslele, progeniturile, viţele şi vlăstarele, pe scurt, pleacă impostorii unei pseudodrepte confiscate prin escrocherie!
Vor veni, probabil, istoria e plină de tăcute exemple, alţii …
Dar nu la asemenea aberante dimensiuni!

Fasonarea fasoanelor şi fandoselilor politrucilor

Două opinii echilibrate şi de mult bun simţ într-o ţară în care până mai ieri hiper-elitele ascundeau cu deznădejde, stipendiată generos, mentalităţile lor  contagioase, aroganţa lor era şi este dezagreabilă şi dizgraţioasă, “meritul creerii” (exprimare cărtăresciană) unei atmosfere  infecţioase le aparţinea şi încă le aparţine în totalitate, pestilenţialul, poftim, pestiferul, era şi este întins, hăhăit, peste tot şi toate de tonţi şi toante, integral legitimaţi doar de apartenenţa la agresiva şi impertinenta portocalosferă.

 Primul punct de vedere aparţine domnului DANIEL OCTAVIAN BEJAN, Nu puteţi voi fura, cât vă putem noi urî:

< Nu pot sa nu îmi amintesc care sunt sloganurile care ne-au adus aici: Să trăiţi bine! Să ne întoarcem la popor! De ce le e frică nu scapă! Vreme de şapte ani, Traian Băsescu şi-a făcut un ţel din sistematica atâţare a populaţiei împotriva instituţiilor statului, din instigarea la ură împotriva puterilor statului. Iar astazi se vede încolţit de tocmai monstrul pe care l-a născut şi hrănit.
O sintagmă este mereu repetată, când vine vorba de viitoarele alegeri: nu pot ei fura, cât puteţi voi vota. Mi se pare o prostie, am mai explicat de ce. “Nu puteţi voi fura, cât vă putem noi urî !” spunea cineva, privind cu silă penultimul discurs televizat al lui Traian Basescu. Asta explică ceea ce se întamplă acum în stradă.>

A doua socoată aparţine domnului Liviu Antonesei, Ce nu ştie opoziţia :

< Semnalul dat acum de poporul alegător – ba chiar şi de cel ne-alegător, că am văzut şi copii la mitingul de azi de la Iaşi – nu este adresat exclusiv actualei puteri, ci întregii clase politice a momentului. Am ajuns unde am ajuns prin efortul tuturor politrucilor noştri, fie că a fost succesiv, fie că, adesea, lucrurile s-au manifestat într-o simultaneitate de rău augur. Clasa politică actuală e pe cale să se ducă dracului. Vor rezista partidele care se vor dovedi capabile de o reformă internă rapidă şi de o schimbare reală a „mutrelor”. Cele ce se vor dovedi incapabile, se vor duce naibii. Nici un motiv de îngrijorare – o societate trezită „din somnul cel de moarte”, va şti să-şi creeze altele, ba chiar pe o cale mai sănătoase decît pînă acum, adică de jos în sus! >

În dimineaţă, la radio, l-am ascultat, înfuriat, pe premierul secund lălăind despre revelaţia-i personală cum că dialogul şi nu cărămida este singura cale “cât mai mare” de rezolvare a problemelor..
Refuz să accept că lacheul perfect, cel ce-a aruncat în aer definiţia obedienţei, poate avea asemenea aberante pretenţii

“Meritul creerii” (depeizarea aprozarismului elitist)

Sensul vremuirii şi învremuirii mioritice în din ce în ce mai neaoşa democratură îl determină şi pe Rabbi să nu-şi dea “bine seama ce anume se întâmplă” în Nimic.

Contextual, în dimineaţa aceasta căutând desluşiri privind exortativul citeam despre funcţiunile limbajului …
Şi am găsit o istorioară relatată de Roman Jakobson.

< Un fost actor de la teatrul „Stanislavski” din Moscova mi-a povestit că la o repetiţie a fost rugat de celebrul director să formeze patruzeci de mesaje diferite din expresia сегодня вечером (astă-seară) prin diversificarea nuanţei expresive. El a întocmit o listă cu vreo patruzeci de situaţii emoţionale, apoi a pronunţat cuvintele respective conform fiecărei situaţii, iar publicul urma să recunoască situaţia numai din schimbările de intonaţie a celor două cuvinte. Pentru cercetările noastre consacrate descrierii şi analizei limbii ruse contemporane (sub auspiciile Fundaţiei Rockefeller), am rugat pe acest actor să repete „testul” lui Stanislavski. El a notat circa cincizeci de situaţii în care se articula aceeaşi propoziţie eliptică şi „a modelat” pe baza lor cincizeci de mesaje corespunzătoare, înregistrate pe bandă. Majoritatea mesajelor au fost corect şi nuanţat „decodate” de ascultătorii moscoviţi. Cred că nu este nevoie să mai adaug că toate aceste indicaţii emotive pot fi uşor analizate din punct de vedere lingvistic. >

E greu de spus şi scris câte nuanţe expresive, intonaţii intuitive, indicaţii emotive,  propoziţii eliptice au fost formulate, corect şi nuanţat codate sau decodate ieri, culminând cu-n încă nedesluşit ieri-seară …

Cert este că locomotiva Cărtărăscului a refuzat ireverenţios să-şi asume răspunderea nemerniciei şi în plus a declinat invitaţia la o indispensabilă baie de mulţime aflată la doi paşi de studioul lui personal de televiziune …

Despre (a)normalitatea întăririi, pe scurt

Preşedintele Parlamentului german, Norbert Lammert, se îndoieşte că măsurile adoptate la summit-ul UE de săptămâna trecută pentru întărirea zonei euro vor fi considerate legale de Curtea Constituţională a ţării”.

Atât!

În Republica Mioritică, România concretă mare parte din parlament e pe post de debara a Cotroceniului,  producţia de generali pe scaun pătrat bate recordul mondial, brutalitatea măsurilor luate de guvern este înţeleasă ca un dat existenţial cuvenit sud-estului continentului, realitatea nu e cea reală decât dacă e deformată prezentată de infernala maşină de propagandă a portocalosferei,  ultimul summit al Uniunii Europene e o victorie indubitabilă a lui “eu, ca şef de stat”, subit (sinomiul mojicesc nu se poate exclude) mare iubitoriu de zarzavaturi autohtone,  îndoiala e un lux iar Curtea Constituţională e (poftiţi la eufemisme!) o pseudoblepsie …