Abjecto(mili)metru …

Ce s-a întamplat în aceşti ani cu Emil Constantinescu? (…)  Invidia pentru Traian Băsescu i-a întunecat raţiunea. Gelozia, ranchiuna, resentimentul l-au orbit. Nu mai distinge între lichele şi fiinţe demne. Este daltonist moral. Are grave probleme de memorie. S-a lăsat hipnotizat de cele mai abjecte lichele. Îl mănâncă pizma. Ori toate laolaltă“, Vladimir Tismăneanu, de profesie desant ideatic “emasculat etic” …

Pudoarea semnului întrebării

De (cele mai) multe ori incalificabilul Vladimir Tismăneanu nu avea cum să rateze testarea aberativului referenţial şi se (re)produce într-un (speră domnia sa, testând rolul defăimătorului feciorelnic) devastator (şi, poate-poate, un din ce în ce mai îndepărtat “back in business interests”) Doctor Ponta, Doktorvater Nastase şi Walter Fullbricht: Din nou despre rolul prostiei in istorie …

Nu insist pe ce nu este de insistat, nu o să caut a face tumbe “dicţionaristice” pentru a(-mi) demonstra că o culpabilizare sau incriminare (şi) de acest gen trebuie probată temeinic, cu mult dincolo de “bombismul” vremurilor bezmetice ce ni se induc dar mă nedumereşte absenţa unui (atât de) trebuincios şi imperativ nebăsescian în mentalitate semn de întrebare, cu-n igienic rol prezumtiv, până la proba contrară, venit, deloc facultativ şi nu pe cale de “logică ferată” (Mircea Platon), cu atât de astringentul “dar dacă nu?” …
Prezenţa acestui înfiorător semn grafic, anulat, aproape, de nişte amatori şi o tentativă mioritică de Maica Tereza l-ar fi oprit, poate, şi pe atât, uneori excesiv, de apodicticul Cristian Tudor Popescu de a cere o aiurită demisie, văzută ca o cale cât de cât onorabilă şi, probabil, provocându-i o nestăvilită stare de veselie, jovialitate pe înţelesul “mediului academic autentic”, de exemplu, Laurei Codruţa Kovesi, ce tocmai a fost la rând în a experimenta portocalofilismul singularităţii dublului standard !

Idiosincrasii “la firul ierbii”

Vladimir Tismăneanu  face ce ştie şi el mai bine, copitează-n centru stânga (nu o să fie de acord Vasile Blaga cu această clasificare dar e problema lui) şi-n dreapta stângii, ferindu-se, ca fostul fervent comunist de reamintirea trecutului său dracul de tămâie, de stânga dreptei definind “pontocraţia” („efortul neo-nomenklaturist, înrădăcinat în ranchiuna nedisimulată şi apetit vorace pentru acapararea tuturor resurselor, materiale si simbolice de a restaura sistemul Iliescu”) şi pe ipocrizie de consecinţă, săriţi, ţăr’şoara, reformele ultimilor ani (de aluzivă  glorie băsesciană), bla, bla, arsenalul vechi şi dat la întors pentru vremurile de-acum, bine, pa, în replică un cutremurător barometru al stării reale  în editorialul lui  Petre Calapodescu, Tăticu’ Anastase, mai tare decât Ponta
Cristian Preda, atât de intelectualul portocalofil, ba exclus, ba inclus, îl cadoriseşte, la rânduleţu-i, într-un interviu, pe tocmai lăsatul din ghearele volodiene actual prim ministru cu apelativul “micul Groza”, lăsându-mă la o margine de surâs amar pentru că înainte de rândurile otrăvite ale fostului decan citeam, îngrijorat dinspre inima poetului Lucian Avramescu, că europarlamentarul cu pricina ar fi numai bun de analizat cu degetul creionului ca o exemplară canalie politică …

Un gând într-un rând şi-un pic # 13

Stânjenitor, feciorul lui Tismineţki, abrupt mefiat, îşi deplânge fasoanele academice, scârţâind contra emiterii demiterii augustei sale persoane…