Din lirica carpato-danubioano-pontică:
O poezie gândul ascunzându-l
în jur e noapte, nu mai sunt culori,
tu te răsfrângi prin goluri, te strecori
transpari în spaţiile dintre rânduri (…)
***
Cât aerul pe arii mai cântă în pendule,
La gurile batozei să m-aşteptaţi cu jind
şi încărcaţi cu sacii, să aduceţi în pătule,
Poemele nescrise atîţia ani la rând.
***
Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el, privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos
De când s-au înmulţit analiştii politici e jale mare pentru provocatorii de amuzament şi cei ce ostenesc la edificarea temeiului ridicolului expus public …
Un exemplu: un titlu echivoc (să nu scriu şmecheresc), Boc a desfiinţat-o pe Elena Udrea atrage un înfometat click şi gândul “Nu se poate, cât curaj pe fostul preşmier”, apoi un citat nu foarte consistent dinspre subliminalul “Elena Udrea este de nedesfiinţat” :
< Adevărul e, totuşi, că victoria lui Boc de la Cluj e cel mai otrăvit succes. E o performanţă incontestabilă, însă una cât două înfrangeri. De ce? În primul rând că succesul de la Cluj amână înregistrat în ţară şi Bucureşti. Cine ar mai avea curajul, argumentele şi forţa să-i ceară acum demisia, când Boc e, paradoxal, singura locomotiva reală a partidului? Dimpotrivă, el are acum, deşi la fel de paradoxal sună şi asta!, toate argumentele să taie în dreapta şi-n stânga.>
Performanţa tocmai că e contestabilo-dubioasă şi o să mai auzim, cu siguranţă, de tot felul de penibilităţi inexplicabile, specifice portocalosferei (sper, în curând, de tristă amintire) dar a discuta, la modul serios, despre “decontul lui Boc în faţa partidului pentru dezastrul partidului” e, deja, o inutilă pierdere de sens …
Cine să aibă “curajul, argumentele şi forţa să-i ceară acum demisia” e o întrebare la margine de ofensă adusă cititorului, aprecierea de “locomotivă” e grav şi eronată şi erodată dar salvată, la limită, de imaginea (admit, cuceritoare) micuţului din Boc Napoca, fluturând spăimoşel o săbiuţă (un fel de coasă mai mică) şi căutând, năuc, a tăia doar în stânga, aflând, constant verboso-găunos, că stânga este de neidentificat în autoclamata şi “plină de miez” dreaptă românească iar în dreapta nu va îndrăzni măcar să privească, ştiind că riscă să dea peste mulţi din foştii de stânga, unde să mai consemnez că poate atinge, vexat şi nu prea foarte, şi pe fostul coleg din Uniune(a Tineretului Comunist) şi fost preşmier ce pregăteşte şi pregăteşte şi pregăteşte şi pregăteşte şi pregăteşte şi tot pregăteşte (de a fost nevoie să vină şi alt fost de stânga, Valeriu Stoica, aducând o tentativă teoretico-aberantă a unei baze explicative, cu-n readaptat sistem teoretic, gen aspirator ideologic) o dreaptă şi mai şi …
Hotnews anunţă (abţinându-se a se bucura excesiv) că Mişcarea Populară debutează pe internet. Asociaţia Blogary şi Teodor Baconschi lansează paltforme online care promoveaza principiile de centru dreapta.
Şi, fireşte, îl citează pe Dragă Hillary :”Am deschis acest blog pentru ca vocea mea să ajungă la cât mai mulţi dintre dvs. – oameni preocupaţi ca şi mine de soarta acestei ţări sau pur si şimplu interesaţi de gândurile şi viziunea celorlalţi. Astăzi, vocea multora dintre noi rămâne suspendată undeva în eterul siturilor şi blogurilor. Dar forţa cuvântului este imensă. Împreună, avem un glas puternic, desluşit. Împreună, reprezentăm suflul unei ample mişcări populare de reînnoire a politicului” …
Cei de la Blogary bat graţios câmpurile susţinând “… asociaţia nu e Albă ca Zăpada. E lupul care o papă pe Scufiţa Roşie”
Ar fi un prilej de amuzament dar nu este deloc. Bazele operaţionale ale nenorocirilor de anul viitor sunt deja structurate, forţate să devină credibile şi funcţionale, acum, la vedere.
Nume ca Ioana Băsescu, Teodor Baconscki, Mirel Axinte, Sebastian Lazaroiu, Mihail Neamţu, Bogdan Ciuhu, Răzvan Cucui, Florin Cojocaru, Adrian Miron, Valeriu Stoica, Mona Muscă, Dragoş Paul Aligică, Theodor Paleologu, Sorina Placintă, Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu, Marian Sarbu, Laszlo Tokes, Dan Diaconescu, Lavinia Şandru, toate funcţionând sub îndemnul minilicuriciului “Surpriză. Albă ca Zăpada sunteţi chiar voi. PDL şi generaţia tânară” vor deveni din ce în ce mai prezente, mai stânjenitoare, mai agresive şi mai active …
Cum altfel decât pentru ” soarta acestei ţări” …
M-a prins, subit, dubitativul în braţe: ăştia sunt duioşi sau dubioşi?
Marele analizd şi vizionarul om de televiziune, domnu’ Mircea Marian în Există viaţă în PNL şi fără Crin Antonescu:
populism. Refuzul de a acţiona decisiv în zona companiilor naţionale, unde arieratele au crescut şi se duc spre 5% din PIB, arată că PDL vrea să mulgă tot de ce se poate din această zonă, pentru a-şi finanţa campania şi pentru a-şi îmbogăţi clientela>
Câtă bravură cutezătoare, câtă dârzenie încumetată şi îndrăzneală temerară, chiar, se poate scrie fără jenă, intrepiditate şi petulanţă după ce, la mijlocel de articol, ai negat opinia poetului naţionale, Cărtărăscu, despre fenomenala şi ce bine ar fi dacă va fi alianţă Băsescu – Patriciu, să suprimi, nemilos şi nerecunoscător, valoarea intrinsecă a componentei “L” adusă, sfios, în poşetuţă, de suprema Nutzi, încrâncenat, în mape, de Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, zâmbind ca tuta, în traistă, de Gheorghe Flutur şi, sobru, restul mozaicului de către Radu Feldman Alexandru, să pomeneşti de frânghie lunecări în casa spânzuratului populism pre când tocmai conducătorul şi şef al statului a pornit o campanie urieşească împotriva acestui flagel care, în absenţa identificării corecte, l-a adus şi nu se mai dă dus de la Cotroceni şi, demenţial, să suspectezi, otova, pe Boc, Roberta Anastase, Baconschi, Sulfina Barbu, Albă ca Lăzăroiu sau Sever Voinescu că, evitând acţiunea decisivă şi incisivă, merg (vaaai!) la muls de tot ce se poate prin companiile naţionale …
Oare domnul Mircea Marian ştie de circumstanţele funeste la care se expun cei care sunt cuprinşi, brusc şi inexplicabil, de pasiunea de-a fotografia gloanţele din faţă sau de a trage, fără somaţie, în portocalofili chiar în (vorba lui Şerban Foarţă) gazela lor de perete?
UPDATE
Vultureşti 