Nu numai în America sunt oameni politicoşi

Singurul aspect pe care l-am considerat demn de reţinut, ieri, din multiplele avalanşe de informaţii, analize și interpretări:

< Întrebat dacă a primit telefon de la Traian Băsescu duminică, având în vedere rezultatul alegerilor, Ponta a răspuns: “Nu. Dar nici nu era cazul. Doar în America sunt oamenii politicoşi”. >

***
Ar fi fost un gest (după atâţia amar de ani, neobişnuit, admit) de schimonosită normalitate din partea celui ce se pretinde formal neutru şi  care a ştiut, cu mult înainte de luna mai 2012, pe cine şi mai ales de ce îl numeşte prim minstru  …

Lichelul (fenomenal apel semnat de Doru Bucşu), tot lichel !

Advertisement

Vai vouă-n nouă!

Lucian Davidescu, superb concis:
< Cel mai năpraznic val al crizei abia urmează, dar nimeni nu suflă o vorbă. În schimb, cică alegerile de duminica asta sunt pentru “supravieţuirea statului de drept”, “rămânerea din UE” şi “salvarea din ghearele ruşilor”? >

Trei poteci, indicate discret, în satul mioritic, una mai încrâncenată și mai ticăloșit interpretată decât alta:
Cristian Câmpeanu, delirant, depășindu-și cele mai idioate producții, cu-n tâmp “Băsescu TREBUIE SĂ SCHIMBE rezultatul alegerilor” …
Dan Tapalagă, aberant și răscolit de idiosincrasii despre un posibil abuziv abuz cu-n servil “Chiar poate evita Traian Băsescu numirea lui Victor Ponta?” …
Mircea Cărtărescu, abandonând elementara brumă de bun simț și (cu)treierato-cutremurat, chera mu, de Vox Populi …

Atât de nenorociți am ajuns în din ce în ce mai prăpădita asta de țară încât singura referință a rămas un din ce în ce mai înspăimântător Traian Băsescu?

Un gând într-un rând şi-un pic # 44

O delaţiune popular europeană: ultimul mic naţionalist dezgustător din Europa.  Amândoi nu par deranjaţi ci, folosind un concesiv eufemism, deranjanţi!

Nerestaurata Românie sesizează!

Curtea Constituţională a confirmat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Băsescu a formulat o sesizare privind reprezentarea României la Consiliul European , care va fi discutată, miercuri, 27 iunie.
Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a refuzat să facă vreo precizare privind sesizarea preşedintelui.

Pe când cu sesizarea, singura, absolut singura edificatoare, la boborul cel suveran?

Update:
Planul Margareta 2 sau nu, imaginea, însă, e adorabilă şi (de)mobilizatoare …

Excogitaţie băsescofobă

Victor Ponta: Ne-am înţeles că nu ne-am înteles!
O asemenea remarcă venită din partea  preşmierilor Boc sau Mihai liniuţă Răzvan ar fi fost şi va rămâne de domeniul absurdului, vorba ultimului, “plin de miez” …

„Preşedintele distrugător”

Până la un anumit hăhăit punct imaginea ar fi o glumă cât de cât rezonabilă:

Cuvintele, dure şi durute, aparţinând lui Valentin Nicolau sunt, din păcate pentru noi, cumplit de reale şi identifică, fără ambiguităţi, prenumele şi numele răului profund :

< (…) Sigur că nu aţi demolat solitar, dar cei care v-au pus planurile în fapte au fost aleşi de dumneavoatră dintre fidelii incompetenţi şi şantajabili, deci uşor de controlat într-un sistem structurat după reguli mafiote, România cotropită fiind sistematic spoliată şi siluită. Dacă CSAT ar funcţiona normal, ar fi trebuit de mult să se autosesizeze de pericolul pe care l-aţi reprezentat pentru România. Cine ştie de cât timp va fi nevoie să se repare dezastrul pe care îl lăsaţi în urmă? Sunt stricăciuni care nu vor mai putea fi vreodată îndreptate. Aţi degajat atâta ură împotriva propriei ţări, încât epoca Băsescu va rămâne în amintire ca un coşmar, trauma războiului pustiitor pe care l-aţi purtat aiurea cu propriul popor, o calamitate pe care aţi abătut-o asupra României într-o perioadă istorică în care i-ar fi putut fi mult mai senin (…) >

Mihai liniuţă Răzvan şi forma(ta)rea guvernului

Situaţiunea în portocalosferă:

Death at a funeral

Incompatibilitatea cu penibilitatea

Avea şi are dreptate domnul Dorin Tudoran (şi) în ceea ce priveşte noua platformă de comentarii România de la zero când scria:

< Daţi o şansă tinerilor jurnalişti, citindu-i. Daţi o şansă unei altfel de clase politice, spunându-i celei de azi, Lasă-ne! Votaţi, în fiecare zi, cu viitorul, altfel veţi pendula, dus-întors, doar între trecut şi prezent — nimic altceva decât un trist trecut continuu.
Totul e de făcut şi asta include şi desfăcutul celor prost făcute în ultimii peste douăzeci de ani. Nu e deloc uşor, dar mergând înainte cum s-a mers până acum, curând va deveni imposibil de făcut ceva împotriva nefirescului ce a pus stăpânire pe România.
Mergeţi pe mâna celor mai tineri.
Când le vorbiţi, gândiţi-vă la tot ce nu aţi făcut până azi şi le va fi mai uşor să înţeleagă ce au de făcut. Scutiţi-i de sfaturi. Altfel riscaţi să vă întrebe, pe bună dreptate, ”De ce nu aţi făcut voi toate cele pe care le aşteptaţi de la noi?” >

Un devastator exemplu îl oferă diferenţa dintre două analize. Prima, excelentă şi echidistantă: Moartea domnului Reformescu? Faţă în faţă cu eşecul: ce (mai) urmează dupa noaptea bastoanelor lungi, semnată de Vlad Stoicescu unde centrul de greutate mi se pare fraza:

< Piaţa a început să fiarbă în momentul în care oamenii au simţit că politica le invadează şi ultimul spaţiu de autonomie: acela al competenţei tăcute şi eficiente, cu efecte durabile şi zgomote puţine. Cazul Arafat a servit drept paradigma despre cum statul de drept se transformă într-un stat nedrept prin simpla voinţă a unui om.  Sunt zeci, sute de mii de Raed Arafat în România. Nu-i credeţi atat de naivi încât să-şi imagineze ţara ca pe studioul principal al Antenelor, cu Dan Voiculescu invitat de vază. Exista o şansă ca dictatura propriei voinţe, pentru că despre ea este vorba, să se apropie de final. Oricât de reformistă ar fi, dictatura oamenilor nu poate promite mai mult decat dictatura legilor. Iar în Piaţă se învaţă deja alfabetul acesta care le va aduce multora sfârşitul. În ultimă instanţă, compromisurile făcute în ultimele zile de actuala guvernare stau mărturie pentru faptul că exista posibilitatea reformării sistemului. De jos în sus. Înspaimântător, nu-i aşa, domnilor? >

A doua analiză, spăimoasă, cu moft şi grele paramnezii, căutând, nătâng, a justifica nejustificatul, Un inventar rapid de vinovăţii, Andrei Pleşu:

< Ce nu se spune: că nu doar România are probleme, ci planeta, că nici un guvern cu capul pe umeri n-ar fi putut lua măsuri radical diferite de cel actual, decît cu riscul de a înrăutăţi situaţia, că avem un trecut de frustrări, un prezent de umilinţe şi lipsuri, dar nici o reprezentare despre viitorul apropiat. Nimeni nu ştie care e pasul următor după eventuala satisfacere a dorinţelor străzii. USL? Haos? Salvator providenţial?
Un lucru e cert. Cei care prin pieţe sau la televizor se luptă cu „dictatura“ nu suportă să fie contrazişi. Dacă strigi – cum a încercat un euforic – că nu vrei să cadă guvernul, mănînci bătaie. Aşa se trece de la dictatura burghezo-moşierească la dictatura proletariatului.>

Iar Piaţa Universităţii şi extensiile acesteia răspândite, cardinal, peste tot, contrazic, literă cu literă, falsul inventar de culpabilităţi văzute de-un, din păcate, colaboraţionist ce s-ar vrea colaborator.

Sursa foto: Epistole pentru Zeus

“Acelaşi actoraş belicos şi plin de ifose”

Domnul Radu Călin Cristea se distinge şi demonstrează un solid contact cu realitatea. O lucidă şi tranşantă analiză în Unu şi cu unu fac zero? în care nu se sfiieşte să mărturisescă, onest, că tentativa mioritică de Zeus e cumplit de gol, fost colaborator al Securităţii, un bişniţar al fostei şi nefinalizatei societăţi socialiste multilateral dezvoltate,  un campion al amânărilor trimiterii în instanţă pentru abuz în serviciu, intenţionate paramnezii cu tentă  intelectuală, falimente graţios provocate, jonglerii financiare şi spectaculoase sfeterisiri  …

< Pretorienii agresivi de gardă la preşedintele Băsescu, elitele fidele aceluiaşi, dar parţial camuflate de discursuri în doi peri, în fine, hominizii neanderthalieni din presă se năpustesc, adeseori paralel cu subiectul tratat, asupra liderilor Opoziţiei Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Pare să fie un ritual taumaturgic: sus-numiţii simt că practică scrisul protejat doar după alungarea celor două duhuri rele. În balanţă cu Traian Băsescu, Antonescu şi Ponta întruchipează alternativa îngrozitoare, aşa că peste ei sunt prăvălite abominabile calificative dotate cu un unic fir director: dacă ţara va intra pe mâinile acestui tandem, românii se pot pregăti de apocalipsă. Am avut şi am destule îngândurări legate de diverse episoade ale acţiunii politice întreprinse de vârfurile USL.
Socotesc şi acum că, în special în scenariile articulate în ultimele zile, Antonescu şi Ponta mizează pe prea multe imponderale. Pe de altă parte, intrând şi eu, precum curtenii de la Cotroceni, în jocul paralelismelor Băsescu vs. Antonescu & Ponta, mă întreb ce anume îl propulsează pe şeful statului ca astru salutar pe cerul naţiunii şi, în acelaşi timp, îi împinge pe capii Opoziţiei spre periferiile regnului animal? Au colaborat Antonescu şi Ponta cu Securitatea, aşa cum a făcut Băsescu? Nu. Au declarat Antonescu şi Ponta, ca Băsescu, că „dacă N. Ceauşescu stătea numai zece ani era un mare preşedinte în istoria românilor”? Nu. Au fost Antonescu şi Ponta nişte îmbogăţiţi ai comunismului de unde Băsescu a ieşit, conform propriei declaraţii, cu conturile burduşite cu 83.000 de dolari? Nu. Au făcut Antonescu şi Ponta, la fel ca Băsescu, bişniţă cu blugi şi ţigări? Nu. Au fost implicaţi Antonescu şi Ponta în „Dosarul Flota” unde doar prin protecţia şefimii PNA şi, apoi, a DNA, a fost amânată trimiterea în instanţă a lui Băsescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual, bancrută frauduloasă, spălare de bani, delapidare etc.? Nu. Au fost asociate numele lui Antonescu şi Ponta cu vreo şmecherie imobiliară de pus faţă în faţă cu afacerile dubioase desfăşurate în acelaşi domeniu de Băsescu? Nu. Şi atunci? Cine s-a remarcat de-a lungul carierei publice şi politice prin tot soiul de pacte ticăloase şi de nemernice piraterii? Antonescu şi Ponta sau Băsescu? Alternativa la Băsescu şi la democraţia de faţadă a regimului său autoritarist nu numai că există, dar se şi impune. Cu atât mai mult cu cât retorica preşedintelui la evenimentele în curs scoate la rampă doar acelaşi actoraş belicos şi plin de ifose.>

“Stăpânul unui neam făcut cioburi”

Valentin Nicolau, Cetăţeanul e mort!

Serviciul de urgenţă 112 în varianta Traian Băsescu: “Bună ziua, aţi sunat la Salvarea privată. Pentru limba română apăsaţi 1. Pentru engleză, apăsaţi 2. Pentru verificarea contului dumneavoastră de contribuţii la sistemul de sănătate, apasaţi 3. Pentru informaţii despre ofertele speciale ale Salvării în perioada de Crăciun, Revelion şi Paşte, apăsaţi 4. Pentru informaţii în legătură cu starea dumneavoastră de sănătate, apăsaţi cu un deget pe încheietura mâinii şi număraţi până la 60. Acela e pulsul. Dacă îl mai aveţi, apăsaţi 5. Un operator va prelua apelul. Pentru îmbunătăţirea serviciului, vă informăm că această convorbire poate fi înregistrată şi folosită într-o emisiune de tip talk show. Vă mulţumim!”

Nu trebuie să te pricepi la medicina de urgenţă, ci doar să fi fost martorul transformării ei într-o unitate de elită şi ai toate motivele să-l consideri pe doctorul Raed Arafat un profesionist şi un om de calitate. Dacă ai fost atent la viaţa politică recunoşti fără ezitare un nemernic. Raed Arafat şi Traian Băsescu reprezintă două tipologii perfect opozabile. Primul, constructorul dedicat şi plin de bun simţ; al doilea, licheaua cu vocaţie de demolator. De aici şi tensiunea imensă dintre cei doi care, difuzând în societate, a resuscitat indignarea, revolta şi sentimentul de solidaritate. Atitudinea obişnuit bădărănească a lui Traian Băsescu aplicată lui Raed Arafat şi obsesia de a face din orice o afacere pentru camarila sa au vărsat paharul nemulţumirilor românilor, înghiţite în sec în ultimii ani.
Obsesia pentru privatizarea serviciului medical de urgenţă continuă programul de distrugere a serviciilor publice, a acelor activităţi pe care statul le garantează cetăţeanului: educaţie, sănătate, mass-media publică. Rând pe rând Traian Băsescu s-a „ocupat” de ele şi sub sloganul reformării/modernizării statului le-a dinamitat structurile de rezistenţă, aducându-le în ruină. Din textul Constituţiei a făcut o vorbă goală. Multă încrâncenare împotriva a tot ceea ce înseamnă misiune publică, acţiune pusă în slujba comunităţii. Iar ceea ce nu a distrus a pervertit, justiţia şi serviciile secrete, ajungând arme personale. Declamând binele, a lucrat în numele răului; urându-i poporului să trăiască bine, l-a împins spre pribegie. Acte criminale cu premeditare sau doar iresponsabile? Consecinţele pentru români sunt aceleaşi: dezbinare şi sărăcie. Energia distructivă degajată denotă o imensă ură şi-l face suspect mai degrabă de o cauză patologică, delir demolator.
Nimic nu pare să duşmănească mai mult decât ideea de cetăţean. A promovat cu tărie individualismul, concurenţa absurdă, indiferentismul, autismul politic, idotizarea şi trăirea vieţii de pe azi pe mâine. Dacă cetăţeanul mai mişcă încă, va avea grijă Traian Băsescu să-l omoare cu zile. Neputând fi el însuşi mai bun, a încercat cu disperare să-şi mutileze poporul într-unul mai rău după chipul lui. Ca şi cum visul său ar fost să ajungă preşedintele familiei Bundy.
Traian Băsescu nu-l poate suferi pe Raed Arafat pentru că acesta reprezintă ideea de medic-cetăţean, omul care îşi trăieşte profesiunea ca pe o chemare în slujba celorlalţi. Tot aşa urăşte artistul-cetăţean şi orice alt profesionist care îşi asumă chemarea de a se dărui semenilor săi. Subordonaţii îl alintă cu apelativul „Stăpânul”, pentru că asta se şi crede, astfel se şi comportă, ca un vătaf atotputernic pus de Securitatea redivivus. Omul care se substituie totului nu poate fi decât un nebun. Sau, dacă se acceptă ideea de malefic, tartorul legiunilor necurate.
Prin politicieni-negustori ca Traian Băsescu, România nu şi-a pierdut libertatea ci şi-a vândut-o. Anii guvernării sale au scos şi mai tare ţara din ţâţâni, au deturnat sensul unor profesii promovând şantajabilul şi agentul sub acoperire: ofiţeri de securitate – telefoniste şi dealeri de dosare pentru şantaj; consuli ai României – colectori de CNP-uri pentru alegerile viitoare; feţe bisericeşti – agenţi electorali cheamând la mântuire în actual mandatul pe măsura fondurilor obţinute pentru catedralele unui neam făcut cioburi; intelectuali – slugi gata să-l declare ca genial pe trivial.

Traian Băsescu rămâne cazul de cea mai mare urgenţă pentru România.