Legea gravitației și șoferul de basculantă

Un rebel conservator –  Sorin Lavric

< Ceea ce omoară scrisul filozofilor este neputinţa de a-şi însufleţi cuvintele. Parcă asişti la o procesiune de carcase goale, de sunete sterpe mărşăluind mecanic pe albitura paginii. Un fel de defilare conceptuală cu iz de alai funerar. Efectul pe care un astfel de alai îl are asupra cititorului e atît de deprimant încît gazda sub acoperământul căreia are loc defilarea, filozofia, devine o îndeletnicire peste măsură de nesuferită. În această privinţă, filozofii scriu cu aceeaşi rutină cu care un şofer de basculantă aruncă pietrişul în scobitura carosabilului: un strat de pietre, apoi un strat de smoală şi în fine, deasupra de tot, lespezile inerte ale cimentului ferm. .>

Un exemplu contextual, via Krossfire: Andrei Pleșu nu are dubii legate de teoria gravitației!

plesu

Poate, totuși, domnul Andrei Pleșu nu e chiar (atât de) filozof …

Atei, cenuşi, jetoane …

Primit-am în dar, cei ce umblăm după Focuri în noapte, de la bunul domn Mircea Platon, o carte tradusă de domnia sa, Thomas Ernest Hulme, Opere filosofice şi poetice (dar din dar…).
Din nota asupra ediţiei nu am avut cum să nu reţin “Am citit undeva despre un filosof care le spunea celor care se declarau atei că, sigur, atei, atei, dar ce fel de atei: catolici, evrei, protestanţi, musulmani? Mi-am amintit de această anecdotă încercând să traduc tăcerile englezeşti ale lui T.E. Hulme.” iar din carte, începută flămând şi apoi, activând necesare frâne mentale, “cetită” pe îndelete, un gând de demult:

< Coperţile cărţii sunt responsabile pentru multe erori. Ele stabilesc o limită în jurul unui anumit grupaj convenabil de idei când de fapt nu există limite. >