Mitomanie, calibru 22

Domnul Ioan Stanomir, constituţionalist, aflat în accelerată stare propagandistică şi dăunând, grav, tendinţelor metafizicii de dreapta: 
“Poate că pus în faţa izolării pe care o generează conduita sa publică, domnul Andrei Marga va realiza că supravieţuirea domniei sale în poziţia pe care o deţine vine cu un preţ însemnat, pe care mulţi nu îl pot ignora: distrugerea credibilităţii Institutului Cultural Român şi reducerea sa la rolul de oficină de propagandă.”

Oficină de propagandă (cu patetico-deşănţate aspecte deniale, abia atunci denaturând “misiunea originară” a I.C.R., bat-o focul de memorie selectivă) a fost (mai ales – şi e puţin scris) înainte de Andrei Marga …

Obama şi visul de aur al socialiştilor

Economistul circumstanţial şi propagandistul carenţial Ştefan Vlaston într-o tentativă de analiză cu accente apocaliptice şi supoziţii narcotice: Guvernul Ponta împinge România spre dezastru …

***
Aş fi tentat să scriu că e un caz tipic de hemiplegie ideologică portocalofilă dar e mai mult de atât!
De urmărit ce au de spus, în ordine, statul de drept şi interesul naţional …

Eliteza alegorică …

Andrei Cornea, dubitativ, pe eliticeşte: Cine ne scapă de ăştia? Un “ne” cu tâlc!

 

“Eşece” între contradictoriu şi contraindicat …

O distinsă contemporană, Mădălina Şchiopu, din prea înalta funcţie de Personal Assistant at CA Bookkeeping Services London publică o analiză mofturoasă în mofturoasa publicaţie, Revista 22,  Guvernul Ponta: 5 luni de eşecuri şi contradicţii …

Departe de mine (şi minte) intenţia de polemică dar apodicticul titlu al unui inventar însăilat, din zburdălnicie gnoseologică şi sărit languros de pârleazuri transcendente, pe colţul mesei, vine, de-a dreapta insolent, după anii de incredibile realizări şi neîntrerupte “succesuri” ale “lanţului de cabinete Boc” (formularea aparţine domnului Dorin Tudoran) şi (calendarul accidentelor, cum denumea Mihail Sebastian istoria, a consemnat, indiscutabil) ale evanescentului Mihai liniuţă Răzvan …

Libertatea de expresie între măsură şi dresură (l)imitativă

Mă gândesc în ce măsură libertatea de expresie nu poate fi limitată, atunci când se ajunge la subminarea independenţei justiţiei şi, în ultimă instanţă, a statului de drept, Iulia Motoc, de profesie judecător constituţional “foarte profund” …

Prea mult “barosso” …

L-am urmărit, ieri, preţ de câteva secunde, într-un spectacol amnezic, halucinant şi fără urmă de speranţă, pe distinsul Vasile Blaga (dar el face parte integrantă dintr-un curent ce învălmăşeşte tot şi toate în ultima perioadă), care, la două trei-cuvinte, trântea, dârdâindu-şi, nervozat, fălcile democrat-liberale, fireşte, argumentul suprem, devenit deja substantiv comun “barosso” …
Şi mi-am (re)amintit de-un pasaj din “Cel mai iubit dintre pământeni”:

< Se spune că un arhitect neamţ, prieten cu Carol I, după ce a stat vreo zece ani la noi şi a construit câteva edificii frumoase, i-a cerut regelui permisiunea să se întoarcă în Germania. De ce, Franţ, l-a întrebat suveranul, nu-ţi place ţara asta? Maiestate, i-a răspuns arhitectul, ţara e frumoasă, oamenii veseli, femeile atrăgătoare, dar prea mult p… mo-ti! Adică cum? s-a mirat regele. Păi, i-a explicat neamţul,deraiază un tren, morţi, răniţi, românul zice p… mo-ti! Secetă, inundaţii, incendii, p… mo-ti! Prea mult p… mo-ti! >

E drept că, în trecător trend, numele portughezului sună mai (r)elevat(ant) dar, chiar şi contextual demiterii suspendatului, tot spre “prea mult p… mo-ti” duce! Şi înapoi nu mai aduce; nu mai este când, apar alte “lovituri de stat” şi pericole mortale ce se duc, ocolind când epoleţii, când microfoanele, fix la gâtul statului de drept!

“Români care sa-u săturat de hoţi” …

Şi dă-i şi luptă, zi de vară până-n seară, neicuşorule, de pe ultimele metereze ale statului de drept. În sinteză, dacă da, nu (în caz de abateri disciplinare), dacă nu, da (excludere din magistratură)!
Comentariul, singurul, e fabulos:

Melodrama continuă prin publicarea de către România Liberă, ziar cu o cunoscută autonomie turturiciană, a unor convorbiri telefonice …
Naţiunea (fireşte, românii corecţi, cinstiţi, românii, vorba Liiceanului, sătuliţi) e, scrie-s-ar, cu ochii speranţei (reciproca, speranţa ochilor e, momentan, în aşteptare) pe ce se poate din ce i se dă voie să poată …

Update: pe Twitter, colonelul Turcescu, subţirel în umor, grobian în umori …

“Să mă ierte luminăţia vieţii cinematografice …”

Moto: “Dar percepţia contează enorm, chiar dacă nu este bazată pe probe clare” …

Comunicat sec: “Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala în cazul Ordonanţei de Urgenţă prin care Institutul Cultural Român trece în subordinea Senatului. Sesizarea este făcută în baza faptului că a fost încalcat dreptul la transparenţa decizională a comunităţii cultural – artistice”.

Dubitativ pertinent: comunitatea cultural-artistică (o găselniţă cu evidente tente portocalo-lăcustofile) e pe post de societate civilă, pornită, scrie-s-ar, din vituperarea unor regizori ?

Regizori am scris?
Sebastian Papaiani, tranşant, fără inutile fineţuri perceptive plurimodale, opace transpareţe decizionalo-sinecuriste sau tente de marketing sensorial:
“La vârsta de 62 de ani, o directoare de la Teatrul Odeon şi-a permis să mă dea afară şi să mă pensioneze. A făcut din mine un actor care nu vrea să mai ştie de niciun actor. Mi-a pierit pofta de a vedea sau a face film. Îmi plac filmele de la televizor, dar cele pe care le văd cu românii noştri, să mă ierte luminăţia vieţii cinematografice, sunt de căcat. Asta e părerea mea. Filmele noastre de acum nu spun nimic, sunt de căcat. Filme de căcat, cu actori ca lumea. Filmul nu este făcut de actor, ci de regizor.”

Cum ce mai face portocalosfera? Federează!

 Domnul de mai jos este,  de mirare nu-i, ambetat absolut(amente, directamente forştamente,  infinitamente,  perfectamente,  strictamente,  subitamente) şi dezlănţuit într-un umoristico- ştiinţifico-fantastic Cum vine treaba cu Planul: Despre PDL, Opozitie, Reformism si d-l V. Blaga, arătându-şi, aproape indecent, depedenţele (şi dependinţele ideologice aferente) dar şi antipatiile despre o nouă, zece, unusprezece … struţo-portocalo-lăcusto-cămilă federată, cu afini, mă subînţelegi,  plate platforme comune dar strict selective, regrupări de curente şi orientări, ce importanţă are că sunt finanţate din sursă unică,  atât de fost absenta societate civilă aberativ-vocală (a nu se confunda cu neamintita şi de neluat în calcul admirabila “plebe” ce a reînviat Piaţa Universităţii în iarnă, capabilă de idei gen Sunt sinecurist şi sunt foarte trist şi nu numai), o profundă (sinonim recomandat “preafund”) “înoire” (emoţia combatantului care ar vrea să se (re)constituie în “resursa umană, mod de gândire şi atitudine, mod de organizare şi comunicare publică” ?) dar cu un “PDL evident central şi crucial” (acronimul vine de la “partidul duduii Lenuţa”) şi, nu era frumos să absenteze, neghioaba şi continuu trâmbiţata reforma-n reformă-n reformă-n reformă …

Leana, lăcustodetectoarea

Inpolitics.ro

Citându-l, prin extrapolare, pe Dragoş Paul Aligică, specialist în verbozităţi şi costuri de oportunitate, se constată în spăimosul titlu aparţinând “colivăresei” supreme “o anumita încorsetare emoţională, conceptuală şi lingvistică a orizontului ideatic.”