“Români care sa-u săturat de hoţi” …

Şi dă-i şi luptă, zi de vară până-n seară, neicuşorule, de pe ultimele metereze ale statului de drept. În sinteză, dacă da, nu (în caz de abateri disciplinare), dacă nu, da (excludere din magistratură)!
Comentariul, singurul, e fabulos:

Melodrama continuă prin publicarea de către România Liberă, ziar cu o cunoscută autonomie turturiciană, a unor convorbiri telefonice …
Naţiunea (fireşte, românii corecţi, cinstiţi, românii, vorba Liiceanului, sătuliţi) e, scrie-s-ar, cu ochii speranţei (reciproca, speranţa ochilor e, momentan, în aşteptare) pe ce se poate din ce i se dă voie să poată …

Update: pe Twitter, colonelul Turcescu, subţirel în umor, grobian în umori …

Advertisement

“Să mă ierte luminăţia vieţii cinematografice …”

Moto: “Dar percepţia contează enorm, chiar dacă nu este bazată pe probe clare”

Comunicat sec: “Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala în cazul Ordonanţei de Urgenţă prin care Institutul Cultural Român trece în subordinea Senatului. Sesizarea este făcută în baza faptului că a fost încalcat dreptul la transparenţa decizională a comunităţii cultural – artistice”.

Dubitativ pertinent: comunitatea cultural-artistică (o găselniţă cu evidente tente portocalo-lăcustofile) e pe post de societate civilă, pornită, scrie-s-ar, din vituperarea unor regizori ?

Regizori am scris?
Sebastian Papaiani, tranşant, fără inutile fineţuri perceptive plurimodale, opace transpareţe decizionalo-sinecuriste sau tente de marketing sensorial:
“La vârsta de 62 de ani, o directoare de la Teatrul Odeon şi-a permis să mă dea afară şi să mă pensioneze. A făcut din mine un actor care nu vrea să mai ştie de niciun actor. Mi-a pierit pofta de a vedea sau a face film. Îmi plac filmele de la televizor, dar cele pe care le văd cu românii noştri, să mă ierte luminăţia vieţii cinematografice, sunt de căcat. Asta e părerea mea. Filmele noastre de acum nu spun nimic, sunt de căcat. Filme de căcat, cu actori ca lumea. Filmul nu este făcut de actor, ci de regizor.”