” (…) Greşeala fondatoare a regimului postrevoluţionar a fost aceea că a tratat cu măsuri diferite cele două totalitarisme ale secolului XX. O tratare egală a celor două orori apare în ochii „dreptei“ ca excesiv de „politic corectă“, ca un semn de criptocomunism. Mişcările de extremă dreaptă sunt condamnate din vârful buzelor, când nu li se găsesc circumstanţe atenuante. Profeţii anticomunismului au crezut că vor dobândi o mai mare credibilitate în faţa poporului menajând extrema dreaptă. A fost o socoteală greşită. Dacă ideologia anticomunistă ar fi fost prezentată sistematic ca o parte a răului din secolul al XX-lea, ea ar fi devenit, în cele din urmă, mai convingătoare, chiar dacă ar fi avut mai multă dificultate în a se impune. Omului îi plac ideile clare, chiar dacă are o dificultate în a le admite: tipul de condamnare a totalitarismului care a fost adoptat s-a dovedit neconvingător. Nu există drepturi ale omului de dreapta şi drepturi ale omului de stânga. Totalitarismele de orice sens au fost, înainte de toate, uriaşe încălcări ale drepturilor omului.(…)”

Ion Vianu, Eşecul dureros al anticomunismului

***
“Dacă” apare de opt ori în text, “Băsescu” și “intelectual” fiecare de (doar) trei ori.
Îmi permit, cu bună-cuviința de rigoare, să remarc că exprimarea “Nici atitudinea clasei intelectuale nu a fost ireproşabilă” eludează, și de-a stânga dreptei și de-a dreapta stângii, reprobabil (eufemism), severele forme de colaboraționism și prostituție băsescofilă nu ale clasei (scorburoasă categorisire venită din de înțeles nevoia de autodefinire) ci ale autoînzorzonatei exclusiviste caste cumplit de departe de castitate …
Și mă opresc pentru că nu vreau să-l laud pe Tudor Postelnicu …