Primiţi cu pâine în Viaţa Mare?

Nu e mare gestul sau poate e uriaş ori nu e cine ştie ce, poate fi comentat ca fapt divers sau trimis în excepţional ori coborât în derizoriu …
Poţi judeca, penibil ca aici, unde unul din oligarhia intelectuală are singurul scop de a-l scoate băsmăluţă cât de cât nepătată pe Pader Patriae în varianta nehăhăită, să identifici care dintre picături a umplut “la el” paharul ca aici ori poate să fi împins la constatarea tâmpă a unui pseudoistoric “in Chief” că de ieri Piaţa Universităţii a murit ….
Gestul la care fac referire este aceasta:

Primiţi cu pâine în Piaţa Mare

< Câteva sute de sibieni s-au adunat puţin după ora 18, în Piaţa Mare. Ei au înconjurat piaţa de mai multe ori şi au aprins lumânări la placa memorială pusă în cinstea eroilor căzuţi la Revoluţia din decembrie 1989.
O familie din localitatea Hosman a venit în Piaţa Mare cu circa 20 de pâini pe care le-a împărţit protestatarilor. Aceştia au spus că au făcut acest gest pentru a-şi arăta solidaritatea cu protestatarii şi cu revendicările acestora. >

Pieţele nu mor, asta e, cât de cât, o certitudine (dacă nu apare cumva domnul Liiceanu  cu o răsuflată adaptare la imunda aserţiune-i dubitativ-portocalofilă  “and so on”)!
Piaţa Universităţii, înţeleasă ca un simbol logico-semantic, se mărgineşte cu nemărginirile altor pieţe din ţara asta! Reciproca e valabilă. Mărginirile acestora se pierd în nemărginirea Pieţei Universităţii  …
În nemarginea Pieţei Mari din Sibiu cineva aduce de la Moara Veche din Hosman sau din vecintătatea ei pâine coaptă pe vatră pentru suflet, însoţită de sfintele-i taine dinspre grâu curat şi apă curată pentru o nădăjduinţă neprihănită iar mirosul ei, cel puţin, trebuie să fi ajuns şi la Bucureşti şi la Cluj şi la Timişoara şi la Constanţa şi la Iaşi!

Cum se poate aceasta nu va pricepe, nici în ruptul capului, Traian Băsescu, antecesorii şi descendenţii acestuia, rânduiţi şi orânduiţi care pe unde şi cât (la sută)!