Creionul bicolor…

Privilegiul de-a avea doi musafiri deosebiţi!

Gogea's Blog

       În copilăria mea, existau nişte creioane “bicolore”: la un capăt scriau cu roşu, la celălalt – cu albastru. Folosea unul învăţătoarea mea din Făgăraş. Cu roşu ne făcea corectura pe teze şi lucrările de control, cu albastru ne scria  notele. Mi-am amintit de acest creion citind un articol postat pe blogul personal de Mircea Platon. Cum nu doar amintiri nostalgice are darul de a(-mi) trezi acest text al tînărului istoric şi analist, îl reiau aici (în baza unui mai vechi acord, pentru care îi mulţumesc) cu propunerea de a-l citi şi domniile voastre. Iată-l:

MIRCEA  PLATON:

Anticomunismul pur şi mûr

Parcurg un articol care începe astfel: “Stanga radicala este din nou in ofensiva. UNESCO a decis sa includa scrierile lui Ernesto “Che” Guevara, revolutionar de profesie, criminal politic si posedat ideologic, intr-un Patrimoniu Cultural Global intitulat “Memory of the World Register”. Nu neg ca aceste scrieri, asemeni celor ale lui Lenin…

View original post 521 more words

Categoric, un an ca în (mămă)liga lui Mitică

Aspazia

Pentru mine nu are relevanţă dacă există prag de prezenţă la referendum, eu am obligaţia de a sta în faţa românilor Nu vreau să câştig la masa verde ca în liga lui Mitică.
(…)
Mă duc la vot apoi mă duc la cumpărături. Categoric votez „nu”.
***
“Fabulații futile” despre mitomanie, bădărănie și “frăția hoților” din irevocabil condamnata Românie punctuală

Egotisme, stanomirisme şi cetepisme

” … până şi Mafia se abţine să regleze conturi la căpătâiul mortului!”

Mircea Platon, Administratorii de posterităţi

Savonette à vilain …

Mircea Platon, în ediție limitată:

 < (…) Voie de la Vergangenheitsbewaltigung ca de la banul Ghica. Apropierea de Traian Băsescu e ca postul de secretar al regelui în Franţa lui Ludovic al XIV-lea (…). Secretarul regelui nu făcea mai nimic. Şi erau mulţi. Ori de câte ori regele avea nevoie de bani, mai scotea la vânzare câteva locuri de secretar al regelui. Şi se găseau destui cumpărători pentru că postul atrăgea după sine înnobilarea automată. Şi scutirea de impozite directe. De aceea, cu timpul, funcţia respectivă a ajuns să fie cunoscută drept „săpunaşul slugii/mârlanului” (savonette à vilain), pentru că ştergea trecutul roturier al oricărui parvenit. (…) >

Despre megafoane pseudoelitiste …

Măiestria istoricului de a identifca esențele:

< Deocamdată, spre deosebire de băsiştii care s-au aruncat din nou cu voluptate asupra “mahalalei”, eu cred că votul din 9 decembrie trebuie interpretat ca un strigăt de ajutor.  Mai e până când românii vor fi în stare să se ajute şi singuri. Dar românii se scufundau în mlaştina băsistă. Şi au apucat prima mână care li s-a întins. De aici ar trebui să pornească în analiza lor şi învinşii, şi învingătorii. >

Mircea Platon, Un strigăt de ajutor

“Filmul urât” …

traian-basescu-ghimpele8-630x472

Deloc paradoxal, împotriva acestui taclagiu și fatidic accident istoric “singur, înfăşurat în mandea-i!” dar și a funestei sale camarile a mentalității se iese astăzi, mai mult sau mai puțin rațional, la urne.
Pentru o brumă de demnitate și pentru imensa șansă de a da cu var

Legea gravitației și șoferul de basculantă

Un rebel conservator –  Sorin Lavric

< Ceea ce omoară scrisul filozofilor este neputinţa de a-şi însufleţi cuvintele. Parcă asişti la o procesiune de carcase goale, de sunete sterpe mărşăluind mecanic pe albitura paginii. Un fel de defilare conceptuală cu iz de alai funerar. Efectul pe care un astfel de alai îl are asupra cititorului e atît de deprimant încît gazda sub acoperământul căreia are loc defilarea, filozofia, devine o îndeletnicire peste măsură de nesuferită. În această privinţă, filozofii scriu cu aceeaşi rutină cu care un şofer de basculantă aruncă pietrişul în scobitura carosabilului: un strat de pietre, apoi un strat de smoală şi în fine, deasupra de tot, lespezile inerte ale cimentului ferm. .>

Un exemplu contextual, via Krossfire: Andrei Pleșu nu are dubii legate de teoria gravitației!

plesu

Poate, totuși, domnul Andrei Pleșu nu e chiar (atât de) filozof …

Atei, cenuşi, jetoane …

Primit-am în dar, cei ce umblăm după Focuri în noapte, de la bunul domn Mircea Platon, o carte tradusă de domnia sa, Thomas Ernest Hulme, Opere filosofice şi poetice (dar din dar…).
Din nota asupra ediţiei nu am avut cum să nu reţin “Am citit undeva despre un filosof care le spunea celor care se declarau atei că, sigur, atei, atei, dar ce fel de atei: catolici, evrei, protestanţi, musulmani? Mi-am amintit de această anecdotă încercând să traduc tăcerile englezeşti ale lui T.E. Hulme.” iar din carte, începută flămând şi apoi, activând necesare frâne mentale, “cetită” pe îndelete, un gând de demult:

< Coperţile cărţii sunt responsabile pentru multe erori. Ele stabilesc o limită în jurul unui anumit grupaj convenabil de idei când de fapt nu există limite. >

Evaziunile de sens în ţara lui “a zis” …

Înţelegând, cum puţini sunt în stare, sibilinica semnificaţie a devenirii, domnul Mircea Platon are forţa de a se duce şi a ne aduce esenţe şi Din negura veacurilor:

< (…) A fost bun referendumul. Pentru că ne-a pus, tranşant, problema măsurii. A standardelor. Nu de calitate, în acest caz, ci de cantitate. Dar acumulările cantitative – îndeplinirea cvorumului în condiţiile elucidării numărului real de alegători – se pot transforma în salt calitativ: referendumul ar fi în acest caz considerat valid şi preşedintele Băsescu ar fi trimis să se alăture ipoteticilor săi susţinători, la terasă. Unde ar putea comanda una mică sau mare. După cum e ocaua.
Problema aceasta, a ocalei lui Vodă, a standardelor cantitative şi calitative conform cărora trebuie să cântărim legitimitatea, justeţea sau eficienţa unor acte, vorbe şi fapte, este esenţială pentru România de azi. Şi tocmai de aceea e ocolită. Dublul limbaj, standardele duble şi contabilitatea dublă sunt la ordinea zilei. Şi asta duce la uriaşe evaziuni de sens şi la un enorm deficit de responsabilitate în viaţa publică din România. Or, nu poţi croi până ce nu ai tăiat. Şi nu poţi tăia până ce nu ai măsurat. Şi nu poţi măsura fără unitate de măsură. Suntem netocmiţi politic pentru că operăm cu unităţi de măsură măsluite. (…) >

Rămânem, pe mai departe, vai steaua noastră de creduli intratabili, măsurând cu “merge şi aşa”, croind, când strâmb şi strâmt, când lăbărţat, grijulii în neglijenţă,  deformând, entuziaşti, ceea ce-am tăiat la nimereală şi “după ureche” …

Un gând într-un rând şi-un pic # 44

O delaţiune popular europeană: ultimul mic naţionalist dezgustător din Europa.  Amândoi nu par deranjaţi ci, folosind un concesiv eufemism, deranjanţi!