Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte (12)


Breaking the breadRo_nya
It’s not you, it’s me, Ro_nya
 I don’t care what the weatherman saysRo_nya

Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte (10)


Werner Gromoll / Bitte schön, probieren Sie mal


Horst Wittenberg / Probieren Sie
Moni-ka / 466…467…468 …….. 499!

Sufletul zilei fără cuvinte, Frau Carmen.
Imagini aduse de la Fotocommunity.de cu gândul la Sara.

“Crăciun de adult un pic rătăcit prin lumea asta mare”


Căutând o traducere coerentă pentru “Flohmarkt” (piaţa de purici) şi pregătind postarea pentru “Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte” am ajuns, prin satul mondial, la blogul doamnei Corina (DeCorina), rezidentă în Elveţia şi mai ales în “mijlocul acestui miracol care este copilul meu şi copilăria lui senină“.
Aşa am aflat despre o accepţie a normalităţii şi frânturi despre folositorul nefolositorului şi bucuriile certitudinilor  …

Flohmi / Duminica in piata de vechituri

Un binoclu, o cutie de pălării de pe vremuri, un animal împăiat, cărţi, chei metalice grele, porţelanuri filigranate, un disc de vinil cu Madonna– unde altundeva decât în pieţele de vechituri poţi să vezi înşiruirea aceasta neobişnuită şi fascinantă într-un fel de obiecte vechi şi în parte nefolositoare. Tarabe încarcate cu lucruri care spun istorii pentru cine are timp şi chef să le urmarească, despre trecut, despre familia sau persoana care le vinde. Plimbarea duminicală prin piaţa de vechituri din apropiere mi-a devenit de un timp o obişnuinţă plăcută. Aşa îmi închei săptămâna câteodată, meditând la ale mele în timp ce îmi plimb ochii şi fiinţa printre obiecte ce-şi caută loc în alte părţi, fie că sunt uzate sau fiindcă proprietarii lor s-au plictisit de ele. Rar am auzit că lumea vinde aici la pieţe de vechituri ca să supravieţuiască. Mai mult de atât, în Elveţia se vorbeşte de cultura pieţelor de vechituri, la fel ca şi de cultura savuratului mâncarii şi a vinului…Recunosc că la început ca nou-venită aici am avut reticenţe şi ironii pe aceste teme, dar acum sunt aproape o împătimită a acestui obicei – vizitatul unor pieţe de antichităţi fiind de departe bucuria mea mare de weekend- un fel de Crăciun de adult un pic rătacit prin lumea asta mare.
Îmi plac mai ales obiectele decorative care transmit un mesaj vesel, confortabil, culorile calde, cutiile încăpătoare, hainele elegante purtate în ocazii plăcute, ursuleţii de pluş, unele telefoane vechi, vaze, ceainice ce au văzut familii sau prieteni laolaltă în seri calde, genţi din vremea bunicilor elveţiene când ieşitul la biserică era highlight-ul sezonului…Depinde, de fiecare dată parcă e altfel- în funcţie de săptămâna care am avut-o, de vreme, habar nu am – poate de consistenţa şi personalitatea pe centimetrul pătrat al pieţii de vechituri vizitate. În dialectul elveţian german se spune Flohmi, piata de pureci- denumire rămasă din timpurile de după război. Acum fiecare vânzator îţi aranjează marfa cât mai frumos, se încearcă aranjamente sofisticate pe alocuri, însăşi marfa – produsele sunt de bună calitate, bine intreţinute, hainele spălate, majoritatea obiectelor fiind destinate decoraţiilor, deşi nu numai. Merg de fiecare dată cu plăcere şi curiozitate, privesc şi incerc să mă las în voia senzaţiilor. Nu cumpăr niciodată mai mult decât îmi încape în sacosă şi neapărat după îndelungi ture în jurul obiectului dorit. Câteodată însă inima o ia înainte şi pur şi simplu cumpăr fără să stau pe gânduri. De un timp, am un tovaraş care se bucură la fel ca mine de duminicile cu Flohmi, doar că el spune din motive de pronunţie sau doar din joacă, Globi în loc de Flohmi. E un joc, într-adevăr şi pentru mine, în care lumea poate în cateva ore sa fie cuprinsă într-un perimetru concret, o plimbare prin trecutul lumii şi al meu, un dat de bineţe unor vise mai vechi, o strângere de inimă la vederea unor vestigii din propria panoplie de frici şi întâmplări nereuşite. O frântură de viitor care abia aşteaptă să înceapă cu o lampă veche transformată în obiect stilizat cu ajutorul unor crengi găsite în pădure. Un zâmbet după o negociere reuşită la încheierea pieţei duminicale. Sentimentul că oamenii pot fi şi aşa, fără griji şi fără presiunea timpului, observând, conversând leneş, oferind ceva din viaţa şi trecutul lor, într-o pace şi tihnă prea rară din păcate în Elveţia germană, o atmosferă cu aură specială, ca într-o duminică fără îngrădiri. Bucuria certitudinii că se gaseşte întotdeauna ceva pentru oricine, la preţuri acceptabile. Luxul de a cumpăra un nimic fără scop, de pus apoi undeva sub privirile cotidiene ca o promisiune de fragment ce se va integra tortului imens care e viaţa noastră în parţile ei luminoase.

Darul, între substantiv şi conjuncţie


Urmând sfatul şi gândul bun,  miercurea asta mi-a adus încă două daruri.
Primul, Costin Comba şi uimitoarea lui perspectivă asupra lumii şi naturii privită prin ochiul unui fotograf.Alb, negru

Al doilea, un blog pe care, odată intrat, e greu să te decizi dacă vrei să mai ieşi.
Paris
Timişoara

Mulţumesc întreit!