Agramata acolitată a s(uresci)tatului de drept

Iulia Motoc, via bunul Moş Călifar:

iulia-motoc-facebook-fashion-gramatica-1

Şi uite cum tuta lu’ tata nu se mai (re)simte (chiar aşa) stingheră în lumea asta mare şi ingrată …

Motoc(isme)

Doamna are, nu-i de mirare, frisoane la abilitare şi derapaje cu portocalofile tapaje de la bunul simţ a cărui absenţă, în varianta acută, o deplânge, calp, la alţii:

< Ţine de reaua credinţă a fiecăruia – ca să nu mai aduc în discuţie şi acuta lipsă de bun simţ – să ceri respectarea legii sau, şi deja frizăm patologicul, să încerci aplicarea ei în ţara … (…) cei ce nu cunosc drept constituţional, dar şi cei care sunt de rea credinţă continuă sa deplângă, între alte, că instituţia nu este formată din ” magistraţi cu 18 ani de carieră”- acest condiţie nu există în nicio ţară din lume.” >

Domnul Răzvan Zamfir, excelent, tocmai demonstrează, încă o dată, că există o ţară, absolut întâmplător, România, unde este stabilit, fără cu  “ca_să” vezi şi alte tâmpe morbidităţi semantice: „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.” (Constituţia României, Titlul V, Art. 143)

Libertatea de expresie între măsură şi dresură (l)imitativă

Mă gândesc în ce măsură libertatea de expresie nu poate fi limitată, atunci când se ajunge la subminarea independenţei justiţiei şi, în ultimă instanţă, a statului de drept, Iulia Motoc, de profesie judecător constituţional “foarte profund” …

Pulsiune şi repulsiune

O (prea) ilustră contemporană experimentează, evaziv, pe Facebook, stări de scârbă …
Nimic mai uşor de înţeles! Ceea ce mă miră este doar prezenţa acestei cumplit de tardive introspecţii!