Caragiale, de nemodernizat …

< (…) Desigur, încercări s-au mai făcut, regizori celebri, nu dau nume, au încercat să-l modernizeze pe Caragiale, ignorând esenţialul: Caragiale este prea modern ca să fie modernizat (…) >.

Radu Beligan, O scrisoare regăsită, Jurnalul Naţional

Post scriptum

Mulţumescu-ţi, Flaviu!

 

Franzelărie subţire sau “câtă vreme va fi rău nu va fi bine”

Ieri “pre” când mă luptam cu bodiguardizarea mizericoardioasă, dintr-un schimb de comentarii, o glumă duminicală, în fond, am găsit la Karmapolice un articol din Moftul Român, semnat de nenea Iancu, demult sau poate azi. Am scris şi mai scriu: l-am condamnat, nedospiţi cumsecade, pe bunul Caragiale la aspră nemurire.

Într-o ţară tânără ca a noastră, intrată de curând în sistema constituţională şi în concertul marilor puteri, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenţii.
Nobila misiune el nu şi-a luat-o din interes, pentru că n-ar fi putut face ceva mai de seamă.
Nu pentru un mizerabil câştig el şi-a luat spinoasa carieră a luminării concetăţenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranităţii acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru fundamental.
Si în sfârşit şi mai presus de toate nu în necunoştinţă de cauză el se pronunţă categoric sus şi tare asupra atâtor şi tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanţiară, ştiinţifică, literară, artistică ş.cl., ş.,cl.
Nu! Un dor nesecat pentru binele naţiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicităţii…
Afară de asta el ştie de toate fără să fi-nvăţat nimic şi are ferma convingere că pentru Rrromânia câtă vreme va fi rău nu va fi bine!Cu aşa brutari conştiinţioşi, desigur că opinia publică trebuie să fie destul de bine hrănită.
Şi iată dar ceea ce explică într-un mod neîndoios succesul Moftului român. De la apariţia lui, acest organ, care tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a întâmpinat, afară de mici excepţii, o unanimă aprobare. De ce?
Pentru că această modestă foiţă, având în vedere numărul îndestulător de brutării pentru hrana zilnică a inteligenţii române, a crezut de cuviinţă dintru început să s-apuce de franzelărie subţire, de unde (cum onor. public trebuie să se fi convins deja) îşi dă osteneala să scoaţă cât se poate mai bune gogoşi!
Ion Luca Caragiale