< Tatăl meu, când eram copil, încercând el să mă facă să înţeleg cam ce este politica lumii (faţă de soarta unui miner, condamnat să rămână miner, în veci pururea) îmi povestea: “O femeie îşi bate copilul. Copilul plânge. Te duci şi întrebi copilul: de ce plângi? El zice: fiindcă mă bate. Întrebi femeia: de ce-l baţi? Zice: fiindcă plânge…” Politica, îmi spunea tot el, e visul nostru că, odată şi odată, trei puncte de vedere total antagoniste se vor putea întâlni şi convieţui. Dar, din nefericire, cât va fi lumea-lume, cineva va bate, cineva va fi bătut, şi un dobitoc de proletar va tot ridica acel steag pe care în loc de “egalitate” e o seceră şi în loc de “libertate” e un ciocan. Fiindcă nu are alt steag: fiindcă speră, speră cu tot sufletul că steagul s-a mai înţelepţit, a văzut atâtea, practica e mama teoriei, nu? >
Ion Desideriu Sîrbu / Adio, Europa!
Vultureşti 