“8. Să nu furi. Nu atâta!”

O tentativă matinală de revistuţă a presei şi, admit, pricinos, citesc scrisele lui Marius Frăţilă, în Gândul: “”Şeful statului a declarat că a propus la Consiliul European să se analizeze posibilitatea de extindere a perioadei de utilizare a fondurilor europene până în 2016, flexibilizarea utilizării banilor de pe un program pe altul, precum şi ca finanţări BEI să nu fie considerate componentă a deficitului.”

Câteva cuvinte, probabil bine intenţionate şi cam tot atâtea erori de corespondenţă în lumea concretă, palpabilă şi nehăhăită. Care şi de unde funcţia aceasta, repetată tâmp şi iritant, “şef al statului”, propunerea, probabil ignorată şi stârnind încă o dată nedumeriri occidentale vechi, de “jmecheraş” gen hai, ba nu, stai să vă arăt cum că-i păcălim şi pe ăştia de la Strasbourg şi plimbăm banii dintr-o parte în alta,  stai, ba nu, hai să vezi ce mă preocupă pe mine şi doar pe mine deficitul şi componentele sale …

Norocul meu matinal cu domnul George Bonea de la Academia Caţavencu şi Noua Constituţie a României, for dummies (merită citită) o analiză (cel puţin) politico-economică, compresivă şi de o rară profunzime:

Întâitânjitorul …

Întâişeeeful statului, întâişeeeful politicii externe, întâireprezentatul, întâiprotejatorul, întâinevorbitul, întâisecurizatorul, întâireformatorul, una-n alta, întâiulîntâi …

Sursa