Ulucii Cotrocenilor

Am citit pe platforma CriticAtac o analiză scrisă dintr-o perspectivă care m-a lăsat, neliniştit, pe-o margine de gând …
Aş fi tentat să nu-i dau dreptate autorului dar argumentaţia e pertinentă şi pliată pe uneori-deseori atât de prăpădita şi concesiva noastră mentalitate …

Piața Universităţii – casa de toleranţă a utopiei, Horia Patrascu

< (…) Kilometrul zero este preferat de autorităţile statului și pentru faptul că este un teren neutru din punct de vedere politic. Depărtate și de Palatul Cotroceni și de Palatul Victoria, și de Parlament și de șiragul semi-circular de ministere din jurul lui, manifestaţiile din Piaţa Universităţii nu ameninţă cu nimic – nici măcar simbolic – instituţiile statului. Un spaţiu flancat de Universitate, Teatrul Naţional, Teatrul de Operetă și Cafeneaua Artiștilor pare că plutește într-o zonă suspendată, spiritualizată, apolitică, angelică, livrescă. Încă puțin și manifestanţii ar fi fost obligaţi să protesteze în curtea Academiei sau a Bibliotecii Universitare. De altfel – și în 1990 și acum – manifestanții au fost contaminaţi de vecinătatea instituţiilor de cultură, demonstraţia lor transformându-se în scurtă vreme într-un soi de manifestare literar-artistică, întreruptă la răstimpuri de expresii ale devoţiunii (acel penibil „Tatăl nostru” rostit la unison de babe extatice, îngenunchiate).

Când vrei să-l dai jos pe Băsescu strigi pe sub ulucii Cotrocenilor, nu la statuile de la Universitate. Când vrei să cadă Guvernul ocupi Piața Victoriei. Când vrei să te audă Parlamentul te duci la Casa Poporului. Dacă s-ar fi întâmplat așa, manifestanţii s-ar fi eliberat de toată karma negativă a Pieței Universității, ar fi instaurat ceva nou față de care guvernanții nu ar mai fi știut cum să reacționeze. A manifesta în Piața Universităţii înseamnă a duce o luptă de la început pierdută. Înseamnă să crezi că poţi învinge un inamic puternic luptând exact cu aceleași mijloace, cu aceeași strategie și în același loc în care el te-a învins de nenumărate ori.

Revoluţia nu se face între teatru și Universitate – iată ce știu  jandarmii și probabil că, în subconștient, știu și manifestanţii. Un asemenea loc – aureolat de o aparenţă sublimă – este în același timp un loc blestemat, sterp, mort. Un loc în care nu va crește niciodată o schimbare reală pentru că într-un asemenea cadru ești programat subliminal să-ţi exprimi revolta la nivel simbolic. De aceea, la începutul manifestaţiilor s-a dat o luptă pe viaţă și pe moarte pentru schimbarea locului protestelor. Manifestanţii – simţind că un asemenea cadru este cu totul inadecvat revoltei lor și că rămânând acolo le vor slăbi puterile – au vrut să fugă din Piaţa Universităţii ca dintr-o cameră de gazare. Poliţia a ripostat prompt și a reușit să să-i readucă pe manifestanţi în perimetrul anesteziant al Universităţii. Leii paralei din Piața Universităţii sunt deja niște lei tranchilizaţi. În curând, adormiţi, vor fi din nou băgaţi în cuștile lor din menajeriile împuţite ale Bucureștiului. În curând va fi din nou liniște. În curând, vor fi sădiţi – pe cheltuiala primăriei – trandafiri.

Iar când din nou se va umple paharul răbdării, vom veni din nou să-l vărsăm – sub privirile înţelegătoare ale caraliilor – în casa de toleranţă a utopiei. >