De când au început să apară ştirile şi bombismele de rigoare despre examenul de bacalaureat un gând rătăcit, venit dinspre o lectură mai veche, tot nu mi-a dat pace. În dimineaţă şi-a găsit, întortocheat, ieşirea.
Era ceva adânc, cu Goethe, o vreme trecută şi fără întoarcere şi oameni-păsări. Bunul Nichita Stănescu, el mi-a adus izbăvirea. Îmi place mult cum scrie Dragoş Moldovan, de el era scris textul, undeva prin iulie 2009. Mai întâi pasajul care m-a chinuit.
“Nichita Stănescu. Parcă se zbenguia prin lume şi prin Univers. Îmi aduc aminte că l-am cunoscut la un cenaclu literar în liceul la care învăţam. Fiind nişte tocilari la “mate-fizică”, unul dintre noi s-a pregătit cu întrebarea de acasă, pentru că ştiam că Nichita era pasionat de geometrie.
Ridică personajul două degete, i se dă cuvântul, se ridică în picioare, şi Nichita la fel, şi-l întreabă dacă o dreaptă tangentă la un cerc poate să atingă cercul exclusiv într-un singur punct. (Problemă filozofică altminteri) Poetul: ţinând cont de faptul că universul este curb, ce înţelegeţi dumneavoastră printr-o dreaptă?”
Asta era. De maniera asta o să curgă multă cerneală, multe ore de talk-show încercând a analiza un sistem care se târâie dar rezultatele la examenul de bacalaureat ar fi trebuit să fie cu totul şi cu totul altele. Drepte nedrepte.
Şi textul integral pentru că merită citit şi răscitit: Înghesuiala planetară
Nichita Stănescu. Parcă se zbenguia prin lume şi prin Univers. Îmi aduc aminte că l-am cunoscut la un cenaclu literar în liceul la care învăţam. Fiind nişte tocilari la “mate-fizică”, unul dintre noi s-a pregătit cu întrebarea de acasă, pentru că ştiam că Nichita era pasionat de geometrie.
Ridică personajul două degete, i se dă cuvântul, se ridică în picioare, şi Nichita la fel, şi-l întreabă dacă o dreaptă tangentă la un cerc poate să atingă cercul exclusiv într-un singur punct. (Problemă filozofică altminteri) Poetul: ţinând cont de faptul că universul este curb, ce înţelegeţi dumneavoastră printr-o dreaptă?
Pe Marin Preda nu l-am cunoscut personal, însă mai târziu, am putut asculta povestiri spuse pe viu de cei care au trăit o vreme lungă alături de el. Şi de alte personaje-legendă din acelaşi anturaj. Aceeaşi senzaţie de oameni-păsări, care plutesc aparent haotic pe distanţe mici, dar care pot să parcurgă cu o precizie uluitoare întrega planetă.
Era o vreme când cărţile îmi înghesuiau spaţiul existenţial şi îi dădeau un fel de greutate rotundă prin care puteam să-l rostogolesc uşor oriunde prin lume. De exemplu, îmi aduc aminte că unul dintre biografii lui Goethe a pornit într-un nu ştiu care sat din Germania, unde Goethe, la bătrâneţe, se îndrăgostise de o fetişcană, frumuseţea incontestabilă a zonei. Continue reading
Vultureşti 