Paternitatea anonimă a unui titlu “parţial” celebru


Am citit, în excelenta revistă de cultură Timpul, publicată la Iaşi, interviul pe care l-a acordat Mircea Cărtărescu suplimentului cultural săptămânal Obiektiv al cotidianului Dnevnik (10 septembrie 2011), consemnat de Tanja Lesnicar-Pucko …
Şi am rămas, cât am rămas, pe-o margine de gând, citind:

< – Aţi scris şi o carte de succes, De ce iubim femeile. De ce?
    – Revista pentru femei Elle mi-a oferit un contract de a scrie povestiri şi a fost o provocare, pentru că nu se poate scrie la fel pentru o carte sau pentru o revistă plină de reclame cosmetice şi pentru haine. Am scris poveşti foarte simple, mi-am însuşit vocea lui Salinger, blândă şi umană. Povestirile nu sunt comerciale, în asta a constat pariul meu: să scriu ceva nepretenţios, şi, cu toate acestea, literatură adevărată, fără compromisuri. Ulterior, am publicat aceste povestiri într-o carte şi numai atunci redactorul a propus acest titlu, De ce iubim femeile. Cartea s-a vândut incredibil de bine, şi anume 140.000 exemplare.
   – Şi din cauza titlului?
   – Parţial. Oricum, a fost incredibil.>

Las la o parte autocategorisile, fireşti până la urma urmei, despre vocea lui Salinger, non-comercialul (plasat, pe contract, întru desăvârşirea profitabilă a comercialului), modestia (asiguratorie şi) sentenţioasă a nepretenţiosului, literatură adevărată şi fără compromisuri (aş vrea să văd un scriitor care poate nu va spune dar sigur va gândi despre el că locuieşte în adevărul absolut al pertinenţei creaţiei), abandonez şi să păreresc, excesiv ori incisiv, asupra cărţii în sine pentru că sunt un cititor împătimit dar nu mă aflu în vecinătatea riscantă a veleităţii de critic literar.
Pun o necesară frână şi la diferenţa fundamentală dintre icoană şi iconar, truismele clasice referitoare la operă şi autor, dacă tot veni scrisa de Salinger, un excesiv solitar în comparaţie total defavorabilă implicării în spaţiul public (şi camarila portocalofilă aferentă) a celui care a făcut primejdioasa alăturare dinspre “vocea blândă şi umană”  dar nu mă pot şi nici nu vreau să mă pot abţine să nu constat că răspunsul “parţial” e nefiresc de parţial. Titlul a făcut cartea relativ mare şi nu invers iar “incredibil” asta şi admite implicit, doar cumva mai întortocheat.
“Redactorul”, anonim ilustru, “numai atunci” şi-a trăit (ne)ştiutul lui moment de glorie.
Unul, probabil, din mai multele  …

Respectul meu, necondiţionat, Redactore!
De ce de ce?

Advertisements