Am găsit, m-a găsit, cine, ce şi de ce să mai ştie o neîntrebare Cât ţine de foame o carte publicată urmată de câteva încercări (cu încercănările aferente) de răspuns (cu agrementele şi dezagrementele cuvenite sau nu) din partea lui Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Dan Lungu, Dan Sociu, Radu Aldulescu şi Traian T. Coşovei.
Răspunsul ultimului mi-a plăcut …
<La întrebarea dacă se poate trăi exclusiv din literatură, Traian T. Coşovei spune: „Sunt scriitor profesionist de mai bine de treizeci de ani şi, ca să nu dăm loc interpretărilor, nu am câştigat nimic din poezie. Scriu din plăcere, sau, dacă Dumnezeu e deasupra mea, din vocaţie. În general, literatura a pierdut sub anii comunismului funcţia critică a culturii – acel factor care generează echilibrul moral, etic şi politic al unei naţiuni”. Şi adaugă: „Mari autori clasici au produs cu opera lor schimbări majore în societatea românească. Cuvântul lor, scris cu literă mare, era cuvânt hotărâtor într-o societate care oscila între principii şi «prinţipii»: foarte ciudat că cei mai mulţi din ei s-au refugiat în ţări îndepărtate de patria mamă. Să fi fost refuzaţi de o mentalitate care bântuia şi pe atunci?”
În ce priveşte câştigul material, de obicei neglijabil pe lângă cel spiritual, poetul Traian T. Coşovei precizează: „…nu am câştigat din literatură, ci doar aşa, nişte firimituri de monezi numite premii, din care puteam plăti două întreţineri pe timp de iarnă. În urmă cu mulţi ani, pe când frecventam Cercul de Critică al Academicianului Eugen Simion, am avut o intervenţie imprudentă citând un poet american: «Poeţilor daţi-le premii sau băgaţi-i în puşcărie.» Cultura română pare un act de penitenţă pentru cei care îndrăznesc să gândească altfel. De unde confuzia între adevăr şi impostură – minunată ticăloşie măiestrită adunată de prin lăzile de gunoi numite cuvinte, conserve ideologice în care căutăm un adevăr de neînţeles! La ora actuală, scriitorul român e un adaos comercial la nenimicul zilei de mâine.>
Vultureşti 