Berbecismul băsescofil strong “ca şi” …

 

Vladimir Tismeneţki comite, vrând-nevrând, sfâşiat de indegenţele-i ideologice jenant de des schimbătoare un deznădăjduit inventar al sinecuriştilor portocalo-lăcustofili

< Ca şi Grigore Cartianu, Dan Tapalagă, Dan Turturică, Dan Andronic, Cristian Câmpeanu, Robert Turcescu, în spiritul editorialului revistei “22″, în acord cu oameni pe care ii respect in cel mai inalt grad, de la Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu la Mircea Mihăieş, Mircea Cărtărescu şi Dragoş Paul Aligică, nu pot decât să susţin strong>ideea refuzului de a participa la ceea ce poate deveni, prin manopere frauduloase, legitimarea nu doar a loviturii de stat încă avortate, ci şi uzurparea definitivă a puterii politice, economice şi juridice de catre Dan Voiculescu şi mafia transpartinică. >

Feciorul şefului catedrei de marxism-leninism a Universităţii “Constantin I. Parhon” şi şeful catedrei de “Istoria Partidului Comunist al URSS”, la “Şcoala Superioară de ştiinţe Sociale A.A. Jdanov” comite două mici erori: Suspendatul susţine, very strong, că lovitura de stat e gata dată şi nu încă avortată şi tot acelaşi simbol al “puterii politice, economice şi juridice” pronunţă avizat, doar citeşte Levantul de atâţia amar de ani, Cărtărăscu şi nu eronat, vezi bine, Cărtărescu …

Autoritarism patologic, facelifting şi de restul apocalipsă

Sunt, cel puţin aşa mă asigură, ritos, pe toate canalele media,  premierul secund, cetăţean european. În sminteala acestei iluzii citesc, aiurit şi cotropit de lehamite , relatările din presă şi blogosfera ţării mele europeane:

Se vede că dl Băsescu îşi neglijează tot mai des tratamentul medicamentos pentru paranoia autoritară de care suferă (Cristian Tudor Popescu); Orice partid, mai ales după o guvernare în condiţii de criză, are nevoie de un facelift. (Teodor Baconschi); Sunt multe ciudăţenii în construcţia şi activitatea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Cea mai şocantă este aceea că, deşi nu l-a votat nimeni, acest partid hotărăşte soarta ţării în Parlament şi Guvern (Mircea Kivu); PDL, nevoia de consecvenţă (Raluca Turcan); Dacă Monica Macovei nu este încă prim ministru este pentru că oameni ca Oltean – feseniştii, cum îi numea Cristian Preda – îi susură în ureche otrava că numai cu Apoşti, Solomoni, Pinalti sau Udrea&Falcă se câştigă alegerile. Culmea ipocriziei, cei care au injectat cancerul corupţiei în organismul partidului strigă pe la toate răscrucile că operaţia de extirpare ar putea ucide pacientul. (Cristian Câmpeanu); Corupţii lui Boc versus sistemul lui Iliescu. Diferenţe şi asemănări (Sabina Fati); Ţara partidelor-balama (Corina Drăgotescu); Refuzul de a accepta răul  (Octavian Ştireanu).

Sunt sigur că nu sunt singurul  care nu mai înţelege mare lucru din ceea ce se întâmplă prin partea asta de Europă traumatizată şi traumatizantă, aflată sub semnul, emblematic şi dihotomic, pe de o parte, a declaraţiei tâmpe aparţinând (cu acte în regulă) lui Ioan Oltean, secretarului general al portocalosferei despre fostul șef al ANOFM: N-am nici o legatură cu Bian. Eram prieteni!  iar pe de altă parte a halucinantului articol semnat, în oficios, de Silviu Sergiu, Nici dacă ar vrea, Băsescu nu poate stopa apocalipsa anticorupţiei …

Şi, gândindu-mă la Marin Sorescu, aş striga: “Opriţi România, că vreau, şi eu, să cobor!”