Pe Contributors.ro ciclul temeatic “Săriţi, ţărşoara, cap în gură, plagiatul şi endemicul fraudei intelectuale” continuă nestingherit (ce altceva să facă?) dar provocând, cui poate şi depăşeşte înspre, cel puţin, reprezentări, procesul cognitiv al percepţiilor (musai, enorme) stinghereli …
Dragoş Paul Aligică, de lângă foarte înăuntrul comunităţii academice (firească abordarea, după ce face parte şi din comunitatea cultural-artistică) scrie cu largă restrângere (şi apelând, cât vrând, cât pricepând şi un caz tipic, de manual, la o exemplară redundanţă):
< Am urmărit cu o strângere de inimă, alături de comunitatea academică romanească, disputele recente din jurul tezei că “Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt nişte compilaţii fără valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaţionale.>
În “comunitatea” jocurilor atât de serioase ale “comunităţii” copilăriei i-aş fi sugerat să confirme spunând “zău” cu limba scoasă dar nu mai e cazul, “comunitatea” de referinţă fiind, de ceva vreme, îngrijorător de multă, chiar, depăşită.
Să poţi înţelege plânsul unui nominalisto-elitocentrist trebuie să-l cauţi, întru dumirire, pe bunul domn Mircea Platon, cel care, cu alonja-i intelectuală excepţională, a decelat (“Forţa crează dreptul. Şi dreapta”) nespus de larg închisa deschidere aligiciană, citând din “Reconstrucţia dreptei”:
< (…) dreapta va fi ceea ce mişcarea politică de dreapta va declara că este de dreapta. Testul ultim este cel al uzului şi al practicii (…) >
Pot să revin acum la iniţiala strângere de inimă, readaptând: “Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc” vor fi ceea ce mişcarea politică de dreapta va declara că sunt sau nu “nişte compilaţii fără valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaţionale”. Testul ultim este cel al uzului şi al practicii” …
De forţă acum nu prea mai este cazul dar verbozitatea rămâne, declarativ sau nu, verbozitate!
Vultureşti 