L-am urmărit, ieri, preţ de câteva secunde, într-un spectacol amnezic, halucinant şi fără urmă de speranţă, pe distinsul Vasile Blaga (dar el face parte integrantă dintr-un curent ce învălmăşeşte tot şi toate în ultima perioadă), care, la două trei-cuvinte, trântea, dârdâindu-şi, nervozat, fălcile democrat-liberale, fireşte, argumentul suprem, devenit deja substantiv comun “barosso” …
Şi mi-am (re)amintit de-un pasaj din “Cel mai iubit dintre pământeni”:
< Se spune că un arhitect neamţ, prieten cu Carol I, după ce a stat vreo zece ani la noi şi a construit câteva edificii frumoase, i-a cerut regelui permisiunea să se întoarcă în Germania. De ce, Franţ, l-a întrebat suveranul, nu-ţi place ţara asta? Maiestate, i-a răspuns arhitectul, ţara e frumoasă, oamenii veseli, femeile atrăgătoare, dar prea mult p… mo-ti! Adică cum? s-a mirat regele. Păi, i-a explicat neamţul,deraiază un tren, morţi, răniţi, românul zice p… mo-ti! Secetă, inundaţii, incendii, p… mo-ti! Prea mult p… mo-ti! >
E drept că, în trecător trend, numele portughezului sună mai (r)elevat(ant) dar, chiar şi contextual demiterii suspendatului, tot spre “prea mult p… mo-ti” duce! Şi înapoi nu mai aduce; nu mai este când, apar alte “lovituri de stat” şi pericole mortale ce se duc, ocolind când epoleţii, când microfoanele, fix la gâtul statului de drept!
Vultureşti 