Presa și simțul responsabilității la 1907 …

< Din minutul ce au ajuns în lume, scriitorul e responzabil pentru ele şi pentru urmările lor, e responsabil conştiinţei sale, că a făcut bine sau rău, şi mulţimei, pe care a prostit-o sau luminat-o.
Aşa ar trebui să fie, şi aşa era odată…
Azi? Cineva întemeiază un ziar mare, apare în toată ziua, e modern. întemeietorul, sau să-I zicem directorul, are lipsă de redactori. Delà aceştia se cer următoarele însuşiri.
1. Să nu ştie nimic, pentru că atunci cred că ştiu mai mult.
2. Să fie insolenţi, pentru că azi insolent = curagios.
3. In urma »trecutului« lor să nu aibă simţul responsabilităţii, o condiţie fără de care, celea de mai înainte n’ar însemna nimic.
Se mai cere să fie ras pe cap sau cu părul vâlvoiu, cu’mustaţele şi barba încâlcite sau neavând nici una, nici alta. Altcum nu s’ar putea face deosebire între Dumealor şi ceialalţi muritori.
Pentru ce sunt toate acestea de lipsă? Iată pentru ce: neştiind nimic şi crezând, că ştie tot îl poţi pune să facă azi sociologie, mâne literatură, poimâne politică şi ce-ţi place. Cum? D-l redactor pune cuvânt lângă cuvânt, le potriveşte aşa ca să sune frumos. La asta-să pricepe, are gust. Ştiţi, »betia de cuvinte« a lui Maiorescu.
Astfel Dumealui luminează şi învaţă publicul. (…) >

Informatorii opiniei publice, Răvașul, 1 iunie 1907, pagina 369

Colega lideră a colegului cu bătălia # 2

Der Spiegel, Angela Merkel în 13 imagini …
Am ales, concludent, extremele …
2000
CDU-Landesparteitag Niedersachsen in Osnabrueck

2012

Preisverleihung im Wettbewerb "startsocial 2011/2012"

Größe ist immer eine Frage der Perspektive!

Nu mă pricep dar (c)analizez!

Scriam mai ieri despre părereala gracilă a dilematicilor în ceea ce priveşte, cum altfel,  “pofta românească de dat cu părerea nu poate fi stăvilită” …
Domnul Ştefan Vlaston oferă o ocazie, deloc surprinzătoare, de nesolicitată exemplificare în Oltchim, o lecţie neînvaţată începând forţos şi fără inutile complexe: “Nu mă pricep la economie şi nu o să intru în detalii tehnice. Altceva e clar şi trebuie menţionat. Statul nu este capabil să gestioneze astfel de unităţi, integrate într-un lanţ de producţie care nu mai este în stăpânirea statului.” …

Toată nebunia aceasta stârnită (şi întreţinută din toate părţile, greu de stabilit proporţiile exacte între intenţie şi prostie) în jurul Oltchimului e reală dar mi-e greu să cred că un fost profesor şi fost director de liceu in perioada 1990-2008, actualmente preşedintele unei asociaţii EDU CER-Educaţie şi Cercetare, dependent, în totalitate, de portocalosferă poate să emită pretenţii de analist ultracompetent care poate “da valoare adaugată dezbaterii publice”.

Umori ideologice şi false ipohondrii adăugate, însă, da!

Cina informală şi punctul pe legitimitate

El Pais

Van Rompuy şi Monti reprezintă două variante ale Europei tehnocrate pe care mulţi cetăţeni, nu doar populişti, vor să o lase în urmă. Van Rompuy a fost numit printr-o surpriză în timpul unei cine informale cu şefi de guverne, căutând un profil fără asperităţi pentru un post lipsit de orice posibilitate de a juca vreun rol în procesul intern politic, şi cu atât mai puţin de a răspunde sau a intra în contact cu cetăţenii în mod direct.
El concentrează toate contradicţiile alambicatei structuri instituţionale pusă în practică de Tratatul de la Lisabona şi de voinţa statelor de a elimina orice figură carismatică care ar putea funcţiona drept contrapondere.
Monti reprezintă un nou tip de guvern tehnocrat, care forţează până la limită mecanismele politice normale ale statelor membre pentru a-i substitui pe politicienii aleşi când aceştia nu sunt capabili să asigure credibilitatea guvernului pentru a duce la capăt reforme şi tăieri în termenele şi forma alese de centrele de decizie europene – Bruxelles, Frankfurt (sediul Băncii Centrale Europene) şi Berlin.
Criza monedei unice pune sub semnul întrebării Metoda Monnet, ce are şaizeci de ani, şi constă în a avansa fără zgomot în integrare pe bază de mici paşi care fac inevitabilă următoarea cedare a suveranităţii, şi chestionează mai mult decât metoda: legitimitatea câtorva de a lua decizii de o importanţă capitală pentru cetăţenii statelor membre fără a se supune controlului lor la urne. (…)

Concis şi fără menajamente; restul sunt poveşti polologhii (şi) barrosabile!

Tembelismo(mili)metru …

Moralistul naţionale, identificatorul de tigăi din mass media, augustul invitat la decenţă pe motive emotive îşi coboară, zglobiu şi, vaaai, amnezic,  scara valorică: Puiu Haşotti suferă de un tembelism intelectual acut , amestecându-l în tărăşenia aceasta şi pe Neagu Djuvara care măcar, mai nou, are (nevoie de) scuza numeroaselor şi inevitabilelor indigenţe ale senectuţii …

Nimic nou sub soarele Evenimentului Zilei. Altul care aspiră la aprecierea:  în ochii poporului s-a remarcat prin câteva luări de poziţie împotriva unor grave abuzuri …

Post scriptum

Prezenţa deranjantă a tembelismomilimetrului unidirecţional din indiviza dotare a  domnului Pleşu nu mă împiedică să-i urez, cu o săptămână întârziere, ani mulţi, buni şi (cu mult) mai înţelepţi!

Fragen Sie die Freunde, Frau Merkel!

Atât de bunul şi sud-esticul ei prieten ar fi trebuit (la noblesse oblige – când este, când nu, ask, zum Beispiel, Aspazia!) să o atenţioneze că dincolo de Prut fotoliile sunt (cu mult) mai scufundoase

Descifrarea sensurilor (filosofia istoriei) …

Excesiva radicalizare la care suntem supuşi şi, probabil, supunem, docţi, semidocţi, sfertodocţi ori pe nedrept suspicionaţi paseişti la rândul nostru, m-a dus către rememorarea unui pasaj din cartea domnului Cristian Troncotă, DUPLICITARII, Din istoria serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România (1965 – 1989):

< Să amintim mai întâi o legendă, descurajatoare prin morala ei, ce circulă în rândul tinerilor istorici şi care pleacă se pare de la un fapt real. Se spune că un diplomat chinez a fost întrebat la un moment dat – începutul anilor ’90 – de către un ziarist occidental, ce părere are despre rolul şi consecinţele revoluţiei franceze de la 1789-1794 în istoria universală. Răspunsul a venit prompt : „Este o istorie prea recentă ca să-i putem descifra sensurile”. Trecând peste această lecţie de filozofie a istoriei de tip asiatic,va trebui să recunoaştem că cei ce se încumetă la studiul „istoriei recente” – după alţi autori chiar „prea recentă” – se expun unor riscuri ce ţin de domeniul credibilităţii. >