< Tatăl meu, când eram copil, încercând el să mă facă să înţeleg cam ce este politica lumii (faţă de soarta unui miner, condamnat să rămână miner, în veci pururea) îmi povestea: “O femeie îşi bate copilul. Copilul plânge. Te duci şi întrebi copilul: de ce plângi? El zice: fiindcă mă bate. Întrebi femeia: de ce-l baţi? Zice: fiindcă plânge…” Politica, îmi spunea tot el, e visul nostru că, odată şi odată, trei puncte de vedere total antagoniste se vor putea întâlni şi convieţui. Dar, din nefericire, cât va fi lumea-lume, cineva va bate, cineva va fi bătut, şi un dobitoc de proletar va tot ridica acel steag pe care în loc de “egalitate” e o seceră şi în loc de “libertate” e un ciocan. Fiindcă nu are alt steag: fiindcă speră, speră cu tot sufletul că steagul s-a mai înţelepţit, a văzut atâtea, practica e mama teoriei, nu? >
Ion Desideriu Sîrbu / Adio, Europa!
Vultureşti 
Ehei ! Vorbe intelepte, dar cine le citeste si cati le inteleg ?…
Puțini din cei mulți.
Mulți din cei puțini!
Vă mulțumesc, Doamnă!
E normal să apreciem aceste cugetări. Dar, din păcate, rămânem doar cu atât!
Bun și atâtul care duce către alt atât …
Excelent !
Amu, nu știu de unde/atâta infatuare și aroganță pe bietul și umilul meu cap, dar să vedeți obrăznicie : îmi permit un mic amendament. Practica este mama teoriei dar e o mama ei vitregă. S-a dovedit în multe cazuri (și nici cel amintit nu face excepție) că simpla observație vegetativă nu duce la înțelegerea și explicare fenomenului. În baza practicii se poate învăța doar lecția repetiției. Cu greșeli cu tot.
De-i mai spune și ciclicitate, subscriu!