Urmă fără umbră

Daniel Octavian Bejan, Moș Toader

< În fiecare primăvară, cum dă colţul ierbii şi mijeşte floarea de cireş de sub teaca de promoroacă, moş Toader îşi zugrăveşte casa.

– D-apăi cum, dom’ Dănuţ? Că doară n-o să stau cu casa necurăţată!
Are 84 de ani, dar nu-i place să vorbească despre asta.
– Moare prostul, moare  şi deşteptul. Toţi mor. La ce să mai ţin socoteală anilor? Îmi foloseşte la ceva? Că unii aşa sunt, le place să se fudulească tare cu anii lor pe pământ, de parcă e mare ispravă că ştii număra anii vieţii. Ori că nu te-a luat moartea dintre vii. Mai bine zi ce-ai făcut în lumea asta, dacă ai ce spune. Dacă nu… taci. Că vorba nu e dată ca s-o strice în gură toţi proştii.
Cum vine primăvara îşi ia găleata cu var, bidineaua şi zugrăveşte casa. Trece, cu mişcare domoală, atent cumpănită, cu bidineaua muiată în var peste peretele casei, lăsând urmă albă şi curată. Totul se întâmplă molcom, liniştit, fără grabă, ca într-un ritual îndelung repetat, care trebuie săvârşit pe îndelete, cu pioşenie şi fără grăbită zarvă. Seara se aşează pe prispă, sparge câte o nucă şi cinsteşte câte un pahar cu vin şi face politică. N-are multă şcoală, dar are o limpede înţelegere a lucrurilor şi o cumsecade rostire a credinţelor sale. (…) >

Cetiți, cuminte surâzând, mai departe la bunul Rabbi în bătătură …