Linia de pertinență

< Într-o gândire care privilegiază modelul generativ (a cărui primă formă se găseşte, poate, în cultul strămoşilor) în raport cu cel cauzal, linia de pertinenţă, în loc să separe transcendentul de imanent, trece printre virtual şi manifest. Percepute ca două aspecte ale unei singure realităţi în permanentă mişcare, ele nu sunt generatoare de “concepte disjunctive” precum acelea de existenţă/neant, spirit/corp, Dumnezeul/lume, subiect/obiect, realitate/aparenţă, Bine/Rău etc. Sensibili la riscul inerent dualismului de a închista circulaţia suflului vital într-o confruntare fără ieşire, chinezii au preferat să pună în prim plan polaritatea lui Yin şi a lui Yang care prezervă curentul alternativ al vieţii şi caracterul corelativ al oricărei realităţi organice: coexistenţă, coerenţă, corelaţie, complementaritate … Rezultă de aici o viziune în care lumea apare nu ca un ansamblu de entităţi discrete şi independente unde fiecare constituie în ea însăşi o esenţă, ci ca o reţea continuă de relaţii între întreg şi părţi, fără ca unul să le transceadă pe celelalte.>

Anne Cheng, Istoria gândirii chineze

***
Mulțumesc, Epistematic!

Advertisement