“Paţientul rumân” şi întreabă-mă ca să te-ntreb

O întrebare grea de sensuri (în cheie elitistă, chiar sediţioasă):
Care-s bolile presei, ce-au crescut o dată cu ţara?
Şi-un răspuns, al lui Tudor Călin Zarojanu, care m-a lăsat, de ieri încoace, oftând pe-o margine de gând:

< Bună întrebare! Într-adevăr, cum ar putea să fie presa altfel decât ţara? Neseriozitatea, frivolitatea, setea de mizeria altora, neîncrederea în nimeni şi nimic, lipsa de repere, capacitatea de a inventa “personalităţi”, certitudinea că ne pricepem la absolut orice, incapacitatea de a spune “Nu ştiu”, mitomania, mania persecuţiei, teoria conspiraţiei, incompetenţa, slaba cunoaştere a limbii române, logica precară. >

Contextual corect identificatei capacităţi tâmpe de a inventa personalităţi, din căutările prin blogosferă, la domnul Vasile Gogea o altă întrebare tulburătoare şi la margine de revoltă lucidă:
Cum s-a luptat premierul cu tancurile la Cluj. Dar, cum ne vom lupta noi cu minciunile lui?

De aici am ajuns, şi mirare nu-i, la Nicoale Filimon Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala:
< — Domnule agent, ai pietate de mine, eu nu sînt liberal, o mai repet, nu sînt nici conspirator; singura mea culpă este că strig și eu libertate și egalitate, dar să n-am parte de tot ce voi cere la Dumnezeu, dacă am fost vreodată liberal sau dacă înţeleg la ce se obligă cineva cînd pronunţă aceste cuvinte.
Agentul poliției, uimit de poltroneria slujnicarului, zise în sine, mișcînd din cap: „Sîrmană Românie!… Iată oamenii cari au să te conducă la fericire!… Iată pretorianii tăi care o să-ți rumpă vestmintele și o să puie la sorț cămașa ta. La două lovituri de vargă, ei se leapădă de tine ca Petru de Crist și cu toate acestea, daca soarta m-ar fi pus în pozițiunea acestui mizerabil și pe dînsul într-a mea, desigur m-ar fi făcut să-mi dau sufletul în torturi.“
În momentele acestea fața agentului luase o espresiune teribilă, ochii i se întunecaseră, el nu știa ce deciziune să ia: dar după un moment de ezitațiune esclamă:
— La tortură! La tortură, mizerabilul!
Gendarmii luară cele două cărămizi și le puse în mijlocul camerei, alăturate una de alta, iar dupe aceea puseră pe pațient să șează cu picioarele pe dînsele, fără să se miște cît de puțin.
Agentul privi orologiul și ieși din cameră, ordonînd zbirilor să ție pe pațient în pozițiunea aceea, pînă va denunța pe conspiratori. >

Advertisement