Nu place la mine!

Am citit apelul şi-am rezonat, durut, cu fiecare cuvânt …

Respectaţi autonomia universitară la UMF Tg-Mureş!

Autonomia universitară, prevazută de Constituţia României este pe cale să fie incalcată la Tg-Mureş! La UMF Tg-Mureş admiterea se susţine în limba maghiară, cursurile se desfaşoară în limba maghiara, examenele se susţin în limba maghiară, nefiind încălcat dreptul la învăţământ în limba maghiară! Dorinţa politicienilor de a rămâne la putere cu orice preţ determină încălcarea principiului constituţional de autonomie universitară! Senatul universităţii doreşte respectarea legii educaţiei, doreşte învăţământ în limba maghiară, dar nu vrea separare! Daca eşti de acord cu respectarea principiului autonomiei universitare, dacă eşti un cetăţean european împotriva separărilor etnice, semnează petiţia care va fi înaintată premierului României, Ministerului Educaţiei, parlamentarilor şi europarlamentarilor, prin care cerem:

– respectarea autonomiei universitare în general, şi în special la UMF Tg-Mureş;
– neimplicarea politicului în activitatea academică in general, şi în special la UMF Tg-Mureş;
– recunoaşterea Cartei UMF Tg-Mureş;
– recunoaşterea alegerilor la UMF Tg-Mureş;
– nesepararea învăţământului pe criterii etnice la UMF Tg-Mureş;
– anularea Proiectului de Hotarâre de Guvern privind separarea pe criterii etnice a învăţământului la UMF Tg-Mureş.

Şi-am semnat, întru susţinerea acestui protest, cât de apăsat permite virtualul să fie semnat …

1 thought on “Nu place la mine!

  1. Pingback: colţul cu vechituri – 15 « Colţu' cu muzică

Comments are closed.