Manole, cel cu palma mare cât o pâine

Danile Octavian Bejan scrie, la hotar dintre lacrimă şi surâs, despre Două întâlniri.
O găzduiesc, onorat, pe prima dar rogu-vă să mă credeţi “pe fiinţă de adevăr” (cum se spunea pe vremea lui George Topârceanu) că la un click distanţă este o a doua şi mai strivitor-înălţătoare …

– Manole. Mă cheamă Manole, da’ lumea îmi zice Micu.
Nu e mic. Are picioarele groase, butucănoase, înghesuite în nişte pantaloni ponosiţi, prea scurţi. E mare. Greoi. Chipul de copil mare, cu o expresie blajină, contrastează puternic cu trupul prea mare, diform, înghesuite în haine prăpădite, peticite. Ochii sunt calzi, umezi, blânzi şi goi, strâmbaţi de un uşor strabism. Smocuri de barbă îi acoperă faţa, în neorânduială. Cu mâna stângă, mare cât o pâine, îşi mângâie mâna dreaptă, mare cât o pâine. Şi se leagănă, ca un copil certat, aplecându-se uşor în faţă, apoi lăsându-se pe spate. Stă turceşte şi îşi mângâie cu mâna stângă, mare cât o pâine, mâna dreaptă, mare cât o pâine. Şi mă priveşte. Şi îmi dau seama că în spatele chipului de copil, stă o minte de copil, în ciuda trupului mare, diform.
Are în faţă un carton. Citesc cu voce tare:
– 1 leu = 1 Zâmbet.
Exact aşa e scris. Zâmbet. Cu majusculă. Îl întreb.
– Tu ai scris asta?
– Nu. Eu nu ştiu să scriu. Nu mă duce capul.
Se loveşte cu arătătorul mâinii stângi, strâns, în creştet.
– Mi-a scris un băiat care mai vine pe aici. L-am rugat eu să scrie. E un băiat cu bicicleta care mai stă cu mine. Mai vorbeşte cu mine. Mai e oameni care vorbeşte cu mine.
– El te-a învăţat să cerşeşti? îl întreb.
Mă priveşte cu ochi mari. Răspunde cu glas de copil:
– Eu nu cerşesc. Uite!
Îmi arată cartonul. Citesc din nou cu voce tare:
– Un leu, un zâmbet.
– E mult? mă întreabă.
– Nu e mult, Micule.
– Nu cerşesc. Eu muncesc.
– Unde munceşti, micule?
– Mă mai cheamă oamenii de la magazine la cărat. Da’ nu tot timpul. E mult 1 leu?
– Nu e mult, Micule.
– Mi-a zis nişte oameni că zâmbesc frumos. O femeie mi-a zis că am cel mai frumos zâmbet. Aşa a zis. Nu cerşesc. Dacă un om îmi dă un leu eu zâmbesc. Aşa mi-a zis femeia aia, că dacă zâmbesc e cel mai frumos. Că le face bine la oameni.
– Te cred, Micule. Şi dacă îţi dă cineva nu unul, ci doi lei, îi zâmbeşti de două ori?
– Nu, că n-apuc. Oamenii se grăbeşte.
– Atunci râzi? Pentru doi lei râzi?
– Nu râd. Nu prea îmi vine. Când râd fac cumva şi îmi curge mucii şi nu le place la oameni. Băiatu’ ăla cu bicicleta mă mai face să râd. Îl cheamă Vali.
– Bine, Micule. Uite, eu am să-ţi dau zece lei. Şi nu mă grăbesc. Dacă pentru un leu e un zâmbet, pentru zece lei…
– Aaa, e multe zâmbeturi.
– Uite zece lei, Micule. Îmi zâmbeşti de zece lei?
– Asta cât vine? e derutat.
– Zece lei, zece zâmbete – îi explic.
– Da. Zece. Nu ştiu să zâmbesc de atâtea ori.Îţi zâmbesc o dată, da’ te ţin minte când mai treci pe aici. Vrei?
– Vreau, Micule!
– Să mai vii la mine, da? Şi ţie îţi zâmbesc gratis.
– Bine, Micule. La revedere!
-Stai, că n-am zâmbit.
Îmi zâmbeşte. Are doi dinţi lipsă. Şi buzele arse. Şi chipul murdar, năpădit de smocuri de barbă. Şi privirea strâmbată de strabism. Dar atunci când îmi zâmbeşte se face cald. Şi primăvară. Şi lumină. Se leagănă. Zâmbeşte, iar cu mâna stângă, mare cât o pâine, îşi mângâie mâna dreaptă, mare cât o pâine.

7 thoughts on “Manole, cel cu palma mare cât o pâine

  1. Excelent…
    “Îmi zâmbeşte. Are doi dinţi lipsă. Şi buzele arse. Şi chipul murdar, năpădit de smocuri de barbă. Şi privirea strâmbată de strabism. Dar atunci când îmi zâmbeşte se face cald. Şi primăvară. Şi lumină. Se leagănă. Zâmbeşte, iar cu mâna stângă, mare cât o pâine, îşi mângâie mâna dreaptă, mare cât o pâine.”

    • Un leu, un zâmbet …
      E o muncă respectabilă (fără nici o intenţie de sarcasm)!
      Eu mulţumesc!

  2. Un articol miscator de adevarat! Oamenii nu mai au timp nici pentru zambete pentru ca “se grabeste”. Doamne , ce trist! Frumos de tot! Sinceritate si naivitate debordanta in acest “Micule”

  3. Pingback: colţul cu rock clasic – 15 « Colţu' cu muzică

  4. Intalniri emotionante si datatoare de speranta. Si mai ales simplu si frumos povestite. Multumesc pentru impartasire!

Comments are closed.