Anvizajând oiştea-n gardul limbii române

Cristian Teodorescu, Mentenaţa limbii române:

< (…) S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par sa-şi fi luat doctoratul înainte de a lua nota de trecere la română în liceu se dau în barcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotaţi sa facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luam în considerare, fiindca anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întretinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru ca ne focusăm.
Şi nu mai asteptăm un răspuns, ci un feed back.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior “Să-mi bag…”

16 thoughts on “Anvizajând oiştea-n gardul limbii române

  1. Boier dumneavoastră, un feed-back de la mine! E must să achiesăm și să anvizajăm terminologia, deoarece blogul e o locație unde avem oportunitatea de a implementa (!). Avem expectațiunea că ne vom focusa pentru a fi mai determinați! 😉
    (să nu uiți de concursul de satiră!) 😉

    • Această excogitaţie învăluită (o fi safe?) în diafane tribulaţii lemnoase şi noi idiosincrasii aparţinând elitismo-cretinismului cavernal şi tenebros mă trânteşte, cu violentă blândeţe (a se observa suava articulare oximoronică) de pereţii existenţiali cu întrebarea (ca întrebarea) când o să am timpul necesar (feed-back-ul, că adică) pentru concursul de satiră …

  2. Pingback: Un tablou « Mirela Pete. Blog

  3. Aferim!
    Unul din nenumărații mei șefi îmi spunea deunăzi că “un to do list pentru augmentarea capabilităților unor device-uri și implementarea know-how-ului este un must have”… Asta în condițiile în care omul a fost olimpic la română, cândva, acum o mie de ani. Pe județ, e adevărat, dar asta mai puțin contează. Și, da, pe urmă a sunat telefonul și apoi și-a băgat-o scurt în mama interlocutorului.
    Adevărul e că înjurăturile nu sună deloc bine în limba lui Nick Nolte sau a lui Joe Pesci, nu?

  4. Pingback: DeXign. Noul site al agenției noastre de branding « Mirela Pete. Blog

  5. Pingback: Din primăveri adunate « Mirela Pete. Blog

Comments are closed.