Yes! Very, very sure!

Via Theodora Marinescu:

De la aiuritoarea intervenţie exclusiv cu boborul (exclusiv camarila) reţinusem netrebnicia unei aserţiuni menită a desfăta “buzele reci de intelectuali fierbinţi“: Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu îmi pare a fi chiar un dictator!

Lăsând la o parte sensul referitor la magistratul suprem din Roma antică cuvântul presupune şi sensurile de conducător (sunt concesiv, şeeef) de stat cu puteri discreționare şi figurativ om cu purtări autoritare, persoană care exercită o activitate tiranică; tiran, satrap, despot….
Ocara foloseşte, şi o ştie foarte bine în infamia-i, pe post de supapă dintre utopia şi distopia portocalosferei …
Şi nu termenul de dictator se potriveşte acestui om. Cel de autocrat mi se pare, din nenorocire, că-l îmbracă, pardon, i se udresează mai bine!

5 thoughts on “Yes! Very, very sure!

  1. Funcția politică de dictator din timpul romanilor îl numea pe acesta pentru o perioadă delimitată de 6 luni, iar acel summum imperium se încheia după acest termen bine stabilit.
    Așa că da ! Ai dreptate Doru ! Nici termenul, nici perioada nu i se potrivesc. Acest om ( definit om doar după aspectul biped ) este autocrat și nu dictator.

  2. Dupa logica mea, unul pe care il injur de dimineata pana seara e un cretin. Punct. Asta ca sa nu zic o p–a 😀 Ma iarta, dar m-a enervat 😀

Comments are closed.