“Mori, mizerabile, dacă-mi ofensezi străbunicul!”

Căutând, ieri, la venirea Meşterului Manole, un sinonim pentru “gazdă” (voie-i să nu-mi placă un cuvânt şi nici etimonul acestuia, nu?) am ajuns să-mi fiu un pic difuz, doi pici, confuz, trei pici, echivoc, patru pici, imprecis, cinci pici, indefinit, şase pici, nedeslușit, şapte pici, tainic (şapte este cifra-mi ezoterică) şi evitând a folosi cortelaş, cuscută, găzdoaie, incolinism am ales amfitrion (cuvânt arondat, pe nedrept, scrie-s-ar, livrescului şi pe moft de consecinţă folosit  în cărţi și în limbajul oamenilor culţi).
Dacă am ajuns iar la cei de la Archeus acolo am rămas (nu înainte de-un scurt răgaz în dicţionarul de mitologie întru dumirire de Amfitrion, Alcmena, Zeus, Heracles) să oftez alături de Cincinat Pavelescu gândurile-rândurile-i:
<Pe când căutam o inspiraţie, văd în fundul salonului un dulap de cărți cu două rafturi goale. Ca să nu se observe lipsa cărţilor vândute, pentru ca invitaţii să fie bine ospătaţi, amfitrionul așezase în rafturile goale o colivie, pe care o înveselise, altădată, cântecul unui canar>…
Şi-n “Amintirile literare despre Alexandru Macedonski” rămas-am cât mult rămas-am …
Drept dovadă:
<Voi mai povesti o mică farsă pe care, fără nici o răutate, am făcut-o directorului meu cu prilejul inaugurării, de către regele Carol I, a măreţului pod de peste Dunăre. În ziarul Ţara, inspirat de Nicu Filipescu, apărând clișeul podului, primul-redactor m-a rugat să improvizez o odă regelui Carol, care a și apărut seara în ediția specială a ziarului. Poema mea a dat ideea maestrului Macedonski să facă și el un madrigal regelui în Literatorul, care tocmai trebuia să apară a doua zi. Nu-mi amintesc decât cele 2 versuri de la sfârșit. Sunt d-atunci cel puţin 40 de ani. Ideea era aceasta: “Pe râul de argint când podul/ Întinsu-l-ai, gândea norodul:/ Nu-n Dobrogea ai intrat, sire, / Ai intrat în nemurire.”
Eu însă ducând versurile la tipografie am adăugat de la mine două versuri: “Sau, să mă exprim mai bine:/ Ești acum coleg cu mine!”

Le-am iscălit pe toate Alex. Macedonski, am pus să se culeagă repede și am tras 5 numere cu varianta aceasta, rugând pe tipograful Göbl să trimită acasă 5 numere cu farsă și 20 cu versurile autentice.
Când a sosit băiatul cu revistele, am ascuns ochelarii maestrului și am deschis nervos pachetul. Revista era imprimată luxos pe o hârtie velină, albă și groasă. Numărul se prezenta bine. Macedonski își caută ochelarii și-mi spune: Am impresia că versurile mele erau mai puține. Au fost 4 și mi se pare că sunt 6. Ce-o fi blestemăția asta? Maestre, îi răspund eu, mi se pare că-i un zețar poet. N-o fi completat el poezia, părându-i-se cam scurtă? Cum crezi, Cincinat, c-o să-și permită zețarul asemenea infamie? Ia citește mai bine dumneata să vedem ce e. Și, cu glas sonor și patetic, accentuez ultimele versuri: “Nu-n Dobrogea ai intrat, sire, Ai intrat în nemurire! Sau, să mă exprim mai bine: Ești acum coleg cu mine!”
Maestrul se făcuse vânăt și era aproape să-i vie rău. Sunt desființat. O să mă crează regele nebun. Repede la tipografie să oprească tirajul. Dar dna Macedonski, mai calmă, luase un număr din cele bune și-i spuse: Alexandre, trebuie să fie o farsă. Liniștește-te! Nu vezi că dnul Cincinat râde? Maestrul trecu brusc de la excesul supărării la un râs vesel și zgomotos. D-ta ești vinovatul! Mă miram să aibă tipograful atât curaj. Și în focul care ardea, aruncă unul câte unul numerele buclucașe, adăugând zâmbitor: Trebuie să recunosc că farsa a fost admirabilă. Bravo! (…)
S-a așezat nemulţumit la masă, a mai sorbit din halba cu bere și a început să ciocănească versul ca pe o nicovală roșie. Însă cuvântul catastrofal ce trebuia să înlocuiască o rimă onestă a mea nu putea fi introdus, cu toată silința și meșteșugul de mare făuritor al maestrului. Chiar pentru d-ta e aproape imposibil… Dar n-am apucat să termin fraza. Roşu de mânie a sărit în picioare și m-a apostrofat violent: Mi se pare că d-ta începi să uiţi cine eşti. Te-am scos, domnule, din mahalaua Batistei și din fiul unui ingineraș de la CFR, te-am ridicat până la mine fiul generalului Macedonski; băiete, nu-ți pierde capul și revino la modestie și la realitate. Atunci mi-am pierdut capul în adevăr și i-am ripostat nemilos: Tatăl dumitale o fi fost ministru de război, dar al meu n-are nici o rudă care să fi trădat pe Tudor Vladimirescu. În culmea furiei și a indignării, Macedonski a pus mâna pe un cuțit de tăiat hârtie, destul de masiv, ce dormita pe masă, și mi-a dat o lovitură în piept. Mori, mizerabile, dacă-mi ofensezi străbunicul! Apoi a izbucnit într-un râs nervos, dar jovial, fiindcă pumnalul, fabricat dintr-un fel de hârtie, se ghemuise și nu-mi pricinuise nici un rău. Am vrut să te sperii, Cincinat, și să nu-mi mai răspunzi altădată chiar când ai avea dreptate. Eu sunt un om necăjit, am trecut prin multe. Tu ești tânăr, trebuie să te stăpânești și să rabzi. Hai mai bine să ieşim! Berea nu e gustoasă decât la berărie. Şi iată mi-a venit și versul. Bravo! A quelque chose malheure est bon.>

Postare dedicată, în cadenţa deloc îngăduitoare a timpului meu, unui fumător de pipă!

5 thoughts on ““Mori, mizerabile, dacă-mi ofensezi străbunicul!”

  1. “Când am fost ură am fost mare,
    Dar, astăzi, cu desăvârşire
    Sunt mare, căci mă simt iubire,
    Sunt mare, căci mă simt uitare.
    Eşti mare când n-ai îndurare,
    Dar te ridici mai sus de fire
    Când ţi-este inima iubire,
    Când ţi-este sufletul iertare.
    Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
    Prin viaţă trecem în neştire,
    Dar mângâierea e-n iubire,
    De-ar fi restriştea cât de mare,
    Şi înălţarea e-n iertare.” Rondelul meu, A. Macedonski

  2. Pingback: mini-portret Sort Sol « Colţu' cu muzică

  3. Pe vremea aceea şi glumele aveau alt… umor. Şi e adevărat, berea parcă întotdeauna e mai bună la berărie… 🙂

    • E mai bună la berărie dar citeşte cu cine: “Fiind student la Drept, urmam dimineața cursurile universitare. După prânz asistam la prelegerile magistrale ale lui Titu Maiorescu. Colaboram și la diverse cotidiene. Seara ieșeam cu Macedonski, colindând berăriile sa ne întâlnim cu George Coșbuc, Caragiale și alții.”
      Ce vremuri, ce bere …

Comments are closed.