De ce te mefiaşi, gospodin Volodea?

Trenduri de început de an, varianta Tismeneţchi fiul şi portocaleza de mare cavaler: reîncărcarea  bateriilor intelectuale , conform unor preţioase indicaţii de lectură, strâmb echipotenţiale, meteahnă veche nu numai în Mioritic Land, fortificare spirituală în vederea bătăliei finale ce poate duce la şi aduce în nedorite dar majore probleme, cel puţin financiare, evitarea dârză (şi de dârvală) a declinismului şi crizismului, negarea şi deconstrucţia a tot ce nu convine calapodului mental dar clamând, calp, disponibilitatea dialogului şi la finalul prolegomenei (etimon care provine din greacă şi nu din franceză) izbucnirea, izbirea şi fals izbutirea unor alăturări care evidente, care fortamente spăimoase:

“Mă mefiez de pesimismul neo-spenglerian şi de alte scenarii apocaliptice. Nu cred că Marx are răspunsuri la provocările timpurilor noastre. Nu cred ca marxismul ori anarhismul, în oricare din încarnarile lor, pot oferi altceva decat ceea ce Max Weber numea excitaţie sterilă. (…) Nu cred că libertatea este “necesitatea înţeleasă”. (…) Nu cred că trăim în “era falimentului democratiei liberale”. Cred că dezideratul retestăii “ipotezei comuniste” este absurd, iresponsabil şi cinic. Pe scurt, obscen. În vremuri precum acestea pe care le trăim acum ar fi bine să-l recitim pe Max Weber şi să medităm la distincţia fundamentală dintre etica convingerilor absolute şi etica responsabilităţii. Fantasmele salvării, nu voi osteni să o spun, rentează doar pe termen scurt. Pe lungă durata, ele duc la hecatombe”.

Nu o să insist, mă cam, scrie-s-ar, mefiai dar şi pentru că domnul Cristi Petre în  Cărţi citite de alţii. Azi, despre cărţi citite de Vladimir Tismăneanu a reuşit cu mult mai bine decât aş fi capabil …

O să scriu, însă, uimit de inepuizabilul tupeu al unei progenituri de stalinişti puri  că Господин Volodea evitând să se privească într-o firească oglindă (mefienţa introspecţiei ?) şi să-şi înţeleagă, totuşi, libertatea ca pe o necesitate (e totuşi aberant, cu tot respectul, să-l suspectezi pe Spinoza, via Mihail Şora că acest decalc  folosit pentru comuniştii de rând a oferit libertăţii un fundal, o iluzie de sens  ajungând, într-un aiuritor cap de linie, la “pecetea depersonalizării”) preferă, e mult mai comod (“E în chestie!”) să vadă pe alţii ca  sacerdoţi ai dogmei, comisari ai utopiei, obtuzi, vehemenţi, insolenţi, intoleranţi şi să nu constate că deşi se pot citi biblioteci întregi poţi rămâne un incult …
Un incult cu atât mai agresiv cu cât este mai obedient, ignorând, voit, “stilistica exprimării” ( întru alungarea bacteriilor intelectuale care favorizează amneziile penibile) nenumăratelor “mârlănii băsidenţiale” …

Sau cum ar spune un rus care (nu) se respectă: “Méfiez-vous des idées qui puent!”

4 thoughts on “De ce te mefiaşi, gospodin Volodea?

  1. Mie mi se pare reconfortant sa observ ca nu sunt singurul care fluiera cand vede petrecandu-se un scenariu tipic caragielesc, despre un magar care canta Carnavalul din Venetia cu variatiuni in aplauzele intregii Curti.

    Dar ce sa faci cand, vorba lui Dinescu, cavaleria este stransa in curtea fabricii de zahar candel, de la Cotroceni, la lins acadeaua? Nu ne ramane decat sa salutam respectuos mizeria si ragaitul cult, de mare mahar (tot de la Dinescu citire).

    • Onorantă vizita, bun venit!
      Şi ne rămâne opţiunea nu să salutăm ci să desfidem “mahalagismul cu neologisme” sau, altfel scris, manelismul pseudoelitist!

  2. Mefientul “domn” Tismaneanu rage, nu canta. Jignind grav specia. Pentru ca magarul este un animal util si chiar dragalas.

Comments are closed.