Uniunea este deranjat şi nu prea …

Kelemen Hunor, afirmă negând şi neagă afirmând, în mlădiul stil de politichie cu obrazul subţiat de-atâta grosime, folosind un plural anemic (bat-o vânturile coaliţiilor de subsidiaritate): Ne-au deranjat foarte mult afirmaţiile colegilor PDL care au considerat că un maghiar nu poate fi susţinut la şefia Senatului.
Şi apasă, să fie acolo, la margine de suficienţă a insuficienţei unei minorităţi greu de prezentat dar profitabil de reprezentat: “UDMR este deranjat de fiecare dată când apar declaraţii care “denotă un naţionalism destul de puternic şi visceral” …
Secretariatul General al Guvernului pare să le mai astâmpere neastâmpărul democratic, vezi bine, să le ordoneze, cât de cât, dezordinile din conturi şi să le orânduie, pentru un timp,  neorânduielile din deconturi …
Şi mai (a)pare ceva: “foarte” nu e totuşi “foartele” determinativ de pe lîngă un adjectv sau adverb care ajută la formarea superlativului absolut ci este, spre liniştea neastâmpărului visceral,  acel neaoş (simbolismul metafizic şi profunzimea dogmatică, în metalimbaj elitofil) nici prea-prea, nici foarte-foarte …

Advertisements

4 thoughts on “Uniunea este deranjat şi nu prea …

  1. Maaai, asta e chestie de subtilitate “limbistica”, faptul ca uniune e de gen feminin, dar stii si tu ca nici Marean, si cu atat mai mult, nici Pista nu cunosc abrevierele, ortografia si-n general n-au treaba cu inutilul bun-simt 😀

  2. Nu am vreo apăsare etnică, departe de mine gândul ăsta mizerabil …
    Mă deranjează mult deranjul foarte mult şi îndeosebi cameleonismul!
    Ce ţi-e şi cu reprezentativitatea asta!

    • Stii ce ma doare pe mine? Sa vad ca UDMR e singura formatiune politica sa zicem conseventa siesi, scopurilor sale de-a ramane mereu in arcul puterii. Pentru asta aproape ii invidiez, inciudat de-a face parte din… ceilalti. Desi nu sunt de-al nimanui, decat de-al meu 🙂

      • E coadă mare, prietene, la înciudarea asta …
        În altă ordine de idei (lasă-i în deranjul lor de politicieni) cetisem acum puţine minute în urmă câteva rânduri din Alecu Russo. El folosea formularea “limbistică” …

Comments are closed.