Patologia insuportabilului

După “Totuşi ruşinea” lui Teo Negură şi anatomia obrazului gros la români am mai citit, astăzi,  la Flavius, despre anatomia “obrazului hîrtie igienică”, o postare care sfâşie şi indică, fără false decenţe, alunecarea, la grămadă, silnică şi zilnică, în mocirlă …

—-
Genunchiul Lumii,  E mult? E puţin?…

Ce aş mai putea adăuga azi? Că suntem o ţară strivită de bocancii şi dispreţul batjocoritor al clanurilor? Că suntem o ţară a cărei credinţă a mai rămas doar în moaşte? Că strada şi televizorul sunt tot una, sub aceeaşi lege a şişului şi pumnului? Că “statul” nu e altceva decît anticamera primitoare a unei încăperi pe care scrie “Sala de Euthanasieri” pentru cerşetori flămînzi? Că imnul ne este o manea? Că legile ne sunt pecetluite cu arginţi? Că negrul literei cărţii ne e scuipat şi folosit ca boială de piţipoancele-porno? Că virtuţile se cumpără pe centură? Că pupincurismul e monedă forte şi obrazul hîrtie igienică? Că frica ţine loc de “bună ziua”? Că politica e cămătărie? Că sănătatea şi şcoala devin recompense de lux pentru “aleşi”? Că… “democraţia nu-i pentru căţei…” Că speranţa aia care murea ultima, a murit, iată, de mult şi noi o conducem uşurel pe ultimul drum?…

Acum trei ani nu credeam să ajung să nu mai am nimic de adăugat… Da’ nu-i nimic, ar mai fi doar vreo 50 de ani pentru tot circul ăsta… Adică vreo 50 de toamne, 50 de veri, 50 de ierni, adică o amărîtă de viaţă scurtă de om norocos… Foarte puţin, mă gîndesc privind la ţîncii din jur…

Advertisements

6 thoughts on “Patologia insuportabilului

  1. Eu am o vagă senzaţie… Cu cât ne vom apropia de anul de graţie 2012, vom zice că acum a fost bine…

    • Valorizarea prin coborârea unui standard minim.
      Vorba specifică a hazului de necaz, supapa asta care ne-a scăpat dar şi scăpătat de multe: înainte … era mai bine!

  2. Servus, Doru…
    multumesc pentru gind. da, e insuportabil. firul asta subtire, ca de păr, al gîndurilor de aici din “eter” reuşeşte încă să ne mai ţină întregi. de s-ar putea concretiza, materializa si in altceva….
    Toate cele bune!

    • Eu mulţumesc pentru gândurile transferate aici.
      Teamă îmi este că “fluviile” (vorba Lăzăroiului, într-un interviu aberant din oficios) ne vor potopi, furtiv şi portocalofil, prezentul.
      La urma urmei, singurul care contează …

  3. Pingback: Hotel Ampoi, adică la bohème « Teo Negură

  4. “Pe culmile disperarii” – iata un titlu devenit sintagma iterativa. Transferat intr-un prezent pe care acum cativa ani nu-l credeam posibil. “Ce-i de facut” este, din pacate, la romani, o intrebare din sfera retoricului. Ne vom supune, ca si altadata, mersului, firesc sau nu, al lucrurilor. Asteptand ca altii sa decida pentru noi.

Comments are closed.