Pentru că… mai trebuie să şi cunoaştem “oameni ca lumea”

Uite cum de la mult nedorita dar pregnanta prezenţă a absenţei trăsăturii Shogunului am reîntâlnit Tribuna şi am cunoscut un editorialist, Dragoş Bako semnând o paralelă între surâs şi plâns, Maiştri, băi, nu păduchi!

Aleg, totuşi,  surâsul …

Întâmplare hazlie de dinainte de decembrie 1989: la un restaurant renumit din apropierea Sibiului, mai mulţi ingineri tineri de la uzina din Mârşa stăteau la o masă, vrând să comande ceva. La un moment dat, câţiva dintre ei observă că farfuriile au ceva urme rămase de la clienţii de dinaintea lor şi îl roagă pe ospătar să dreagă situaţia. Pe măsură ce îi ascultă, nervozitatea ospătarului creşte precum aluatul pus la dospit, omul îşi pune mâna-n şold şi le spune cu tot dispreţul pe care-l avea în gestiune: “Băăăi, aici vin oameni ca lumea, băăăi! Maiştri, băi, nu păduchi ca voi!”. “Păduchii”, care-şi tociseră coatele pe băncile facultăţii de inginerie de la Cluj, au luat întâmplarea drept un episod comic, amuzându-se şi azi de remarca ospătarului pus pe răsturnat ierarhii (…)

9 thoughts on “Pentru că… mai trebuie să şi cunoaştem “oameni ca lumea”

  1. amuzant şi trist deopotrivă, adică poate părea amuzantă întîmplarea cu absolvenţii ajunşi în Mîrşa, tragic ce se întîmplă cu anumite categorii socio-profesionale, de fapt cu toată ţara asta…

    • Râsu’plânsu’ şi apoi plânsu’râsu’, boier dumneavoastră …
      Nesfârşita noastră poveste cu “merge şi aşa” şi părerismul ridicat la nivel de categorie filosofică …

  2. Povestea se integreaza perfect in contextul comparatiilor prezidentiale de la Sulina (ptiu!). Dincolo de monumentala si impardonabila gafa (asta ca sa raman intr-un registru moderat) de a compara UE cu un restaurant, fie el si de 5 stele, cred ca se observa cu ochiul liber din avion numarul urias al ospatarilor de atunci care astazi sunt in top 500. Imbogatiti de revolutie sau ce-o fi fost.

  3. A fost ce a fost. Ce-a ajuns şi ce-a adus e mai mult decât discutabil. Şi deplorabil. Şi nu am suficiente oftative (vorba bunului Şerban Foarţă) să mai adaug …

  4. Nu mai trebuie să trecem prin ce-am trecut !!!
    băsea după aşa ceva plînge. Ospătari, tinichigii…. Cei care-i depăşesc propriul IQ îs… păduchi. Pe vremea “păduchilor” lui Dragoş (nu-l cunosc personal, da’ îl citesc) eram student fix în Cluj (am intrat in ’88, am gătat în ’93). D’aia mi-o plăcut editorialul ăsta. Io din Sibiu (format în Cugir), absolvent de Cluj…, plus că am prieteni mai vîrstnici care şi-or făcut stagiatura la Mîrşa.
    Banzai!
    Banzai!

    • Maiştrii, maeştrii … Este aici, şi aici, ceea ce numea, genial, Adrian Păunescu, repetabila povară … Oricum, Shogun ‘mneavoastră uite unde am ajuns de la “trăsătură” …

  5. Salutare!

    Apreciez că m-ai trecut în blogroll, dar ar fi trebuit să-mi dai de veste. Mă tem că am descoperit cam târziu. În orice caz, te-am trecut şi eu în blogroll de-ndată ce am văzut.

    Mulţumesc şi toate cele bune!

    • Nu am vrut să dau dovadă de ostentaţie ci doar am adăugat, discret, o uşă de intrare în lumea luminii filtrate printr-un obiectiv subiectiv.
      Seria “Necunoscutul din Gara de Nord” m-a cucerit, de-abia aştept să văd scânteile care însoţesc încleştările celor de la rugby,
      Toate cele bune să se adune!

  6. Pingback: A mea | Ţara vorbelor în vânt

Comments are closed.