Democraţia reziduală şi boborul suveran al republicii podgorene

O postare excepţională pe Moshe & Mordechai blog
Am vrut, cu îndârjită speranţă, admit, să cred că se va aprinde blogosfera mioritică îndeosebi în contextul în care Torpilă Vodă se joacă, din augustă plictiseală, de-a modificarea Constituţiei pe care şi aşa când nu o adaptează confuz, conform cine să mai ştie cărui delir rezidual, definindu-l parteneriat, o ignoră cu strălucită nesimţire …
N-a fost să fie! Încă!
Acest “full body scan” al lui Rabbi e un strigăt marcând starea de accelerată şi ignorată cădere în care ne aflăm şi arată, dureros de lucid, perspectivele năprasnice deschise de-un simulacru de politică hăhăită cu referinţele majore aflate, din păcate, la sud de curea.
Îmi permit să preiau “mârâitul” şi să încerc, pe cât posibil, să destăinui şi altora gândurile unui contemporan de mare calibru.

Democraţia reziduală

După 1990, la fiecare atingere a stângului cu dreptul, la orice strănut fără mână la gură, la cel mai mic sughiţ inoportun, ca să nu mai vorbim de turismul minier, corul bocitoarelor, dimpreună cu anxioşii preocupaţi de teribila întâlnire dintre legea gravitaţiei şi drobul de sare, jeleau fragilitatea democraţiei româneşti. Pe bună dreptate, nu de puţine ori. Astăzi o astfel de discuţie, despre fragilitatea democraţiei noastre, nu mai poate avea loc. Singura discuţie rezonabilă, care să nu sfideze bunul-simţ, care se poate purta, este despre caracterul postum al ideii de democraţie românească.
De vreme bună democraţia este un ornament care nu se mai asortează cu rama în care stă atârnată harta României. Orice pretenţie de democraţie a fost evacuată din registrul cotidian, fiind înlocuită de ceva indefinibil, informulabil şi mai ales insuportabil, un fel de democraţie reziudală, în care nici măcar salvarea aparenţelor nu mai interesează. Singura aparenţă care, fără prea grozavă tragere de inimă, se încearcă a mai fi prezevată e tocmai aparenţa că se încearcă salvarea aparenţelor. Am numit mâlul acesta în care funcţionăm, la un nivel al precarităţii care ne devine suspect de suportabil şi indecent de confortabil, democraţie reziduală. Democraţie reziduală pentru că în acest nou ceva informulabil, în care fiinţăm de nişte ani, mai atârnă de căte o creangă, de câte un cui ieşit din perete, zdrenţe ale unor instituţii care ar fi trebuit cândva să reprezinte ţinuta de gală a democraţiei româneşti. Iar din reziduurile acestea, din zdrenţele despre care vorbesc, astăzi, dacă le-am aduna şi petici împreună, abia am încropi un linţoliu.

Continuarea aici.

2 thoughts on “Democraţia reziduală şi boborul suveran al republicii podgorene

  1. Am citit postarea. Din pacate, blogosfera nu s-a aprins. Sau daca da, nu stiu eu. Nici blogosfera, nici spiritul romanesc ce pare stins de-a binelea. Sper, totusi, ca doar mocneste.

Comments are closed.