Sădind câteva rânduri de logaritmi

Era în vara în care preotul Blaga murise şi întreaga familie, brusc nevoind multe neştiute nevoi, se mutase la Sebeş.

Tânărul Lucian Blaga, pentru a-şi înlesni familia, alege, de nevoie, parte din vacanţă să meargă pe lângă Orăştie “unde eram poftit să meditez pe-un prieten. Satul Vinerea nu-mi era tocmai necunoscut. Aveam rude apropiate acolo, dinspre Mama. Pe Remus de aşijderea mi-l ştiam : şchiopăta c-o clasă în urma mea la Braşov, dar era un băiat scuturat, cam neglijent, de-o pregătire şcolară ciuruită de lacune, deştept, încât meditaţiile n-aveau sa ne fure draga de vreme, în zilele calde căutam adumbrirea nucilor din lunci. Remus îmi alegea miez alb şi crud, iar eu potriveam regula de trei ca să-i intre în cap. Mai mult de-o oră-două pe zi nu ne zdrobeam cu lecţiile. Restul timpului eram fiii libertăţii noastre. Remus ducea o existentă de invidiat. Era răsfăţatul a două familii, al unui unchi care-l adoptase şi al părinţilor săi, care de-asemenea erau oameni înstăriţi, şi care nu încetaseră nici un moment de a-l socoti al lor. Băiat cu două perechi de părinţi şi de două curţi, Remus îşi privea cu optimism viitorul şi scuipa la distanţe mari prin sat. Şi avea parale. Printre altele o colecţie de „taleri”, al căror număr sporea pe zi ce trecea ca-ntr-o clocitoare, îşi făcea băiatul rost de aceşti taleri c-o dibăcie de scamator : era suficient să intre pentru cinci minute în prăvălia părinţilor săi adevăraţi, ca să iasă de-acolo cu câte-un taler ascuns în căptuşeala hainei, îmi spunea : „Banii aceştia au să ne prindă bine la Braşov. Voi lua o cameră, tu vei sta la mine ! Într-adevăr, în toamna aceea, reinstalându-ne la Braşov, am luat împreună o cameră într-o casă veche din Piaţa Prundului, dar mi-am plătit partea. Remus găsea însă atâtea alte chipuri de a-şi pune-n lumină dărnicia. Iată ca îmi spune : „Ştii, aş vrea să-mi alcătuiesc o mică bibliotecă !”. Şi mă roagă să-i aleg cărţile, eu, după placul meu. Nu mă lăsai rugat de două ori. Cumpăram cărţi şi-i prezentam nota, — cărţi româneşti şi germane. Acestea din urmă, de filozofie, de la Librăria Zeider. Amicul meu nici nu slovenea măcar nemţeşte. Iar filozofia nu-l neliniştea, câtuşi de puţin ! Era însă fericit că vedea pe masă sa o plămadă de bibliotecă, şi că alături era şi cineva care citea, împrejurări suficiente ca să-i exalte conştiinţa de viitor intelectual. De altminteri el însuşi îşi ironiza uneori cu haz dezinteresul opac şi admirativ faţă de orice abstracţiune : „Ştii — îmi spunea el, eu sunt în această privinţă ca badea Ion din Vinerea, căruia i-am strigat într-o zi peste gard :
«Hei bade Ioane, de ce nu sădeşti în grădina matale şi câteva rânduri de logaritmi ? Ce frumos ar creşte !» Si care îmi răspundea : «Noroc sa dea Dumnezeu, aş sădi da’ n-am răsad» !”

Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor

__________

[despre logaritmi]