Aflasem, deja, că face anul şi tendinţa e să (hai la scorţoşi) achiesez convenţia, formală, cu urările de la mai mult, mai bine, mai înalt, mai parfumat …
Renunţ! Nu de urări e timpul acum ci de plecare de frunte şi genunchi în pietre la un an de îndârjite osteneli şi străduinţe şi, mai mult ca sigur, silinţe ale doamnei Mirela Pete …

——–

Iris Schnaitmann 

Îţi stiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Nichita Stănescu, Către Galateea

Mirela Parfumul poveştii parfumate
CARMEN Parfumul povestilor parfumate

Şocant, într-adevăr!
Adaptez, fireşte aproape în stare de şoc (repet, şoc, nu joc) nervos,  ceea ce am scris acum câteva zile pentru un concurs pe Grupul porcilor abjecţi: “neconvocarea intergalacticului jucător Adrian Zăpadă constituie o ipoteză inatacabilă a impecabilităţii absolute a antrenorului naţionale(i) zis Dracula, scris Victor, transgresând şi încălecând irealizabilul concret, exacerbând cu metodă parcursurile, urcând înspiralat înspre pasiunile sensoriale ale bieţilor suporteri, sperând că aceştia să fie predispuşi, raţional sau nu, la reflecţii liliale şi inacţiune fascinată a schimbărilor de sens produse de polivalenta sensurilor moleculare, predispoziţiei fundamentate nu atât psihologic sau existenţial cât căutând să dea jos (comunismul! pentru cititorii portocalofili) susceptibilul tatonant al fatalităţii, destinului şi soartei (de regulă “ghinionistă la noroc”)” …

Şi completez: planeta va supravieţui cu greu la anunţul aceastei renunţări de a convoca briliantul atacant!

Adaptând zicerea (de-i considerată declaraţia zilei) fostului sinistru ministru Baconschi “Arhitectura Mişcării Populare va fi definită după alegerile locale” ia hai să-mi culeg un feed-back din rândurile de mai sus: compară, susţine (susţâni), are expectanţe, consideră, a stabilit, se opune, crede, şi-a donat, se declară (declarî), vede, susţine, face apel, este propunerea, şi-ar dori, consideră, declară (la el), ar putea fi, crede, vrea, susţine.

E clar de tot: arhitectura spaţiului public este definită de susţinere (ceea ce nu e rău, a susţine este antonimul la a respinge, a nega) dar puseul de pozitivitate sfârşeşte la perspectiva că puţini ar rezista cu te miri ce tentative de răspuns la întrebarea lui Ilie Moromete:”Pe ce te bazezi?”

Update: aflu, siderat şi nu prea foarte, că până şi Barack Obama afirmă (că mai are de petrecut cinci ani la Casa Albă) (alunecând, graţios, peste amănuntul că pentru asta ar trebui şi reales).
Distinsul domn (“dezgubinat”, pe plaiurile frunzoase şi miortice, de calificativul băsescian ”licurici”) măcar are scuza că nu cunoaşte opera lui Marin Preda şi pe Potomac de consecinţă, de Ilie Moromete …

Joia drumurilor înspre nord-vest şi, înapoi, spre sud-est …

Dailly reflections

Detalii, ample, la Frau Carmen.

< (…) S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par sa-şi fi luat doctoratul înainte de a lua nota de trecere la română în liceu se dau în barcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotaţi sa facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luam în considerare, fiindca anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întretinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru ca ne focusăm.
Şi nu mai asteptăm un răspuns, ci un feed back.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior “Să-mi bag…”